- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (17.10.2016, 12:59)
- Gabriela Ghitcuta
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
DIPI devine Unitatea de Protecţie Internă şi va fi o structură militarizată/ 700 din cei 2.500 angajaţi ai DIPI merg la DGA şi DOS - VIDEO
Ministerul Afacerilor Interne a finalizat reorganizarea DIPI, iar un proiect de ordonanţă de urgenţă va fi pus luni în dezbatere publică pe site-ul ministerului, noua structură urmând să fie una militarizată şi să poarte denumirea de Unitatea de Protecţie Internă (UPI).
Urmărește
11241 afișări
DIPI devine Unitatea de Protecţie Internă şi va fi o structură militarizată, pentru a asigura rigoare în modul în care va opera (Imagine Silvi Ilie / Mediafax Foto)
"Proiectul de act normativ este finalizat. Un proiect de ordonanţă de urgenţă va fi urcat astăzi pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne pentru consultare. În mod normal, astfel de documente nu sunt supuse la consultare, dar am considerat important să las un răgaz cât mai lung posibil pentru exerciţiul de transparenţă. Toată săptămâna aceasta, ministerul va fi deschis să primească opinii, sugestii. Am dat instrucţiuni să invităm şi personalul din cadrul Ministerului Afacerilor Interne să vină cu opinii (..) Până la finalul acestei săptămâni, vrem să colectăm cât mai multe comentarii şi să avem timp să le integrăm pentru varianta finală a textului, pe care o voi supune atenţiei colegilor din Guvern la şedinţa viitoare de guvern", a declarat ministrul Dragoş Tudorache într-o conferinţă de presă organizată la sediul MAI.
ULTIMELE ȘTIRI
-
BREAKING NEWS: A demisionat Nicolae Ciucă din funcția de președinte PNL
-
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între Elena Lasconi şi Marcel Ciolacu / Călin Georgescu pe primul loc cu 22,94%
-
Georgescu, mesaj către Lasconi: nu aveţi de ce să vă bucuraţi, sunteţi parte a sistemului
-
Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal
Noua structură va purta numele de Unitatea de Protecţie Internă(UPI) şi va funcţiona ca o structură militarizată.
"Pot să vă confirm că da, opţiunea finală a mea şi a conducerii MAI a fost de a organiza ca o structură militarizată. Am făcut această opţiune pentru a asigura rigoare în modul în care această structură va opera, va gestiona informaţia, dar şi pentru garanţiile de integritate pe care o astfel de structură le oferă. Mă refer aici la teste de integritate şi pe parcursul funcţionării acestei structuri, nu doar la angajare. Este foarte important să avem garanţii de integritate", a mai precizat ministrul Afacerilor Interne.
Potrivit şefului de la Interne, noua structură va avea un număr mai redus de cadre, posturile degajate fiind redirecţionate la Direcţia Generală Anticorupţie(DGA) şi Direcţia de Operaţiuni Speciale(DOS).
"Pe zona de competenţe, obiectivul nostru principal a fost să eliminăm suprapunerile de competenţă (...). Primul obiectiv este acela de a delimita clar competenţa, atât în externe cât şi interne. Pe zona de ordine publică, noua competenţă, aştept o interacţiune şi mod de acţiune integrat între noua unitate şi celelalte structuri ale MAI. Din punctul meu de vedere, se ajunsese la o izolare foarte mare.(...) A treia zonă de competenţă este cea de gestiune a documentelor confidenţiale, a sistemelor informatice specifice. Este o competenţă care există şi care va rămâne aşa cum era. (...) Se reduce substanţial numărul cadrelor. Posturile degajate din această organizaţie vor fi redirecţionate către DGA, cealalaltă parte către DOS, DOS care de la Ordonanţa 6 se confruntă cu solicitări multe din partea parchetelor. Am considerat foarte important să sprijinim suplimentar capacitatea DOS. Practic, resursa salvată din reorganizare se va împărţi în două, o parte la DGA şi o parte la DOS", a adăugat Dragoş Tudorache.
Proiect: 700 din cei 2.500 angajaţi ai DIPI merg la DGA şi DOS
Reformarea Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) şi transformarea în Unitate de Protecţie Internă (UPI) aduce transferul a 700 din cei 2.500 de angajaţi la Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) şi Direcţia de Operaţiuni Speciale (DOS), au declarat surse MAI pentru MEDIAFAX.
Unitatea de Protecţie Internă va avea 1.800 de angajaţi, cu 700 mai puţini decât în prezent, urmând să fie eliminat şi sporul anticorupţie (30% din salariu) ca urmare a militarizării instituţiei, au declarat pentru MEDIAFAX surse din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Angajaţii unităţii vor da concursuri de încadrare pe funcţie şi grad, unitatea urmând să nu mai aibă competenţă privind fapte de criminalitate organizată ci doar pe protecţie internă şi siguranţă naţională. Dacă prin concurs nu se vor ocupa cele 1.800 de posturi, se vor organiza concursuri pentru încadrarea din exterior, au precizat aceleaşi surse.
De asemenea, odată înfiinţarea Unitatăţii de Protecţie Internă, la preluarea dosarelor, cele care nu vor mai fi de competenţa UPI vor fi predate instituţiilor abilitate.
Măsurile vor fi luate ca urmare a reorganizării DIPI, Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă fiind în dezbatere publică până la finalul acestei săptămâni.
În textul proiectului de act normativ se arată că şeful Unităţii de Protecţie Internă "este cadru militar în activitate numit de către ministru, cu avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării". În cazul DIPI, numirea se făcea de către premier, la propunerea ministrului. Anual sau la cererea Parlamentului, ministrul afacerilor interne va prezenta rapoarte cu privire la activitatea UPI în domeniul securităţii naţionale.
În textul proiectului de ordonanţă se stipulează că unitatea este "structură specializată, cu personalitate juridică, care desfăşoară activităţi de identificare, contracarare şi înlăturare a ameninţărilor, vulnerabilităţilor şi factorilor de risc la adresa informaţiilor, patrimoniului, personalului, misiunilor, procesului decizional şi capacităţii operaţionale ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne, precum şi a celor care pot duce la tulburarea gravă a ordinii publice."
Noua structură va funcţiona ca una militarizată cu atribuţii în domeniul activităţilor informative-operative pentru a identifica, preveni şi contracara ameninţările, vulnerabilităţile, factorii de risc ce pot conduce la tulburarea gravă a ordinii şi siguranţei publice "sau care vizează informaţiile, patrimoniul, personalul, misiunile, procesul decizional şi capacitatea operaţională ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne", se arată în documentul suspus dezbaterii publice.
Tot la UPI se vor coordona şi controla, la nivelul MAI, activităţile pentru protecţia informaţiilor clasificate naţionale, ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord sau ale UE, dar şi pentru securitatea structurilor informatice şi a datelor gestionate de structurile MAI.
Va exista obligaţia de informare a Direcţiei Generale Anticorupţie în caz de suspiciuni, factori de risc, ameninţări care vizează corupţie în rândul personalului MAI.
Potrivit proiectului, UPI va desfăşura activităţi prevăzute la art. 13 lit. a) – e) din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României, republicată, cu modificările ulterioare şi "în situaţiile care constituie ameninţări la adresa securităţii naţionale care vizează tulburarea gravă a ordinii şi siguranţei publice sau informaţiile, patrimoniul, personalul, misiunile, procesul decizional ori capacitatea operaţională ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne", activităţi prevăzute de art.14 alin (2) din Legea nr51/1991, cu respectarea art. 14 alin.(1) şi art. 15-21 din aceeaşi lege.
"Datele şi informaţiile referitoare la ameninţările, vulnerabilităţile şi factorii de risc identificaţi sunt comunicate beneficiarilor legali şi factorilor de decizie abilitaţi din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în scopul adoptării deciziilor şi măsurilor necesare prevenirii materializării acestora.(...) Datele şi informaţiile obţinute în urma activităţilor informativ-operative care nu vizează domeniul de competenţă al Ministerului Afacerilor Interne se transmit celorlalte organe de stat competente cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale", se notează în proiectul de ordonanţă.
Oamenii din cadrul UPI nu vor putea să efectueze acte de cercetare penală, nu pot lua măsuri de reţinere sau "preventive privative sau restrictive de libertate".
Pe lângă cadrele militare, în cadrul Unităţii va fi şi personal contractual, exclusiv pentru atribuţii administrative. Cadrele militare vor lucra "deschis sau acoperit, în raport cu nevoile (...)", cheltuielile operative efectuându-se "în conformitate cu regulile general în această materie, aprobate de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării".
Preluarea de către UPI a arhivei, patrimoniului de la DIPI se va face, prin predare-primire, în 30 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei.
Poliţiştii de la DIPI, la intrarea în vigoare a Ordonanţei şi desfinţarea departamentului, se pun la dispoziţia MAI urmând să fie numiţi într-o "funcţie corespunzătoare". Sigla, emblema, uniforma vor fi stabilite în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a OUG, prin hotărâre de Guvern.
Numărul de posturi, regulamentul de organizare şi funcţionare, vor fi adoptate prin ordin de ministru, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare.
"În exercitarea atribuţiilor ce-i revin, comandantul Unităţii de Protecţie Internă este ajutat de un prim adjunct şi un adjunct, numiţi şi eliberaţi din funcţie de către ministrul afacerilor interne, la propunerea comandantului Unităţii de Protecţie Internă", se arată în textul proiectului.
Citeşte şi: Ministrul Afacerilor Interne, Dragoş Tudorache: Vreau să clarificăm zona de competenţă a DIPI şi să îl supun controlului parlamentar
Citește pe alephnews.ro: BREAKING NEWS: Ciolacu demisionează de la conducerea PSD după rezultatele alegerilor prezidențiale din primul tur. „Cine e vinovat?” – „Eu!”
Citește pe www.zf.ro: Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Cine este femeia care a construit de la zero compania al cărei scop este să rezolve în ţara noastră cea mai mare problemă a omenirii
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
PROSPORT.RO
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de fapt
CANCAN.RO
„LEGIONAR” – cel mai căutat cuvânt pe dexonline după primul tur al alegerilor prezidențiale. De ce au votat românii un candidat pro-rus
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 19:33
-
astăzi, 19:27