Cum se prăbuşeşte sistemul public de sănătate, dar banii alocaţi cresc de la an la an

"Este umilitor. Pentru că trebuie să stai să te rogi de doctori, care de multe ori trebuie să facă eforturi personale ca să te ajute", spune Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Pacienţilor, caracterizând sistemul public de sănătate din România.

Situaţia ar putea să pară paradoxală pentru că o analiză a banilor alocaţi către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), instituţia care gestionează banii în acest sistem, arată că beneficiază de fonduri de peste trei ori mai mari acum comparativ cu nivelul din 2000, notează Ziarul Financiar.

În aceste condiţii se ridică întrebarea de ce nu a crescut şi calitatea actului medical în aceeaşi proporţie în care au crescut şi fondurile? De ce nu există afişe în spitale care să îndemne pacienţii să nu ofere "atenţii"? De ce se plânge mediul privat de situaţia "catastrofală" din sănătate când afacerile lor au crescut de cinci ori în ultimii şase ani, iar patru companii farmaceutice se află în top 20 al firmelor care au făcut afaceri cu statul, valoarea cumulată a contractelor trecând de 100 mil. euro?

Barbu admite că în ultimii ani a existat o creştere a calităţii serviciilor, dar nu cât ar fi trebuit şi aminteşte că unele investiţii s-au făcut, dar nu toţi pacienţii au acces la ele.

"Şpăgile", eterna durere a sistemului public de sănătate, nu au fost niciodată tranşate de către nicio conducere din Sănătate, iar un pacient care ajunge într-un spital de stat din Capitală realizează că "atenţiile" pentru o operaţie la un chirurg ajung şi la 3.000 de lei (714 euro), după cum spune chiar Barbu.

Suma reprezintă dublul salariului mediu net din economie şi prima pentru o asigurare privată pe care o plăteşti timp de doi ani.

"Dacă nu dai, mori cu zile", recunoaşte chiar Ion Albu, membru al Consiliului de Administraţie al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate din partea Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian.

Din fondurile totale ale CNAS de 15,7 mld. lei (3,7 mil. euro), peste 45% merg către spitale, procente care nu au variat semnificativ din 2000.

În aceste condiţii, spitalele au beneficiat în aceeaşi măsură de creşterea fondurilor alocate sănătăţii.

Potrivit unei analize a ZF, cele mai mari cheltuieli ale primelor zece spitale publice din Bucureşti sunt cu personalul, adică 40% din total. Procentul este unul bun, în condiţiile în care în ţară ponderea poate să ajungă şi la 80%.

"Problema nu este cu cât au crescut salariile, ci ce înseamnă acestea în pondere. Este îngrozitor de mult. Dacă salariile sunt de 70-80%, ce loc mai este pentru calitate? afirmă Ion Albu, membru al Consiliului de Administraţie al CNAS din partea Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian.

Întrebat în ce măsură s-a implicat CNAS în verificarea calităţii actului medical, Albu a precizat că instituţia nu este poliţie. "Dacă dvs sunteţi contabil, faceţi şi muncă medicală? Pentru că asta face şi
Casa. Este contabil", mai spune Albu.

Vasile Barbu, reprezentantul pacienţilor, afirmă că majorarea fondurilor a mers în salarii, în investiţii paraclinice şi în medicamente.

"Şi celelalte preţuri au crescut. Nu putem spune că viaţa medicului s-a îmbunătăţit pentru că şi consumul s-a modificat", spune Vasile Barbu.

Reprezentanţii mediului privat sunt de părere însă că orice majorare ar fi trebuit să vină pe fondul unor cerinţe de calitate.

"Au fost creşteri salariale fără nicio bază de calitate. S-au dat medicilor sporuri de stres, de fidelitate fără să se ceară nimic în schimb. Mărirea sumelor ar fi trebuit să vină cu o cerinţă de calitate. Aceasta este meteahna românilor. Lăcrimăm că nu sunt bani la buget, dar nimeni nu întreabă ce facem cu banii pe care îi avem", spune Robert Şerban, care împreună cu soţia sa controlează operatorul Gral Medical.

Şerban a fost şi şeful Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti la începutul anilor 2000.

Reprezentanţii CNAS şi cei ai Ministerului Sănătăţii nu au răspuns până la închiderea ediţiei întrebărilor ZF trimise în cursul zilei de luni.

Calitatea actului medical, care ar trebui în primul rând să înceapă chiar de la medic, nu este cu nimic stimulată de salariile medicilor care se menţin reduse în pofida creşterilor din anii anteriori.

Salariul mediu brut al unui medic rezident este de circa 1.400 de lei (333 de euro) în primul an şi poate ajunge la 2.500 de lei (595 de euro) în anul 6 sau 7.

După zece ani de experienţă ca specialist la stat salariul unui medic nu depăşeşte 2.000 de lei (476 de euro), însă mai poate obţine diverse sporuri şi îşi poate mări veniturile făcând gărzi de noapte, potrivit medicilor.

În multe dintre cazuri aceiaşi medici care lucează la stat oferă şi consultaţii în regim part time unde câştigă considerabil mai bine.

Unii acţionari ai clinicilor private sunt de părere că o concurenţă a sistemului privat ar putea fi "leacul" şi pentru sistemul privat, care într-o situaţie ideală ar putea să fie forţat să concureze pentru aceiaşi pacienţi cu clinicile private.

Chiar şi foştii manageri ai spitalelor de stat au început să lucreze la privat.

"În spitalele de stat nu sunt dotări, materiale de lucru, şi ajungi să te deprofesionalizezi, nu ai cu ce lucra. Un spital privat dispune de tehnologii noi, moderne, te ajută să te dezvolţi profesional", spune Gheorghe Iana, 48 de ani, care din aprilie este şi directorul medical al primului centru medical Elim, deschis în Bucureşti în urma unei investiţii de 3 mil. euro şi specializat în imagistică.

Anterior el a fost managerul Spitalului de Urgenţă Bucureşti, cel mai mare din Capitală după nivelul cheltuielilor anul trecut.

"Lucrez cu jumătate de normă şi la Spitalul Universitar, pentru că fiind profesor am obligaţia de a lucra cel puţin trei ore pe zi în spital. Dacă situaţia nu se îmbunătăţeşte în sistemul de stat, este posibil să mă orientez să lucrez doar în mediul privat", spune Gheorghe Iana.

Ce ar face managerii de la privat dacă ar conduce un spital de stat? Doi oameni din sfera de business întrebaţi de ZF sunt de părere că ar începe printr-o analiză a cheltuielilor.

"Control mai strict al achiziţiilor, responsabilizarea personalului. O schimbare de sistem care să reflecte un managament bazat pe evidenţe şi control strict. Trebuie făcută o schimbare de mentalitate", spune Cătălin Popa, CEO al Euroclinic Hospital & Medical Centers, companie care operează primul spital de mari dimensiuni din Capitală.

El adaugă că ar pune afişe prin care să îndemne pacienţii să nu ofere şpagă.

La rândul său, Robert Şerban, şeful Gral Medical, afirmă că în ceea ce priveşte ponderea cheltuielilor, un nivel de 10-15% pentru medicamente într-un spital generalist este "bun", în timp ce pentru un institut oncologic ar trebui să ajungă la 20-25%.

În ceea ce priveşte utilităţile, acestea ar putea să fie de 3-4% maximum 10% pentru o clădire monobloc.

"Dacă un medic ar face o operaţie la două zile atunci ar fi o problemă. Ar fi nevoie de minimum 2-4 operaţii pe zi", afirmă Robert Şerban.

De ce nu fac şi managerii de la stat aceste lucruri? Şerban admite că sunt şi manageri care nu se pricep şi nici nu sunt stimulaţi pentru că sistemul de evaluare nu pune bază pe pricepere. El explică faptul că la începutul unui an un manager îşi asumă un anumit buget care poate fi ajustat în noiembrie. Pe de altă parte, nici sistemul nu permite investiţii care să poată aduce economii.