Cum au „cucerit” furnicile lumea. Există peste 14.000 de specii diferite, pe întreg globul

Într-un nou studiu publicat în revista Evolution Letters, oamenii de ştiinţă au folosit o combinaţie de fosile, ADN şi date privind preferinţele de habitat ale speciilor moderne pentru a reconstitui modul în care furnicile şi plantele au evoluat împreună în ultimii 60 de milioane de ani. Experţii au descoperit că, atunci când plantele cu flori s-au răspândit, furnicile le-au urmat, dând astfel startul evoluţiei miilor de specii de furnici care trăiesc în prezent.

 

„Când te uiţi în jurul lumii de astăzi, poţi vedea furnici pe aproape toate continentele ocupând toate aceste habitate diferite şi chiar dimensiuni diferite ale acestor habitate - unele furnici trăiesc sub pământ, altele trăiesc în bolta copacilor. Încercăm să înţelegem cum au fost capabile să se diversifice de la un singur strămoş comun pentru a ocupa toate aceste spaţii diverse”, spune Matthew Nelsen, cercetător la Field Museum din Chicago şi autor principal al studiului.

 

Un traseu istoric de poveste

 

Oamenii de ştiinţă ştiau deja că atât furnicile, cât şi plantele cu flori, sau angiospermele, au luat naştere în urmă cu aproximativ 140 de milioane de ani, iar ulterior s-au răspândit în noi habitate. Nelsen şi colegii săi au vrut să găsească dovezi că traseele evolutive ale celor două grupuri au fost legate.

Pentru a găsi această legătură, Nelsen şi coautorii săi (Corrie Moreau de la Universitatea Cornell, Kevin Boyce de la Universitatea Stanford şi Richard Ree de la Field Museum) au comparat climatele în care trăiesc 1.400 de specii moderne de furnici, inclusiv date privind temperatura şi precipitaţiile. Ei au asociat aceste informaţii cu o reconstrucţie la scară temporală a arborelui genealogic al furnicilor, pe baza informaţiilor genetice şi a fosilelor de furnici conservate în chihlimbar. Multe comportamente ale furnicilor, cum ar fi locul în care îşi construiesc cuiburile şi habitatele în care trăiesc, par să fie adânc înrădăcinate în liniile genealogice ale speciilor lor, până la punctul în care oamenii de ştiinţă sunt capabili să facă presupuneri rezonabil de bune despre viaţa furnicilor preistorice pe baza rudelor lor moderne. Aceste date, atunci când au fost asociate cu informaţii similare despre plante, au ajutat la punerea în evidenţă a lumii furnicilor timpurii.

 

În urmă cu aproximativ 60 de milioane de ani, furnicile trăiau în principal în păduri şi îşi construiau cuiburile sub pământ. „Cam în această perioadă, unele dintre plantele din aceste păduri au evoluat pentru a expira mai mulţi vapori de apă prin orificiile mici din frunzele lor - acestea au făcut ca întregul loc să fie mult mai umed, astfel încât mediul a devenit mai mult ca o pădure tropicală”, spune Nelsen. În acest mediu mai umed, unele dintre furnici au început să îşi mute cuiburile din subteran şi să se urce în copaci (nu au fost singurele care s-au mutat în copaci - broaştele, şerpii şi plantele epifite, similare bromeliadelor şi plantelor aeriene pe care le avem astăzi, s-au mutat, de asemenea, în copaci atunci, contribuind la crearea de noi comunităţi arboricole).

 

Unele dintre plantele cu flori care trăiau în aceste păduri au început să se răspândească în exterior, croindu-şi drum spre regiuni mai aride şi adaptându-se pentru a prospera în condiţii mai uscate. Studiul sugerează că, atunci când plantele cu flori au părăsit pădurile, o parte dintre furnici le-au urmat. Este posibil ca plantele să fi oferit furnicilor un stimulent sub formă de hrană.

 

Acest studiu arată rolul important pe care îl joacă plantele în modelarea ecosistemelor, este de părere Nelsen. „Schimbările în comunităţile de plante - cum ar fi cele pe care le observăm ca o consecinţă a schimbărilor climatice istorice şi moderne - pot avea un efect în cascadă şi un impact asupra animalelor şi a altor organisme care depind de aceste plante”, conchide expertul.