Daciana Sârbu despre atitudinea ziarelor britanice faţă de români: Chestiune de campanie electorală

Europarlamentarul Daciana Sârbu afirmă că atitudinea ziarelor din Marea Britanie faţă de deschiderea pieţii muncii pentru români ”e o chestiune de campanie electorală”, ea spunând că indiferent ce ar face autorităţile române în această privinţă ”interesele politice” ale britanicilor ”sunt evidente”.

Urmărește
445 afișări
Imaginea articolului Daciana Sârbu despre atitudinea ziarelor britanice faţă de români: Chestiune de campanie electorală

Daciana Sârbu (Imagine: Alexandru Mihaescu/ Mediafax Foto)

Prezentă sâmbătă la Ploieşti, Daciana Sârbu a afirmat, răspunzând unei întrebări a jurnaliştilor, că atitudinea ziarelor britanice care vorbesc de un asalt al muncitorilor români după 1 ianuarie 2014 este nejustificată şi spune că trebuie să înceteze, transmite corespondentul MEDIAFAX.

”E cazul să se oprească acest asalt media în primul rând, pentru că, din păcate, prin media se transmit aceste mesaje xenofobe şi care încurajează ura, până la urmă. Românii muncesc deja în Marea Britanie şi, oricum, s-au făcut sondaje şi la nivelul ţării şi acolo, nu e Marea Britanie ţara în care doresc toţi să ajungă să muncească. Dacă îi întrebaţi pe britanici, condiţiile din muncă sunt din ce în ce mai grele şi găsirea unui loc de muncă e tot mai dificilă şi atunci evident că fiind un spaţiu european liber în care putem circula nu poţi să îngrădeşti concurenţa şi mobilitatea”, a spus europarlamentarul social-democrat.

Daciana Sârbu a adăugat că, în opinia sa, românii îşi găsesc mult mai repede un loc de muncă în ţară, în condiţiile în care în România rata şomajului a scăzut, iar în Marea Britanie nivelul şomajului creşte. Ea a precizat că autorităţile de la Bucureşti şi europarlamentarii români au făcut demersuri pentru a arăta că această atitudine a britanicilor nu este justificată, dar că respectiva chestiune ţine de campania electorală internă din Marea Britanie, astfel încât orice ar face autorităţile române interesele politice ale englezilor în acest caz sunt evidente.

”Am trimis scrisori către Guvernul britanic şi din câte ştiu vor urma din ianuarie acţiuni în Marea Britanie, cu europarlamentari britanici. E o chestiune de campanie electorală. Indiferent cât am face noi, până la urmă interesele politice ale lor sunt evidente” a mai spus Daciana Sârbu.

Europarlamentarii Daciana Sârbu şi Corina Creţu au participat, sâmbătă, la Ploieşti, la lansarea unui program care are rolul de a facilita comunicarea online între copiii aflaţi în România şi părinţii acestora plecaţi la muncă în străinătate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici