Decanul Baroului Bucureşti: Cererea privind excluderea lui Victor Ponta se va discuta pe 23 august

Cererea Monicăi Macovei privind excluderea din Baroul Bucureşti a lui Victor Ponta se va lua în discuţie în prima şedinţă a consiliului baroului, care va avea loc la data de 23 august, a declarat pentru MEDIAFAX decanul Baroului, Ion Dragne.

Urmărește
4350 afișări
Imaginea articolului Decanul Baroului Bucureşti: Cererea privind excluderea lui Victor Ponta se va discuta pe 23 august

Decanul Baroului Bucureşti: Cererea privind excluderea lui Victor Ponta se va discuta pe 23 august (Imagine Adi Piclisan / Mediafax Foto)

"Este vorba despre o cerere făcută în completarea alteia, depusă anul trecut. Baroul a formulat la acel moment o cerere la Ministerul Educaţiei pentru a se comunica dacă s-a emis un ordin de retragere a titlului de doctor. Atunci a fost transmis un răspuns din partea ministerului prin care se comunica că nu există un astfel de ordin. Sesizarea respectivă (n.r. făcută de Monica Macovei) o să intre pe agenda Consiliului Baroului Bucureşti pe data de 23 august. Consiliul va decide prin vot dacă sunt documente suficiente şi dacă toată lumea este lamurită sau dacă se va desemna un raportor, în cazul în care sunt necesare verificări suplimentare, de exemplu, dacă ordinul a fost sau nu comunicat, dacă a fost sau nu contestat sau suspendat. Este posibil să cerem şi punctul de vedere al avocatului (n.r. Victor Ponta) sau chiar să fie invitat pentru a uza de dreptul la apărare. Daca va aprecia, consiliul o va invita şi pe autoarea cererii (n.r. Monica Macovei)", a declarat pentru MEDIAFAX Ion Dragne, decanul Baroului Bucureşti.

Potrivit legii 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, calitatea de avocat încetează "prin renunţarea scrisă la exerciţiul profesiei, prin deces, dacă împotriva avocatului s‑a luat măsura excluderii din profesie ca sancţiune disciplinară, dacă avocatul a fost condamnat definitiv pentru o faptă prevăzută de legea penală şi care îl face nedemn de a fi avocat".

Aceeaşi lege arată că este nedemn de a fi avocat cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închi­soare pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei, cel care a săvârşit abuzuri prin care au fost încălcate drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, stabilite prin hotărâre judecătorească, sau a săvârşit abateri disciplinare grave, sancţionate cu măsura excluderii din profesie dar şi cel căruia i s‑a aplicat pedeapsa interdicţiei de a exercita profesia, pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească sau disciplinară.

În cazul lui Victor Ponta, ar putea fi vorba despre o eventuală excludere din barou ca urmare a unei abateri disciplinare, hotărâre care s-ar putea lua de Consiliul Baroului Bucureşti dacă retragerea titlului de doctor va rămâne definitivă la instanţă.

Potrivit legii, "înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se considera vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia".

Abia după ce o eventuală cerere de revocare a ordinului ministrului va fi soluţionată, Victor Ponta s-ar putea îndrepta către instanţa de contencios administrativ, într-un termen de cel mult şase luni. Astfel, doar pentru ca procesul prin care judecătorii vor decide dacă menţin sau nu retragerea titlului de doctor să fie deschis ar putea dura şapte luni.

"În ipoteza în care se admite de către instanţa de judecată contestaţia domnului Ponta, consilul baroului Bucureşti respectă hotărârea instanţei de contencios. În caz contrar, consiliul baroului Bucureşti va lua în discuţie cauza şi va proceda în consecinţă. Solicitarea de excludere din barou (n.r. formulată de Monica Macovei) rămâne în evidenţă până la o decizie a instanţei", a explicat fostul decan al Baroului Bucureşti pentru MEDIAFAX, Ilie Iordachescu.

Europarlamentarul Monica Macovei a anunţat că cere din nou, după ce Ministerul Educaţiei i-a retras fostului premier Victor Ponta titlul de doctor, excluderea ''imediată'' a social-democratului din Baroul Bucureşti.

''Ponta nu mai poate fi avocat, pentru că a intrat în avocatură doar pentru că avea diploma de doctor în drept, fără să dea examen. Titlul de doctor i-a fost retras, aşa încât nu mai poate rămâne nicio clipă în Baroul Bucureşti'', a explicat Monica Macovei.

În solicitarea adresată decanului Baroului Bucureşti, Ion Dragne, Macovei subliniază că fostul premier nu mai îndeplineşte condiţiile legale pentru a exercita profesia de avocat, el fiind primit la cerere, cu scutire de examen, pe baza diplomei de doctor în drept.

''Va reamintesc că, în ianuarie 2015, am mai solicitat în scris Baroului Bucureşti excluderea domnului Victor Ponta din profesie după ce acesta a notificat, pe 16 decembrie 2014, Rectoratul Universităţii Bucureşti de «renunţarea la titlul de doctor în drept acordat în anul 2003 de către Universitatea Bucureşti», însă Baroul Bucureşti nu a luat o decizie în acest sens, anunţând că aşteaptă ca Universitatea Bucureşti să accepte sau nu «renunţarea» la titlul de doctor în drept. Consider ca situaţia era clară şi în ianuarie 2015, când am solicitat in scris excluderea din Baroul Bucureşti a dlui Ponta, întrucât decizia unilaterală de a renunţa la titlul de doctor în drept anula, pe cale de consecinţă, şi Decizia nr. 644 din 07.01.2005, de primire în profesia de avocat cu scutire de examen pe baza diplomei de doctor în drept'', arată Macovei.

''Acum, pe baza deciziei definitive de retragere a titlului de doctor în drept, prin Ordin al Ministrului Educaţiei, şi a Legii pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, vă solicit să îl excludeţi imediat pe domnul Victor Viorel Ponta din Baroul Bucureşti pentru a respecta legea'', explică europarlamentarul.

Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a semnat luni ordinul de ministru prin care se retrage titlul de doctor acordat în 2003 fostului premier Victor Ponta, au anunţat oficiali din ministerul Educaţiei. În ordinul de ministru emis luni se arată că "se retrage titlul ştiinţific de doctor în domeniul drept, acordat domnului Ponta V. Victor Viorel de către Universitatea din Bucureşti, conferit prin ordinul ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, nr 5663 din 15.12. 2003".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici