- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Directorul UMF Iaşi, Vasile Astărăstoae, reclamat de ANI pentru abuz şi conflict de interese
Directorul Institutului de Medicină Legală Iaşi şi rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Gr. T. Popa" din Iaşi, Vasile Astărăstoae, este reclamat de Agenţia Naţională de Integritate pentru conflict de interese şi abuz în serviciu contra intereselor publice.
Directorul UMF Iaşi, Vasile Astărăstoae, reclamat de ANI pentru abuz şi conflict de interese (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)
În urma evaluărilor demarate la data de 24 octombrie 2011, s-a constatat că Vasile Astărăstoae, director al Institutului de Medicină Legală Iaşi şi rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Gr. T. Popa" din Iaşi, a semnat, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, a zece contracte de muncă, respectiv, de prestări servicii, în valoare totală de 204.759 de lei, încheiate între Institutului de Medicină Legală Iaşi şi UMF Iaşi, cu propria persoană, precum şi cu fiica sa, Daniela Astărăstoae, în cadrul derulării mai multor proiecte cu finanţare europeană.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Le-am dat-o în vot! Tu ce faci?
-
Războiul din Ucraina, ziua 1006. Rusia se pregăteşte să pătrundă în sudul regiunii Doneţk, afirmă armata ucraineană / Consilierul pentru securitate al lui Trump cere încetarea escaladării în Ucraina
-
Presa rusă vorbeşte despre Călin Georgescu: a insistat cu prudenţă pentru normalizarea relaţiilor cu Rusia
-
Agenţia rusă Ria Novosti anunţă victoria lui Călin Georgescu pe care îl numeşte "aliniat al Rusiei"
Vasile Astărăstoae a fost numit, pentru perioada 2008 - 2012, în funcţia de rector şi, implicit, ordonator principal de credite al IMF Iaşi.
Începând cu data de 1 mai 2010 şi până în prezent, Vasile Astărăstoae a participat, în baza unui număr de patru contracte de muncă, respectiv de prestări servicii, la impementarea a trei proiecte cu finanţare europeană, atât în calitate de reprezentat legal al UMF Iaşi - instituţie publică parteneră în proiect -, cât şi în calitate de salariat.
Începând cu anul 2001 şi până în prezent, Vasile Astărăstoae exercită şi funcţia de conducere de Director al Institutului de Medicină Legală Iaşi.
IML Iaşi, reprezentat legal de către Vasile Astărăstoae, în calitate de director, a încheiat trei contracte civile de muncă, respectiv de prestări servicii, cu Daniela Astărăstoae, fiica acestuia, şi trei contracte cu propria persoană.
Beneficiul patrimonial total obţinut de către cei doi, ca produs al conflictului de interese, a fost de 204.759 de lei.
Astfel, ANI a dispus sesizarea organelor judiciare competente cu privire la posibila comitere de Vasile Astărăstoae a infracţiunilor de conflict de interese şi abuz în serviciu contra intereselor publice.
Conflictul de interese constă în îndeplinirea, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, a unui act ori participarea la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul doi inclusiv.
ANI afirmă că sub aspect procedural, au fost îndeplinite cerinţele Legii 176/2010, referitoare la înştiinţarea persoanelor evaluate, directorul UMF Iaşi fiind informat, prin adresa nr. 115978/G/I.I./26.10.2011, despre declanşarea procedurii de evaluare.
Într-o declaraţie pentru TVR, Vasile Astărăstoae a spus că avea termen de la ANI până pe 17 decembrie să-şi prezinte punctul de vedere cu privire la acuzaţii, însă agenţia nu a mai aşteptat, astfel că va răspunde.
Mai mult, Vasile Astărăstoae consideră că reclamaţia ANI vine în contextul alegerilor, unde el va ieşi câştigător, în ultima perioadă sugerându-i-se să fei mai puţin vocal. Concret, profesorul Astărăstoae ar fi deranjat.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO