- Home
- Social
- PLOIEŞTI, (19.02.2014, 15:08)
- Daciana Ilie
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Deputatul PSD Vlad Cosma, urmărit pentru fapte de corupţie, pus sub control judiciar
Procurorii DNA au dispus măsura controlului judiciar în cazul deputatului PSD Vlad Cosma pe întreaga perioadă a urmăririi penale pentru infracţiunea de trafic de influenţă, parlamentarul prezentându-se miercuri la sediul DNA Ploieşti, unde i-a fost adusă la cunoştinţă această măsură.
Urmărește
409 afișări
Deputatul PSD Vlad Cosma (Imagine: Lucian Rădulescu/Mediafax Foto)
Într-un comunicat transmis, miercuri, de DNA, se precizează că procurorii Serviciului Teritorial Ploieşti au dispus, marţi, luarea măsurii controlului judiciar în cazul lui Vlad Alexandru Cosma, pe întreaga durată a urmăririi penale.
În perioada în care se află sub control judiciar, deputatul Vlad Cosma are mai multe obligaţii, între care aceea de a se prezenta la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, ori de câte ori este chemat, de a-i informa pe anchetatori cu privire la schimbarea locuinţei, de a se prezenta la organul desemnat cu supravegherea, conform programului sau ori de câte ori este chemat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ai drum bun pe A7: S-a deschis Lotul 1 Dumbrava – Mizil de pe autostrada Ploieşti – Buzău
-
Ciolacu a prezentat în Parlament programul de guvernare: Vom avea un an economic dificil
-
Guvernul Ciolacu vrea să elibereze Bucureştiul: În următorii 4 ani vrea să termine A0 alături de drumurile radiale. Pariul cel mare? Misiunea de a termina loturile lipsă de pe A1, A3, A7 şi A8, adică două autostrăzi care să treacă munţii – Carpaţii Meridionali dar şi cei Orientali
-
Nicuşor Dan anunţă că nu renunţă la candidatura la preşedinţie
De asemenea, deputatul nu are voie să părăsească teritoriul României fără încuviinţarea prealabilă a procurorilor de caz şi nu are voie să se apropie şi nici să comunice direct sau indirect cu inculpaţii Răzvan Alexe, Mircea Cosma, Daniel Adrian Alixandrescu şi de cei trei oameni de afaceri denunţători în acest dosar de corupţie.
Controlul judiciar este o măsură preventivă prevăzută de noul Cod de procedură penală, necesară pentru împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărirea penală.
Deputatul PSD Vlad Cosma a mers, miercuri, la sediul DNA Ploieşti, unde i s-a adus la cunoştinţă măsura dispusă de anchetatori. La ieşirea din sediul DNA Ploieşti el nu a făcut nicio declaraţie.
Tot miercuri, în timp ce Vlad Cosma se afla la DNA Ploieşti, la sediul Direcţiei a fost adus, din arest, şi Răzvan Alexe, de la care a pornit dosarul de corupţie al lui Cosma şi al tatălui acestuia.
Alexe este urmărit penal pentru trafic de influenţă, după ce în noiembrie anul trecut a fost reclamat la DNA de un om de afaceri a cărui firmă are contracte cu Consiliul Judeţean Prahova. Alexe a fost arestat preventiv în 13 noiembrie 2013, iar în prezent el se află în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, în oraşul Câmpina, instanţele de judecată respingând cererile acestuia de înlocuire a arestului cu alte măsuri preventive, în baza noilor prevederi, mai permisive, în materie penală.
Camera Deputaţilor a respins, luni, prin vot secret, ridicarea imunităţii deputatului PSD Vlad Cosma. Cererea ministrului Justiţiei referitoare la încuviinţarea arestării preventive a deputatului Vlad Cosma a întrunit 105 voturi favorabile. Un număr de 222 deputaţi au votat împotriva cererii Ministerului Justiţiei.
Vlad şi Mircea Cosma sunt urmăriţi penal pentru trafic de influenţă, fiind acuzaţi de DNA că ar fi cerut şi primit peste 4,4 milioane de lei de la trei oameni de afaceri prahoveni ale căror firme au contracte cu CJ Prahova, denunţători în cauză. Firmele controlate de toţi cei trei sunt urmărite penal în dosarul de evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu de 35 de milioane de euro, dosar în care sunt inculpaţi Răzvan Alexe, dar şi fostul angajat al Secretariatului General al Guvernului Marcel Păvăleanu, alături de alţi oameni de afaceri din Prahova.
"Sumele de bani au fost pretinse în schimbul intervenţiei la factorii de decizie din cadrul Consiliului Judeţean Prahova, pe lângă care cei doi aveau influenţă, respectiv preşedintele CJ Prahova, Cosma Mircea (tatăl inculpatului Cosma Vlad Alexandru), astfel încât societăţile respective să obţină de la instituţia publică lucrări şi servicii curente supraevaluate, de întreţinere a drumurilor publice sau a drumurilor judeţene pe timp de iarnă, dar şi decontarea, cu prioritate, a unor lucrări deja efectuate în temeiul unor contracte anterioare. Contractele erau supraevaluate tocmai pentru a se asigura sumele reprezentând «comisioanele» conform înţelegerilor cu cei doi inculpaţi", susţin procurorii DNA.
În 11 februarie, preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, a fost reţinut de procurorii DNA pentru luare de mită şi abuz în serviciu. Alături de acesta a fost reţinut şi Daniel Adrian Alixandrescu, director executiv al Direcţiei Patrimoniu din cadrul CJ Prahova, pentru aceleaşi infracţiuni.
În 12 februarie, instanţa supremă a judecat şi respins propunerea DNA de arestare preventivă a lui Mircea Cosma, acesta fiind cercetat în libertate, sub control judiciar. În cazul lui Daniel Adrian Alixandrescu, instanţa supremă a decis arestul la domiciliu.
Citește pe alephnews.ro: Pariul politic al lui Elon Musk: Cum a devenit Tesla a opta cea mai valoroasă companie din lume
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Citește și: Decizie definitivă a ICCJ: Preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, rămâne în libertate, sub control judiciar
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Warren Buffett a spus cândva că o casă poate să fie un coşmar dacă ochii cumpărătorului sunt mai mari decât portofelul său. Totuşi, crede că investiţia sa de 31.500 de dolari este una dintre cele mai bune
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Când a descoperit Mircea Diaconu că suferă de cancer. A ținut totul... Fiica lui rupe tăcerea
CANCAN.RO
Care este orașul din România care oferă 50% reducere la impozitele locale pentru donatorii de sânge
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 18:15
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1034. Prima unitate a Legiunii Ucrainene instruită în Polonia a fost desemnată în Ucraina / Zelenski cere diplomaţilor să modeleze opinia publică din străinătate cu privire la aderarea Ucrainei la NATO / Trump aşteaptă o întâlnire cu Putin pentru a încheia războiul
-
astăzi, 18:04
Ciolacu a prezentat în Parlament programul de guvernare: Vom avea un an economic dificil