Directorul general al Conpet a obţinut în instanţă o primă de 45.000 euro

Directorul general al Conpet Ploieşti (COTE), Liviu Ilaşi, a obţinut în instanţă plata unei prime de aproape 200.000 de lei (45.000 euro), sumă solicitată pentru realizarea obiectivelor şi criteriilor de performanţă în anul 2008.

Urmărește
155 afișări
Imaginea articolului Directorul general al Conpet a obţinut în instanţă o primă de 45.000 euro

Directorul general al Conpet a obţinut în instanţă o primă de 45.000 euro (Imagine: Shutterstock)

Judecătoria Ploieşti a obligat Compet în luna decembrie a anului trecut să îi plătească lui Ilaşi aproape 195.000 de lei, reprezentând premiu anual cuvenit aferent anului 2008, decizie la care compania a făcut apel.

Tribunalul Prahova a respins joi apelul ca nefondat, potrivit unui raport transmis, vineri, de companie Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

"Obiectul dosarului constă în pretenţii privind plata de către Conpet către reclamant a sumei de 196.552 lei actualizată la zi cu rata inflaţiei până la data plăţii efective, reprezentând premiu nual cuvenit pe anul 2008 pentru realizarea obligaţiilor şi îndeplinirea obiectivelor şi criteriilor de performanţă stabilite pentru anul 2008 potrivit contractelor de mandat (...) şi cheltuieli de judecată", se arată în raport.

Ilaşi a fost preşedinte al Consiliului de Administraţie şi director general al Conpet în perioada februarie 2005 - martie 2009. La finalul anului trecut, el a revenit pe poziţia de director general, cu un mandat de un an, până la finalizarea alegerii unui nou manager, conform unei ordonanţe privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.

Conpet a înregistrat în anul 2008 o cifră de afaceri de 316,1 milioane lei, cu 15% peste cea din 2007, şi un profit net de 67 milioane lei, în creştere de la 22,4 milioane lei în 2007.

Compania operează sistemul naţional de transport al produselor petroliere şi este controlată de stat, prin Ministerul Economiei, care deţine 58,72% din acţiuni. Fondul Proprietatea are 29,7% din titluri, însă vrea să vândă cel mult treime din participaţie, astfel că după tranzacţie va mai avea 19,7%.

Acţiunile Conpet au fost transferate săptămâna trecută de pe piaţa Rasdaq la categoria I a Bursei de Valori Bucureşti.

Compania a înregistrat în primul semestru un profit net de 25,8 milioane lei (5,8 milioane euro), în creştere cu 25,7% faţă de câştigul din aceeaşi perioadă a anului trecut. În acelaşi timp, cifra de afaceri a crescut cu 5,7%, de la 162,4 milioane lei la 171,8 milioane lei (39,1 milioane euro).

În a doua parte a şedinţei bursiere de vineri, acţiunile Conpet erau în creştere cu 3,11%, la preţul de 42,79 lei. La această cotaţie, capitalizarea bursieră a companiei este de 370,4 milioane lei (82,7 milioane euro).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici