- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (02.01.2020, 11:05)
- Departamentul Social - Mediafax
Daniel Chiţoiu a fost externat astăzi din Spitalul Floreasca. Ce cred anchetatorii că făcea fostul ministru înainte de accidentul rutier pe care l-a provocat şi în care au murit doi oameni
Fostul ministru Daniel Chiţoiu a fost externat, joi, în jurul orei prânzului, din Spitalul Floreasca, el ieşind din unitatea medicală fără a fi văzut de jurnaliştii aflaţi în faţa unităţii medicale.

Daniel Chiţoiu va fi externat joi din Spitalul Floreasca. Ce cred anchetatorii că făcea fostul ministru înainte de accidentul pe care l-a provocat şi în care au murit doi oameni
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, Bogdan Opriţa, a spus, pentru MEDIAFAX, că Daniel Chiţoiu a părăsit unitatea medicală.
Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, în cazul accidentului în care a fost implicat Chiţoiu şi doi soţi şi-au pierdut viaţa.
Surse judiciare susţin că Daniel Chiţoiu va fi audiat după externare, existând suspiciunea că fostul ministru vorbea la telefon în timpul impactului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Anchetatorii cred că maşina condusă de secretarul general ALDE ar fi pătruns pe contrasens, iar imediat după producerea accidentului au existat declaraţii verbale contradictorii. În plus, poziţia maşinilor nu conducea către o ipoteză clară asupra vinovăţiei.
Conform Poliţiei Argeş: „La acest moment se desfăşoară cercetări in rem (faţă de faptă, principiu juridic ce stă la baza activităţii de cercetare penală), în urma evenimentului rutier care s-a soldat cu decesul a două persoane şi rănirea altor două, fiind întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, conform art. 192 si 196 din Codul Penal. Activitatea de cercetare penală se desfăşoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cercetările fiind în curs la acest moment”.
Accidentul a avut loc în 26 decembrie 2019 în localitatea Zamfireşti din Argeş. O femeie de 73 de ani şi un bărbat de 82 de ani au murit în urma impactului, iar alte două persoane au fost rănite.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe