- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Cornel Penescu şi Liviu Făcăleaţă au fost arestaţi preventiv
Finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu, şi fostul director al societăţii PIC Liviu Făcăleaţă au fost arestaţi preventiv, marţi, pentru 29 de zile, de către magistraţii Tribunalului Argeş, pentru dare de mită în formă continuată.
Cornel Penescu şi Liviu Făcăleaţă au fost arestaţi preventiv (Imagine: Darius Mitrache/Mediafax Foto)
Şedinţa de judecată nu a fost publică, ambii inculpaţi fiind prezenţi în sală, însoţiţi de avocaţi.
După aproximativ trei ore, magistraţii Tribunalului Argeş au admis cererea procurorilor DNA Piteşti de arestare preventivă pentru 29 de zile în cazul lui Cornel Penescu şi a lui Liviu Făcăleaţă.
Decizia magistraţilor nu este definitivă, putând fi atacată în termen de 24 de ore de la pronunţare, iar recursul urmează să se judece la Curtea de Apel Piteşti.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Președinți. Descoperim că a fost cu ghinion
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Preşedinţi. Descoperim că a fost cu ghinion
-
PNL o susţine pe Elena Lasconi în turul doi al alegerilor prezidenţiale
-
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între Elena Lasconi şi Marcel Ciolacu / Călin Georgescu pe primul loc cu 22,94%
Cornel Penescu şi Liviu Făcăleaţă, reţinuti de către procurorii anticorupţie pentru dare de mită în formă continuată, au fost aduşi, marţi, la Tribunalul Argeş, cu propunerea de arestare preventivă pe 29 de zile, fiind implicaţi în dosarul în care fostul arbitru Ionică Serea şi arbitrul Marius Martiş, ambii din Focşani, sunt arestaţi preventiv pentru fapte de corupţie.
Finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu, şi fostul director al societăţii PIC Liviu Făcăleaţă au fost reţinuţi, luni după-amiază, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore.
La ieşirea din clădrea DNA Piteşti, Penescu a spus că măsura reţinerii sale este menită să-l împiedice să redeschidă magazinele PIC şi să-şi redreseze astfel afacerea.
Potrivit DNA, acţionarul majoritar al Fotbal Club Argeş, Cornel Penescu, este acuzat de dare de mită, iar directorul societăţii PIC, Liviu Ilie Făcăleaţă, este acuzat de complicitate la infracţiunea de luare de mită.
În ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale, procurorii anticorupţie arată că "la data de 18 martie 2009, Cornel Penescu, în calitate de acţionar majoritar al Fotbal Club Argeş Piteşti, a oferit şi dat efectiv sub formă de mită suma de 21.000 de dolari arbitrului de fotbal Ionică Serea, delegat să arbitreze meciul dintre echipele FC Argeş Piteşti şi FC Steaua Bucureşti, programat în data de 20 martie".
Potrivit anchetatorilor DNA, "banii au fost remişi înainte de disputarea meciului de fotbal respectiv, prin intermediul lui Ilie Liviu Făcăleaţă şi Marian Marius Martiş, pentru ca echipa Fotbal Club Argeş Piteşti să obţină un rezultat favorabil în meciul pe care urma să-l dispute şi pentru ca jucători din cadrul echipei gazdă să nu primească sancţiuni disciplinare, precum cartonaş galben sau cartonaş roşu, şi să fie aplicate astfel de sancţiuni fotbaliştilor din echipa adversă".
Potrivit documnetului citat, inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile, iar la data de 10 mai procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestora pe o perioadă de 24 de ore. Conform unor surse judicare, măsura reţinerii lui Cornel Penescu, decisă de către procurorii anticorupţie, are legătură cu dosarul în care sunt implicaţi fostul arbitru Ionică Serea şi arbitrul Marius Martiş, în prezent arestaţi preventiv.
Cornel Penescu şi Liviu Făcăleaţă au fost, luni, la Serviciul Teritorial Piteşti al DNA, unde au fost audiaţi de către procurori, Făcăleaţă fiind audiat, potrivit unor surse judicare, în legătură cu faptul că ar fi intermediat transmiterea banilor de la Penescu către arbitrii Martiş şi Serea.
Penescu şi Făcăleaţă s-au aflat şi vinerea trecută la DNA Piteşti, unde au fost audiaţi tot în legătură cu dosarul de corupţie în care arbitrul Marius Martiş şi fostul arbitru Ionică Serea au fost arestaţi preventiv.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO