În perioada mai – octombrie 2023, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, împreună cu procurorii DIICOT – Structura Centrală, au documentat activitatea infracţională a 4 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 19 şi 35 de ani, bănuiţi de trafic de droguri de risc şi deţinere de droguri de risc.
Poliţiştii l-au prins în flagrant, luni, pe unul dintre ei, un bărbat de 35 de ani, în municipiul Bucureşti, în timp ce vindea 40 de grame de cannabis.
Ulterior, a fost pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, în urma căruia au fost descoperite şi ridicate 60 de grame de cannabis şi un telefon mobil.
În continuarea cercetărilor, poliţiştii i-au prins în flagrant delict pe alţi doi bănuiţi, de 19 şi 23 de ani, în municipiul Bucureşti, având asupra lor aproximativ 350 de grame de cannabis, pe care le-ar fi primit de la un tânăr, de 20 de ani, şi pe care ar fi urmat să le livreze bărbatului de 35 de ani.
De asemenea, ulterior, a fost descoperită adresa unde locuieşte, fără forme legale, tânărul de 20 de ani, care ar fi predat de bunăvoie aproximativ 170 de grame de cannabis, pe care le-ar fi deţinut în imobil.
În sarcina acestuia s-a reţinut şi infracţiunea de punere la dispoziţie cu ştiinţă a unei locuinţe pentru consumul ilicit de droguri.
Cei 4 bărbaţi au fost prezentaţii procurorului de caz DIICOT, care a dispus reţinerea pentru 24 de ore.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti a dispus, miercuri, arestarea preventivă, pentru 30 de zile, faţă de persoanele reţinute.