Curtea de Apel Bucureşti a stabilit în 14 noiembrie că nu se impune arestarea fostului procuror DIICOT George Mărgărit, în dosarul în care este acuzat că ar fi jucat la poker banii destinaţi unui flagrant şi ar fi luat bani ridicaţi în timpul unor percheziţii.
Judecătorul Curţii de Apel Bucureşti care a decis cercetarea în libertate a lui Mărgărit a arătat în motivarea deciziei, dată publicităţii marţi, că există indicii temeinice de comitere a faptelor de care este acuzat, care rezultă din coroborarea tuturor probelor administrate în sarcina sa.
„Astfel, inculpatul a comis faptele reţinute în sarcina sa într-un interval relativ mare de timp, folosind prerogativele funcţiei de procuror în cadrul DIICOT – Biroul Teritorial Buzău în scopul obţinerii unor avantaje patrimoniale prin transformarea unui instrument legal, respectiv percheziţiile domiciliare, într-o sursă de însuşire a sumelor de bani aparţinând persoanelor cercetate”, a scris judecătorul în motivare.
În ce priveşte pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a lui George Mărgărit, judecătorul a arătat că „nu există elemente concrete sub acest aspect care să justifice luarea unei măsuri severe restrictive de libertate”.
„Este adevărat că activitatea infracţională a inculpatului denotă nu doar perseverenţă infracţională, ci şi lipsă de responsabilitate şi respect faţă de instituţia parchetului chemată să aplice legea şi să asigure încrederea cetăţenilor în integritatea şi posibilitatea morală a procurorilor investiţi cu asemenea atribuţii, însă starea de pericol concret pentru ordinea publică a fost anihilată prin aceea că inculpatul şi-a dat demisia din funcţie şi dacă încă nu s-a luat act de aceasta, este suspendat din funcţie”, a mai notat judecătorul.
Instanţa a mai arătat că acţiunile lui Mărgărit, „conturate în presupuse infracţiuni”, din perspectiva funcţiei pe care a exercitat-o”, şochează opinia publică şi creează insecuritate şi neîncredere în instituţia parchetului”, însă a menţionat că aceste fapte au fost comise „pe un fond cu totul special, grefat pe o formă de dependenţă care l-a determinat pe inculpat să nu mai conştientizeze consecinţele actelor sale şi să îşi distrugă cariera.”
„Evoluţia profesională a inculpatului a cărui activitate a fost apreciată pe parcursul timpului vine în contradicţie cu pierderea coordonatelor reale, întrucât dependenţa de jocuri duce la pierderea logicii, comportamentul fiind mai curând afectiv, fiind evident că o persoană care perseverează timp de 5-6 ani în jocuri de noroc, trebuie mai degrabă ajutată. În acest sens, Curtea apreciază că scopul măsurii preventive şi al procesului penal poate fi atins şi prin luarea unei alte măsuri preventive mai puţin restrictive, cu atât mai mult că inculpatul a manifestat o atitudine de recunoaştere şi regret şi nu există în niciun mod riscul alterării probaţiunii”, mai arată judecătorul în documentul citat.
Curtea de Apel Bucureşti a stabilit în 14 noiembrie că George Mărgărit poate fi cercetat în libertate, dar l-a obligat să nu părăsească ţara pe o perioadă de 30 de zile. Decizia a fost contestată de procurorii anticorupţie la instanţa supremă.
Fostul procuror DIICOT George Mărgărit le-a prezentat, marţi, judecătorilor instanţei supreme o adeverinţă medicală din care ar rezulta că se tratează de „boala” jocurilor de noroc.