CSM vrea ca magistraţii care se îmbolnăvesc de boli psihice să primească pensii speciale

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) propune ca magistraţii care se îmbolnăvesc în sistemul judiciar de boli psihice să primească pensii speciale, problema fiind din ce în ce mai "acută" în ultimul timp, a declarat, marţi, preşedintele CSM, judecătorul Adrian Bordea.

Urmărește
290 afișări
Imaginea articolului CSM vrea ca magistraţii care se îmbolnăvesc de boli psihice să primească pensii speciale

Preşedintele CSM, judecătorul Adrian Bordea (Imagine: Marius Dumbrăveanu/Mediafax Foto)

"În ultima perioadă, chiar ne confruntăm din ce în ce mai acut cu această problemă. În materie disciplinară, de exemplu, am avut trimiteri în judecată disciplinare ale unor persoane care au o mare problemă de reprezentare a personalităţii lor în societate şi ne punem problema, din ce în ce mai mult, ce facem cu cei care s-au îmbolnăvit în sistemul judiciar, la care după 10, 15, 18 ani se constată că au un declic. Propunerea noastră este, la nivel legislativ, de a putea să le acordăm o pensie de boală, care cât de cât să le ofere posibilitatea unui trai normal", a spus Bordea.

În acelaşi context, preşedintele CSM a arătat că profesia exercitată de magistraţi este una "de mare uzură".

Pe de altă parte, vicepreşedintele CSM, procurorul Gheorghe Muscalu, a precizat că testarea psihologică se realizează la momentul admiterii în profesie, adică atunci când se face admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii.

"Noi discutăm la nivelul Comisiei nr. 1 de modificare a celor trei legi ale justiţiei şi gândim, alături de alte mecanisme, şi această testare periodică a judecătorilor şi procurorilor, dar, evident, acolo unde ne sunt semnalate şi sesizate astfel de comportamente, nu pentru orice procuror şi orice judecător", a adăugat Muscalu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici