CREŞTERI SALARIALE pentru angajaţii din Sănătate şi asistenţii sociali care au sub 1.500 lei

Ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, a anunţat, vineri, că a ajuns la un acord cu reprezentanţii Sanitas pentru creşterea cu 10%, în două etape, a salariilor angajaţilor din sistemul public de sănătate şi ale asistenţilor sociali situate sub plafonul de 1.500 de lei.

Urmărește
1233 afișări
Imaginea articolului CREŞTERI SALARIALE pentru angajaţii din Sănătate şi asistenţii sociali care au sub 1.500 lei

Creşteri salariale pentru angajaţii din Sănătate şi asistenţii sociali care au sub 1.500 lei (Imagine: Shutterstock)

"Împreună, am stabilit patru puncte esenţiale şi am semnat un proiect de acord de colaborare între Sanitas şi Ministerul Finanţelor Publice, astfel Ministerul Finanţelor Publice va susţine creşterea salariilor angajaţilor de specialitate medico-sanitară din sistemul public de sănătate şi ale asistenţilor sociali, situate sub plafonul de 1.500 de lei, în două etape, după cum urmează: în prima etapă, începând cu 1 decembrie 2014, se va acorda o majorare salarială de 5%, iar în a doua etapă, începând cu 1 martie 2015, se va aplica o nouă majorare salarială, cu încă 5%", a declarat, vineri, Ioana Petrescu, după întâlnirea avută la sediul ministerului cu reprezentanţii Federaţiei Sindicale Sanitas.

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) estimeză că de această majorare salarială vor beneficia aproximativ 126.000 de angajaţi din sistemul public sanitar şi de asistenţă socială.

În aceste condiţii, reprezentanţii Federaţiei Sanitas au anunţat, după discuţiile de la MFP, că renunţă la proteste.

Un alt punct important al acordului MFP-Sanitas are în vedere formarea unei comisii interministeriale prin care să fie eliminate "inechităţile rezultate din aplicarea Legii cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice", a mai spus Petrescu.

Grupul interministerial, din care vor face parte şi reprezentanţii Sanitas, va trebui să prezinte un raport final în acest sens până în decembrie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici