Video Coşbuc a fost compozitor sau cât de multe ştiu elevii despre liceele pe care vor să le urmeze

  • Alesia vrea să se înscrie la Colegiul Naţional "George Coşbuc", dar pentru ea marele poet a fost un compozitor
  • Nici Constantin Brâncoveanu nu a avut mai multe şanse în ochii viitorilor liceeni
Urmărește
887 afișări

Dacă George Coşbuc ar fi fost un compozitor, probabil, Lordul John ar fi fost o simfonie. La concluzia aceasta putem ajunge dacă ne luăm după Alesia. Adolescentei încă nu îi este foarte clar cine a fost personalitatea al cărui nume îl poartă liceul la care vrea să se înscrie.

Iar în situaţia ei sunt mulţi alţi viitori boboci de liceu. Nicole şi Luiza nici măcar nu vor să depună prea mult efort pentru a afla cine au fost Elena Cuza sau Constantin Brâcoveanu până nu intră la liceu.

Ceva, ceva despre Alexandru Vlahuţă parcă ştie Eduard. Scriitorul i-a trecut pe la ureche, dar nu i-a acordat prea multă atenţie. Oricum, s-a descurcat mai bine decât colegele lui.

 Alesia, absolventă de liceu: Mi-ar plăcea să merg la Coşbuc.

Rporter: George Coşbuc ştii cine a fost?

Alesia, absolventă de liceu: A fost un compozitor? Nu, nu sunt sigură! A scris poezii?

Reporter: Ştii cine este Constantinm Brâncoveanu?

Luiza, absolventă de liceu: Nu, dar vreau la acest liceu pentru că ştiu că are o medie destul de mica de admitere.

Reporter: Te gândeşti la un liceu anume unde ai vrea să mergi?

Eduard, absolvent de liceu: Alexandru Vlahuţă sau Madgearu. 

Repoerter: Ştii cine a fost Alexandru Vlahuţă?

Eduard, absolvent de liceu: Un autor. Ştiu că am citit o data un text scris de el, dar nu mai ştiu cum se numea.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici