DIICOT Cluj a preluat dosarul în care un părinte social a fost arestat pentru act sexual cu o minoră

DIICOT Cluj a preluat dosarul în care un bărbat de 32 de ani, părinte social, a fost arestat preventiv pentru relaţii sexuale cu o fată de 11 ani dintr-un centru familial din Turda, el fiind acuzat şi de pornografie informatică.

Urmărește
264 afișări
Imaginea articolului DIICOT Cluj a preluat dosarul în care un părinte social a fost arestat pentru act sexual cu o minoră

DIICOT Cluj a preluat dosarul în care un părinte social a fost arestat pentru act sexual cu o minoră

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, Lucian Toma, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că dosarul, care a fost instrumentat de instituţia pe care o reprezintă, a fost preluat de DIICOT Cluj.

"Dosarul bărbatului de 32 de ani arestat preventiv pentru act sexual cu un minor la un centru familial din Turda a fost instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda, însă procurorii de aici şi-au declinat competenţa către DIICOT Cluj, fiind vorba în acest caz şi de pornografie informatică. Întreg dosarul a fost preluat, joi, de DIICOT Cluj, pentru că pornografia informatică este de competenţa exclusivă a acestei instituţii. Procurorii DIICOT se vor ocupa şi de infracţiunea de act sexual cu un minor", a spus Toma.

Un bărbat de 32 de ani, angajat ca părinte social într-o casă de tip familial din Turda, judeţul Cluj, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, după ce ar fi întreţinut relaţii sexuale cu o fetiţă de 11 ani din centru şi ar fi făcut un film şi poze indecente.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Cluj, Adriana Vornicu, declara, marţi, că Poliţia a fost sesizată, în 2 octombrie, despre faptul că, în municipiul Turda, un bărbat în vârstă de 32 de ani a întreţinut raporturi sexuale cu o minoră.

Poliţiştii au stabilit că faptele sesizate se confirmă şi, în urma cercetărilor făcute, bărbatul a fost iniţial reţinut pentru 24 de ore, apoi arestat pentru 29 de zile, pentru act sexual cu un minor, spunea Vornicu.

Directorul casei familiale private "Lukas" din Turda, Daniela Constantinescu, declara, tot marţi, că bărbatul, care era angajat al instituţiei, a fost reclamat la Poliţie după ce într-un calculator au fost găsite mai multe poze indecente făcute de el unei fetiţe din centru.

"În 2 octombrie a fost sesizată Poliţia, după ce s-au descoperit într-un calculator mai multe fotografii indecente făcute de angajatul nostru unei minore. Am predat probele la Poliţie şi am sesizat şi Direcţia Judeţeană de Protecţie a Copilului Cluj. Nu ştiu nimic despre faptul că angajatul nostru ar fi întreţinut relaţii sexuale cu minora, aşteptăm concluziile oficiale ale anchetei Poliţiei", spunea Constantinescu. Ea adăuga că fata a fost dusă la IML şi se aştepta un rezultat al cercetărilor.

Potrivit sursei citate, bărbatul era angajat din aprilie 2012 în centru, ca părinte social. În centru sunt internaţi, în total, opt copii.

Potrivit acesteia, imediat după incident, copila a fost consiliată psihologic, iar bărbatului i-a fost suspendat contractul de muncă, urmând ca, în cazul în care instanţa va emite o sentinţă definitivă şi irevocabilă de condamnare, să îi fie desfăcut contractul de muncă.

Directorul Direcţiei Judeţene de Protecţie a Copilului Cluj, Daniel Tămaş, declara, la rândul său, că instituţia a iniţiat consilierea psihologică a fetei, în condiţiile în care raportul sexual ar fi avut loc "cu consimţământul acesteia".

Cazul a intrat şi în atenţia Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Cluj, care va declanşa o anchetă la casa familială "Lukas", în condiţiile în care AJPIS a acreditat-o pentru a avea grijă de copii.

Potrivit acesteia, casa "Lukas" funcţionează din 2011, iar în 2014 va trebui să fie reacreditată.

Casa de tip familial "Lukas" a fost înfiinţată de Fundaţia "Sfântul Daniel" din Turda, împreună cu o fundaţie elveţiană.

Vineri, adjunctul Avocatului Poporului pentru drepturile copilului, ale familiei, tinerilor, pensionarilor şi persoanelor cu handicap, Ionel Oprea, a precizat că instituţia s-a autosesizat şi a început o anchetă la centrul în care locuieşte minora, dar şi la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Cluj, din cauza "declaraţiilor iresponsabile" ale directorului acestei instituţii, Daniel Tămaş, fără a împiedica însă desfăşurarea anchetelor iniţiate de celelalte instituţii implicate.

"Domnul director nu are cunoştinţe elementare de drept. Nu ar trebui să fie jurist pentru a ocupa această funcţie, dar ar trebui să cunoască legi care au legătură cu activitatea dumnealui. Sunt indignat de modul în care a înţeles domnul director această faptă. În prima apariţie a spus că această relaţie este una «liber consimţită», însă nu trebuie cunoştinţe de drept ca să înţelegi că nu poate fi vorba de o relaţie şi consimţământul nu îşi are rostul când vorbim de minori. Toată lumea ştie că sexul cu minori constituie faptă penală", a declarat Ionel Oprea.

El a precizat că directorul DGASPC Cluj a revenit cu o a doua declaraţie, în care, încercând să o explice pe prima, a gafat şi mai mult.

"A spus că s-a referit la faptul că fata nu a fost agresată fizic. (...) Este imposibil să gândeşti aşa ceva. Nu ştiu ce înţelege prin viol, dar el este o agresiune fizică şi psihică. Vom cere analizarea cu atenţie şi a modului de încadrare a personalului care lucrează în astfel de instituţii", a spus Oprea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici