COVID-19 are şi efecte pozitive, pentru unii. Sute de rău-platnici din Galaţi au fost rebranşaţi la reţeaua de apă pentru a fi prevenită răspândirea bolii

  • Primăria din Galaţi va rebranşa sute de imobile din oraş care nu sunt alimentate la reţeaua de apă de foarte mult timp din cauza datoriilor.
  • Măsura a fost anunţată marţi, în contextul crizei provocate de coronavirus, transmite corespondentul MEDIAFAX.
  • Datoria totală a familiilor debranşate depăşeşte 10 milioane de lei.
Urmărește
4165 afișări
Imaginea articolului COVID-19 are şi efecte pozitive, pentru unii. Sute de rău-platnici din Galaţi au fost rebranşaţi la reţeaua de apă pentru a fi prevenită răspândirea bolii

COVID-19 are şi efecte pozitive. Sute de rău-platnici din Galaţi au fost rebranşaţi la reţeaua de apă pentru a fi prevenită răspândirea bolii

Decizia a fost luată în cadrul Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă şi va fi pusă în practică de subordonaţii Primăriei, cu fonduri de la bugetul local.

În total au fost luate 10 măsuri, cea mai importantă fiind cea care îi vizează pe rău platnici. Aceştia nu au apă rece de ani de zile, fiind debranşaţi din cauza datoriilor uriaşe, iar acum sunt realimentaţi pentru a permite respectarea condiţiilor de igienă.

„Am decis să le dăm apă, ei au datorii, de aceea nu beneficiază de acest serviciu. Sunt datorii mari, totuşi mult mai importantă este sănătatea oamenilor. În contextul actual, igiena este foarte importantă. Am decis să alocăm din fondul de rezervă resursele necesare pentru branşarea celor aproximativ 200 de familii cărora le-a fost sistată alimentarea cu apă curentă din cauza datoriilor”, a explicat, la solicitarea MEDIAFAX, primarul oraşului Galaţi, Ionuţ Pucheanu.

Potrivit informaţiilor de pe portalul societăţii edilitare Apă Canal, datoria totală a familiilor debranşate depăşeşte 10 milioane de lei.

„Din totalul de 727 asociatţii de proprietari existente în municipiul Galaţi sunt sistate blocuri din 42 asociaţii, ceea ce reprezintă circa 5,7% din totalul acestora. Ca valoare, debitul restant al asociaţiilor sistate este de 10.041.478 lei, respectiv 78% din total sold asociaţii proprietari existent la 31.01.2020. Aceste 42 de asociaţii de proprietari sistate însumează circa 7.200 apartamente, din care, fără alimentare cu apă sunt aproximativ 250 apartamente”, scrie pe portalul societăţii Apă Canal.

Tot în cadrul Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi s-a decis prelungirea perioadei acordării de facilităţi la plata impozitelor cu încă 30 de zile şi limitarea accesului în incinta centrelor de plată a taxelor şi impozitelor locale la 10 persoane. De asemenea, au fost închise temporar creşele, teatrele şi Baia Comunală din oraş, au fost luate măsuri suplimentare de igienizare a mijloacelor de transport în comun şi a pieţelor agroalimentare şi a fost interzis accesul vizitatorilor în spitale, cămine de bătrâni şi centre sociale.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici