Director de la APIA Satu Mare, reţinut după ce a fost prins când lua mită 3.000 de euro

Procurorii DNA l-au reţinut pe Viorel Pintea, director la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Satu Mare, după ce l-au prins în flagrant când lua mită 3.000 de euro pentru a nu dispune controale la culturile de viţă-de-vie ale unui fermier care luase fonduri europene.

Urmărește
784 afișări
Imaginea articolului Director de la APIA Satu Mare, reţinut după ce a fost prins când lua mită 3.000 de euro

Director de la APIA Satu Mare, reţinut după ce a fost prins când lua mită 3.000 de euro (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Viorel Pintea, director la APIA Satu Mare, este cercetat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea pentru luare de mită în formă continuată, arată DNA luni, într-un comunicat de presă.

Potrivit anchetatorilor, în lunile martie şi mai  2012, Viorel Pintea, în calitate de director la APIA Satu Mare, a cerut de la un fermier, denunţător în cauză, 2.500 de euro şi, respectiv, 5.000 euro, "pentru a nu dispune controale în legătură cu activităţile agricole desfăşurate de acesta, respectiv la culturile de viţă-de-vie pe care fermierul  le deţinea în judeţul Satu Mare şi pentru care a accesat fonduri europene substanţiale".

Din sumelor cerute, Viorel Pintea ar fi primit de la fermier 2.500 de euro şi 3.000 de lei.

În 22 noiembrie, Viorel Pintea i-ar fi cerut fermierului alţi 3.000 de euro, "pentru a-şi încălca atribuţiile de serviciu, constând în nedispunerea unor controale la activităţile agricole ale denunţătorului, al căror rezultat risca să atragă o răspundere administrativă", a precizat DNA

Viorel Pintea a fost prins în flagrant duminică după-amiază, după ce a primit de la fermier cei 3.000 de euro ceruţi.

După ce l-au audiat, procurorii au emis pe numele lui Pintea ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, urmând ca luni să ceară Tribunalului Satu Mare arestarea lui preventivă pentru 29 de zile.

Acţiunea a fost făcută împreună cu ofiţeri de la Direcţia Generală Anticorupţie şi cu sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici