Directorul general al Metrorex, Gabriel Mocanu, demisionează din funcţie, anunţă Radio România.
Gabriel Mocanu a preluat funcţia în vara anului trecut.
Plecarea sa vine pe fondul criticilor ministrului Transporturilor Cătălin Drulă privind majorările de salarii aprobate anul trecut şi situaţia financiară generală a companiei. Salariile la Metrorex cresc cu 18%, conform negocierilor de anul trecut, ceea ce înseamnă o majorare cu 200 de milioane de lei faţă de 2020, a spus ministrul, care a precizat că venitul mediu în companie este de 10.000 de lei, dublu faţă de anul 2017.
Noua linie M5 a presupus angajarea a 900 de persoane, anul trecut, la care s-au adăugat alte 300. „Discuţia este de management”, a spus Drulă, care s-a întrebat retoric dacă este de acceptat ca 15 – 20% din bugetul alocat transporturilor să meargă la Metrorex.