- Home
- Social
- TÂRGOVIŞTE, (17.08.2014, 20:29)
- Departamentul Corespondenţi
Dâmboviţa: Şapte turişti străini rămaşi blocaţi pe un traseu din Bucegi, recuperaţi de jandarmi
Şapte turişti ucraineni care duminică au urcat cu bicicletele pe un traseu montan din Masivul Bucegi, dar din cauza ploii şi a epuizării fizice nu au mai putut înainta au fost recuperaţi de către jandarmii montani din Dâmboviţa.

Dâmboviţa: Şapte turişti străini rămaşi blocaţi pe un traseu din Bucegi, recuperaţi de jandarmi (Imagine: Tiu Marin/Arhiva Mediafax Foto)
Conform datelor furnizate de reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Dâmboviţa, cei şapte turişti - cinci bărbaţi şi două femei cu vârste cuprinse între 25 şi 30 de ani - au vrut să urce cu bicicletele până în zona Bran, pe un traseu montan din Bucegi. Ploaia torenţială şi temperatura scăzută pentru această perioadă a anului, de doar zece grade Celsius, le-au îngreunat drumul, astfel încât, având în vedere condiţiile meteorologice, dar şi epuizarea fizică a unora dintre ei, turiştii au sunat la 112 cerând ajutor.
Echipajele de jandarmi montani de la Zănoaga au plecat după ei şi iau recuperat, conducându-i până la postul de jandarmi Zănoaga, unde le-au oferit ceai cald şi pături pentru a se încălzi.
Niciunul dintre cei şapte turişti nu a fost rănit, cu toţii fiind în afara oricărui pericol.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe