Video Dăncilă cere să se întâlnească luni cu managerii spitalelor unde sunt probleme

Premierul Viorica Dăncilă le-a cerut miniştrilor Sănătăţii, Muncii şi Finanţelor Publice să găsească soluţii la problemele din sănătate, ea cerând ca managerii spitalelor unde sunt probleme să fie invitaţi, luni, la o discuţie pentru a identifica soluţii.

Urmărește
149 afișări

”Vreau să rog pe doamna ministru al Sănătăţii, doamna ministru al Muncii, domnul ministru al Finanţelor Publice să identifice până la sfârşitul acestei săptămâni problemele care apar în sistemul de sănătate, să găsim soluţii, iar luni să cheme managerii spitalelor în care avem probleme pentru a avea o discuţie cu dumnealor şi a identifica soluţiile corespunzătoare, astfel încât acest subiect să poată fi închis”, a spus premierul Viorica Dăncilă la începutul şedinţei de Guvern.

Zeci de angajaţi ai Institutului de Pneumofiziologie "Marius Nasta" din Capitală, biologi, asistente, personal administrativ, dar şi medici, au protestat, marţi, 10 aprilie, pentru a treia oară în ultima săptămână, în curtea unităţii spitaliceşti, fiind nemulţumiţi de reducerea sporurilor. De asemenea, câteva zeci de cadre medicale şi personal administrativ din cadrul Institutului de Pneumofiziologie "Marius Nasta" din Bucureşti protestează faţă de reducerile salariale.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a susţinut, referitor la protestele din ultimele zile, organizate de cadrele medicale, legate de modul în care se acordă sporurile, că nu toată lumea trebuie să primească sporuri maxime.

"Este o problemă care în ultima vreme a luat o turnură nedorită din punctul meu de vedere. Regulamentul de sporuri, cel nou, este în vigoare de la 1 martie. Acest regulament limitează sporurile până la 85%. În lunile ianuarie şi februarie au avut în vigoare regulamentul vechi, care prevedea un spor de până la sută la sută. (..)Au fost nişlte scăderi la personalul care nu a intrat în grilă până în 2022", a declarat ministrul Sănătăţii la România Tv.

"La un spital, în luna februarie, un asistent medical pe specialitate care beneficiază de un spor mare, 5.378 lei, în luna martie 4298 lei. O îngrijitoare la anatomie patologică, în luna februarie, 3.990 lei, repet, îngrijitoare de curăţenie, în luna martie 3.700 lei. Aceste diferenţe se pot echilibra în funcţie de anvelopa salarială din sănătate pe fiecare lună. În sănătate salariile nu sunt fixe. Ele diferă în fiecare lună în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi atunci încercăm să găsim soluţii pe reechilibrarea acestor salarii. Vom vedea exact situaţia la 15 aprilie, vom vedea raportările la Ministerul Finanţelor şi sunt convinsă că vom găsi soluţii.(..) Există nişte limite, nu toată lumea trebuie să ia sporuri maxime. Toată lumea vrea sporuri maxime. E normal să îţi doreşti venituri mari, dar până la urmă trebuie să ne facem şi o analiză a spitalului în care lucrăm.Şi aici managementul şi sindicatul au un rol foarte important. (..) Chiar merită toată lumea sporul maxim?", a mai precizat ministrul Sănătăţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici