- Home
- Social
- PITEŞTI, (23.10.2013, 20:53)
- Departamentul Corespondenţi
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Director Prospecţiuni: Există anumite slăbiciuni care fac să avem unul, două, trei rateuri în Argeş
Directorul Prospecţiuni, Mihai Mitroi, afirmă că au existat "anumite slăbiciuni" în ceea ce priveşte informarea în timp util a localnicilor din judeţul Argeş cu privire la lucrările făcute de companie pe terenurile acestora, precizând că o comisie va analiza "dacă procedurile au fost respectate".
Urmărește
733 afișări
Director Prospecţiuni: Există anumite slăbiciuni care fac să avem unul, două, trei rateuri în Argeş (Imagine: Adrian Boioglu/ Arhiva Mediafax Foto)
Directorul Prospecţiuni, Mihai Mitroi, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că în judeţul Argeş au fost semnate, până în prezent, aproape 500 de înţelegeri cu proprietarii de terenuri, iar sumele primite de fiecare proprietar sunt cuprinse între 150 şi 950 de lei, în funcţie de gradul de afectare al gospodăriilor.
"În momentul în care venim într-o anumită zonă avem o echipă desemnată pentru a face aceste înţelegeri. Echipa e formată din 8-10 specialişti şi circa 4-5 maşini, care nu fac altceva decât să obţină acordul proprietarilor. Prima vizită se face la primăria comunei respective şi este informat primarul despre prezenţa noastră în zonă şi că facem lucrări pe terenurile oamenilor din localitate. Se pune şi un anunţ cu acest conţinut la primărie, la şcoli şi la magazinele unde este un trafic mai mare. Este normal să notificăm primăria, ea fiind reprezentantul populaţiei locale. Un al doilea scop al vizitei este de a-i ruga în a identifica proprietarii terenurilor. Nu e uşor pentru că nu există baze de date, din cauza reîmpărţirii pământurilor după 90.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Președinți. Descoperim că a fost cu ghinion
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Preşedinţi. Descoperim că a fost cu ghinion
-
PNL o susţine pe Elena Lasconi în turul doi al alegerilor prezidenţiale
-
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între Elena Lasconi şi Marcel Ciolacu / Călin Georgescu pe primul loc cu 22,94%
Nu există hărţi, pământurile nu sunt limitate, multe pământuri sunt arendate şi fără documente legale, iar unii dintre proprietari şi-au schimbat domiciliul în decursul anilor şi acum sunt în alte oraşe ale ţării. În Argeş sunt semnate până acum aproape 500 de înţelegeri cu proprietarii care şi-au dat acordul pentru montarea senzorilor, iar sumele primite de fiecare proprietar sunt între 150 şi 950 de lei, fiiind diferite în funcţie de gradul de afectare al proprietăţii în urma lucrărilor. În zonă nimeni nu ştie cum pot fi contactaţi aceştia", a spus Mitroi.
El a mai spus că există "şi câteva slăbiciuni", astfel încât câţiva oameni nu au fost anunţaţi în timp util despre aceste activităţi.
"Cu regretul că nu putem informa pe toată lumea există anumite slăbiciuni care fac să avem una, două, trei rateuri, adică oameni care nu au fost anuntaţi în timp util. Va veni o comisie de investigaţie să vedem dacă procedurile noastre au fost respectate, noi ştim de două - trei reclamaţii şi s-ar putea să fie mai multe, în urma sesizărilor dumneavoastră. Începând de ieri s-a trecut din nou pe la fiecare primărie pentru a se lua legătura cu primarii, se va trece şi pe la fiecare secţie de poliţie să vedem dacă la dânşii au ajuns sesizări", a declarat directorul firmei Prospecţiuni, Mihai Mitroi.
Reprezentanţii companiei au afirmat, într-un comunicat transmis miercuri, că Prospecţiuni face cercetări geologice în Argeş într-un perimetru petrolifer de unde se extrag ţiţei de peste 30 de ani.
"Compania Prospecţiuni nu vizează explorarea gazelor de şist în judeţul Argeş. Activităţile de explorare din această zonă se derulează în baza unui contract încheiat cu o altă companie românească, Petrom. Cercetările geologice sunt efectuate într-un perimetru petrolifer de unde se extrag ţitei de peste 30 de ani", se arăta în comunicatul citat.
Potrivit comunicatului, compania a semnat "procese-verbale de acord cu aproximativ 500 de proprietari de terenuri pe parcursul a doar o lună şi jumătate de la începerea proiectului şi probabil va semna încă aproximativ o mie de înţelegeri până la finalizarea acestuia".
Conform sursei citate, un singur proprietar de teren din Argeş a depus plângere la Poliţie, aceasta fiind ulterior retrasă în urma discuţiilor cu reprezentanţii companiei.
"Compania are reguli foarte stricte în ceea ce priveşte identificarea proprietarilor şi obţinerea acordului acestora înainte de a intra pe teren. A existat o singură plângere la poliţie în comuna Moşoaia, judeţul Argeş, dar care a fost retrasă ulterior de proprietar în urma discuţiilor cu reprezentanţii companiei", se mai arăta în comunicatul citat.
Reprezentanţii companiei precizau că intrarea angajaţilor Prospecţiuni pe terenuri agricole fără acordul proprietarilor este "cauzată în cele mai multe instanţe de situaţia neclară a proprietăţii funciare din zonă, de imposibilitatea de a contacta proprietarul (persoane aflate în afara zonei de lucru a companiei), de relaţiile contractuale netransparente dintre arendaşi şi proprietari sau de alte situaţii ce nu ne permit să luăm legătura cu aceştia".
Mai mulţi localnici din comunele argeşene Poiana Lacului, Moşoaia, Vedea, Sălătrucu şi Şuici se plângeau că angajaţii unei firme de prospecţiuni geologice au intrat abuziv pe terenurile lor, unde au montat cabluri şi au făcut săpături pentru descoperirea de zăcăminte, şi acuzau că "este o tulburare de posesie".
Oamenii afirmau că au sesizat autorităţile locale în acest caz.
"Pământurile noastre arată ca după bombardament, sunt pline de ţăruşi şi de cabluri. Fac săpături pentru descoperirea de zăcăminte, petrol, gaze de şist, cine ştie, că nu vor să spună exact ce caută. La noi, la Poiana Lacului, sunt multe. Suntem cinci inşi care avem cabluri peste tot, inclusiv în pomi. Au defrişat şi pădurea. Era normal să ne întrebe şi să negociem o despăgubire. Ştiţi ce ne-au spus? Că dacă le tăiem sau le aruncăm instalaţiile montate pe proprietăţile noastre, o să vină o echipă de intervenţie şi vedem noi ce se întîmplă. Deci acum ne ameninţă! Este o tulburare de posesie", declara un localnic.
Un alt bărbat din comuna Poiana Lacului spunea că "s-a pricopsit cu o instalaţie în grădină", fără să fie întrebat dacă este de acord.
"Nu ştiu cum m-am pricopsit cu o asemenea instalaţie la mine în grădină. Nu m-a anunţat nimeni nimic, nu m-a întrebat nimeni dacă sunt de acord. M-am trezit cu ea peste noapte. Am înţeles că sunt unii de la Prospecţiuni care caută gaze de şist sau cam aşa ceva. Aşa am înţeles de la băieţii ăştia, pentru că n-a vorbit nimeni cu mine să-mi spună ce caută, gaze sau alte minuni. E anormal ce se întâmplă! Am fire de curent prin grădină, şi nu doar aici, şi pe un alt teren. Mă întreb pe unde au intrat de nu i-am văzut, că am fost mereu acasă. Nu vreau să fac rele, dar ei de ce fac, de ce monteaza fire? Montează fire, dar să monteze şi un sac cu euro pe teren", declara un alt localnic din satul Dinculeşti, comuna Poiana Lacului.
Primarul din Poiana Lacului, Ion Dumitrache, spunea că şi-a dat acceptul pentru ca firma Prospecţiuni să folosească domeniul public, susţinând că "în niciun caz angajaţii firmei nu au permisiunea să intre pe proprietăţile locuitorilor".
"Este o firmă de prospecţiuni în localitatea Poiana Lacului care încearcă să facă un studiu pentru a evalua posibilitatea explorării unor zăcăminte petroliere. Discutăm de două lucruri distincte. Pe domeniul public trebuie aviz de la primărie, iar pe proprietatea privată, aşa cum e normal, nu au voie să calce fără acordul proprietarului. S-a discutat doar depre petrol, nu despre gaze de şist, dar în niciun caz aceştia nu au permisiunea să intre pe proprietăţile locuitorilor", declara edilul din Poiana Lacului.
Poliţiştii spuneau că în aceste cazuri a fost depusă o singură plângere, fiind vorba despre un bărbat din comuna Moşoaia care a sesizat că o firmă de prospecţiuni a intrat pe proprietatea sa în mod abuziv.
"Dacă există şi alţi cetăţeni nemulţumiţi, aceştia trebuie să ştie că se pot adresa Poliţiei. Referitor la plângerea înregistrată, o persoană susţine că această firmă a intrat pe pământul dumneaei fără acordul acesteia şi că ar fi făcut nişte săpături. O să se analizeze situaţia, să vedem dacă se ia în calcul şi acţiunea de distrugere. E prematur să mă pronunţ. Repet, a fost depusă o singură plângere pentru tulburare de posesie", declara purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Argeş, comisar sef Dănuţ Dinu.
În comuna Băbana, în schimb, primarul spunea că reprezentanţii societăţii Prospecţiuni au vorbit cu sătenii care "sunt bucuroşi că primesc 20-30 de lei pentru fiecare groapă", susţinând că "firma va da bani şi la primărie".
"La primărie firma datorează 20.000 de lei, bani pe care trebuie să-i încasăm săptămâna aceasta, pentru că au folosit drumul comunal, au trecut cu utilaje care cântăresc peste 3,5 tone. Am încheiat un contract în acest sens şi nu sunt probleme. Oamenii din localitate sunt bucuroşi că primesc bani în schimbul căutărilor care se fac pe terenurile lor. Banii îi vor primi la final, prin mandat poştal, care ajunge în 30 de zile. Li s-au oferit 20 - 30 de lei pentru fiecare groapă. În caz că se intră cu tractorul şi sunt afectate culturile agricole, suma creşte. Au venit mulţi localnici să mă întrebe de unde iau şi ei bani pentru găurile pe care le aveau pe terenuri. I-am îndrumat şi a fost bine şi pentru ei, dar şi pentru comună, atât timp cât firma va da bani şi la primărie", preciza primarul din Băbana, Bebe Ivan.
Citește pe alephnews.ro: PNL o susține oficial pe Elena Lasconi în turul II, anunță Ilie Bolojan
Citește pe www.zf.ro: Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Cine este tânărul din România care a preluat conducerea imperiului de sute de milioane de euro construit de tatăl său
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
PROSPORT.RO
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de fapt
CANCAN.RO
Cine e misteriosul bogătaș BOGPR care a făcut campania independentului Călin Georgescu: Regele TikTok-ului dă sute de mii de € la maneliști și nu vrea să i se dezvăluie chipul. Imagini în premieră absolută!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe