- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (16.03.2015, 17:57)
- Laura Mitran
Cutremur de 4,6 grade în zona Vrancea, resimţit şi în Capitală
Un cutremur de 4,6 grade Richter s-a produs, luni, în jurul orei 17.49, în zona Vrancea, fiind resimţit şi în Capitală.

Cutremur de 4,6 grade în zona Vrancea, resimţit şi în Capitală (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)
Seismul a avut loc, la ora 17.49, la o adâncime de 115 kilometri, având epicentrul în judeţul Buzău, potrivit site-ului INFP.
Iniţial INFP a indicat o magnitudine de 4,7 grade şi o adâncime de 140 de kilometri.
Cutremurul s-a resimţit, la intensitate mică, la Bucureşti, Focşani, Brăila şi Galaţi, a declarat pentru MEDIAFAX directorul Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP), Constantin Ionescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
Cele mai apropiate oraşe de epicentru sunt Covasna (30 km), Târgu Secuiesc (44 km), Sfântu Gheorghe (56 km), Râmnicu Sărat (57 km) şi Focşani (58 km), potrivit site-ului INFP.
În weekend au avut loc patru cutremure, cu magnitudinea cuprinsă între 3,1 şi 3,9 grade pe scara Richter, în zona seismică Vrancea, potrivit INFP.
Cutremurul de luni este, alături de un alt seism cu magnitudinea de 4,6 grade, care s-a produs în 24 ianuarie, tot în zona seismică Vrancea, cel mai mare de anul acesta.
În 22 noiembrie 2014, în Vrancea s-a produs un cutremur de 5,7 grade, fiind cel mai mare ca magnitudine înregistrat în România în ultimii 10 ani. Seismul a fost simţit şi în Bucureşti şi a fost urmat de mai multe replici, care nu au depăşit însă 3,3 grade. Din cauza cutremurului, alimentarea cu energie electrică a fost afectată în mai multe localităţi din judeţul Galaţi. Serviciile de ambulanţă din Vrancea au primit mai multe apeluri pentru atacuri de panică, iar funcţionarea unor reţele de telefonie mobilă a fost afectată temporar.




Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe