- Home
- Social
- CLUJ NAPOCA, (15.12.2018, 16:21)
- Vasile Magradean
Dacian Cioloş şi-a făcut un nou partid: Avem partidul nostru, se numeşte Partidul Libertăţii, Unităţii şi Solidarităţii - PLUS/ Ce se întâmplă cealaltă formaţiune a sa, MRÎ
Fostul premier Dacian Cioloş a anunţat la Cluj Napoca, sâmbătă, că, din cauza faptului că cererea de înregistrare a Mişcării România Împreună trenează în justiţie, colegi de-ai săi, ”oameni anonimi”, au înregistrat un alt partid care va lua locul MRÎ - Partidul Libertăţii, Unităţii şi Solidarităţii.

Dacian Cioloş: Avem partidul nostru, se numeşte Partidul Libertăţii, Unităţii şi Solidarităţii
”Au trecut opt luni de când noi ne organizăm pe teren şi acest dosar trenează în Justiţie. Oameni care nu doresc ca noi să avem acest vehicul (un partid politic - n.r.) încearcă să împiedice, să facă să treneze acest proces de înregistrare. Dacă mergem în acest ritm, am concluzionat deja de prin septembrie, riscăm să ajungem în martie, aprilie, mai şi să nu fim în măsură să candidăm la următoarele alegeri, la sfârşitul lunii mai. În septembrie am decis să ne gândim la o alternativă şi colegi de-ai noştri, care împărtăşesc aceleaşi valori, aceleaşi principii, oameni anonimi dar care au vrut să dea o mână de ajutor, au depus o cerere de înregistrare a unui partid politic. Astăzi vreau să vă anunţ că acel partid politic este înscris în Registrul partidelor politice din România, deci astăzi vreau să vă anunţ, dragi prieteni, că avem partidul nostru politic”, a anunţat la Cluj Napoca Dacian Cioloş.
Fostul premier a precizat că formaţiunea se numeşte Partidul Libertăţii, Unităţii şi Solidarităţii, pe scurt PLUS.
”Vrem să construim o Românie care să pe pe plus. Vă invit pe toţi începând de astăzi să veniţi alături de noi să vă înscrieţi. Acesta va fi partidul cu care vom schimba România în bine”, a adăugat Cioloş.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
De asemenea, el a anunţat că luni cei opt membri fondatori ai Mişcării România Împreună vor cere în instanţă retragerea dosarului de înregistrare a MRÎ.
Conform Registrului Partidelor Politice, Partidului Libertate, Unitate şi Solidaritate are ca membri fondatori:
1. Daneş Raluca Florina, cu domiciliul […] - preşedinte
2. Iordache Iulia, cu domiciliul […] - vicepreşedinte
3. Iordache Adrian Alexandru, cu domiciliul […] - secretar general
Denumirea prescurtată a partidului este: PLUS, iar semnul permanent al partidului este reprezentat se simbolul stilizat + plus, format din simbolul adunării şi litera p, litera l, litera u şi litera s, în care simbolul adunării este colorat în degrade, de la albastru Pantone 1158 C spre albastru Pantone 105-8C, în diagonală şi caracterele sunt colorate unitar, în degrade, de la albastru Pantone 1158 C spre albastru Pantone 105-8C, în diagonală.
Sediul central al Partidului este în Bucureşti, sector 2, şos. Pipera.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe