Video #DIZGRAŢIAŢII Statistica neagră: Deţinuţii sunt condamnaţi de societate să rămână pe viaţă „puşcăriaşi”. Reabilitarea de după gratii, aproape INEXISTENTĂ

Pedepsiţi pentru fărădelegile lor, oamenii de altădată, astăzi deţinuţi, sunt condamnaţi de societate şi de stat să rămână pe viaţă „puşcăriaşi”, puţini fiind cei cărora li s-a dat şansa unei vieţi cinstite şi care au putut, astfel, să redevină oameni.

,,Sunt din nou condamnat după 12 ani în care am stat în libertate. Am mai fost condamnat în 1999, tot pentru furt. Atunci eram mai tânăr, nu eram căsătorit, nu eram.... Ce s-a întâmplat atunci? Aventuri, prieteni, ştiţi cum este tineretul. Aveam 19 ani atunci. Prietenii s-au dat de-o parte şi a trebuit să fac puşcărie. Am luat pedeapsă trei ani jumătate şi am stat doi ani şi patru luni. A fost direct cu executare. Şi, după 12 ani m-am încurcat iar... N-am mai avut bani şi a trebuit să fac asta. Şi am picat la puşcărie, cinci-şase ani” povesteşte Jean Stanciu, unu dintre deţinuţii din Penitenciarul Ploieşti.

Bărbatul povesteşte cum, după prima eliberare şi-a găsit cu greu loc de muncă în construcţii. A trăit o vreme, uitând că este fost deţinut. Şi-a reluat viaţa de zi cu zi, până într-o toamnă, când patronul a anunţat că firma îşi va pune lacătul din cauza problemelor financiare.

Atunci Jean a fost pus în faţa unui nou test al vieţii. Să meargă din uşă în uşă să găsească un loc de muncă. Doar că de fiecare dată avea asupra lui şi cartea neagră de vizită care îi spulbera şansele: cazierul.

După câteva luni de sărăcie lucie, Jean susţine că nu a mai putut să revină acasă fără niciun leu, aşa că a decis să comită o nouă ilegalitate.

“Doar o dată ca să îmi scap cei patru copii de foame” şi-a spus bărbatul. Şi a furat din nou.

Drumul ales în acel moment l-a dus în aceeaşi celulă.

,,Greu! Stres, mi-a picat şi părul din cap de stres. Pentru că, să ajungi înapoi e greu. Te trezeşte dimineaţa din somn, hai, deşteptarea! Ies şi conflicte. Ai grijă să nu faci aia, vezi că ai călcat pe cearceaful ăla, sunt multe chichiţe şi trebuie să le înveţi, eşti obligat sş le înveţi. Nu văd vreunul dintre parlamentarii condamnaţi să stea aici, în paturile acestea. Nu! Au camerele lor, au bani, nu or să şadă ei cu 'ăi de rând. Oamenii, cum se zice, sunt cu putere, nu şade cu noi, cei de rând. E greu la puşcărie...să nu ajungi, să nu mai ajungem pe aici. Dar, la cum e sărăcia de afară, se ajunge în continuare... Adevărata puşcărie e afară. Se începe după ce ieşi pe poartă. Că nu ştii încotro s-o iei. Nu ştii ce trebuie să faci", spune Jean.

După ce se va elibera vrea să muncească. Dar, la fel ca după prima condamnare, se teme că tot cazierul îl va împiedica să aibă o viaţă cinstită.

,,Sistemul acesta de reabilitare te sprijină până la un punct, până când ieşi pe uşa penitenciarului. Te ajută programele, dar te ajută numai aicea, nu şi afară. Că îţi iei calificare aici, am ieşit, dar când e să mă duc cu calificarea se uită şi îmi cere cazierul. Vede condamnarea şi zice «A, nu! Nu merge!» Cam pe viaţă rămâi aşa… Condamnat pe viaţă rămâi în România”, spune Jean.

În momentul de faţă, datele oferite de Administraţia Naţională a Penitenciarelor arată că peste 40-45% dintre deţinuţi revin după gratii. Specialiştii spun că, tocmai din cauza societăţii, în momentul în care omul este liber, se simte mai izolat decât după gratii.

,,Sistemul penitenciar oferă şi nişte satisfacţii inconştiente. Oferă stabilitate, o masă regulată, siguranţă, integrare socială în cadrul mediului carceral, comunicare. Aici sunt deţinuţi care au de la cine să ceară o ţigară şi în acelaşi timp este cineva care poate să îi asculte, care la un moment dat poate îl şi ajută să se deschidă, pe când în momentul în care ies afară, se văd abandonaţi de familie, de mediul social de proximitate, respinşi. Nu există oameni care să aibă disponibilitatea de a vorbi cu ei. În acelaşi timp nu au nicio siguranţă socială a locuinţei, a mâncării. Stabilitatea le lipseşte şi inconştient ei resimt lucrul ăsta şi e posibil să facă fapte”, explică Alin Ghiţă, psiholog la Peniteciarul Jilava.

Tocmai de aceea este nevoie de o schimbare majoră în special în mentalitatea societăţii, astfel încât deţinuţii care şi-au ispăşit pedeapsa să aibă o şansă reală de reabilitare.

,,În proporţie destul de mare ei nu neapărat că sunt vinovaţi, sunt inadaptaţi. Societatea poate nu mai e aşa anxioasă. dar tolerantă nu cred că este. În acelaşi timp au început să vadă deţinuţii, deşi sunt aici, să îi vadă în societate. Ar trebui să funcţioneze un sistem post-eliberare. Cât sunt în penitenciar, în cadrul programului de pregătire pentru liberare, noi le dăm adrese, încercăm să le facem legătura cu instituţiile abilitate de asistenţă socială, dar sunt foarte puţine. Trebuie făcut ceva şi în acest sens şi în acelaşi timp să fie cineva care să îi gireze. Dacă nu există cineva care să ofere o garanţie pentru el, în momentul respectiv e foarte greu”, spune Alin Ghiţă.

Majoritatea penitenciarelor desfăşoară cursuri de specializare în diverse meserii, precum dulgher, fierar, lăcătuş sau cofetar şi oferă o diplomă, sau chiar un atestat.

Administraţia Naţională a Penitenciarelor oferă posibilitatea încheierii unor contracte de prestări servicii, având ca obiect folosirea la muncă, în condiţii avantajoase, a unor persoane private de libertate.

Astfel, companiile sunt scutite de obligaţiile de plată la bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor de sănătate şi fondul de şomaj. Salariul pe care angajatorul îl va plăti deţinuţilor este negociabil, în funcţie de complexitatea lucrărilor efectuate, dar în cele mai multe cazuri se plăteşte salariul minim pe economie. Folosirea la muncă a persoanelor private de libertate nu implică încheierea unor contracte cu acestea, ci doar încheierea unui contract de prestări servicii între beneficiar şi directorul penitenciarului, iar la cerere, activitatea se poate întrerupe temporar, fără vreo penalizare.

Pentru deţinuţi, avantajul de a participa la aceste activităţi constă în câştigarea de zile libere, posibilitatea obţinerii unui atestat de calificare şi a 40% din banii plătiţi de angajator pentru munca depusă.

Problema este însă după eliberare deoarece foarte puţini angajatori oferă o slujbă unui fost puşcăriaş, indiferent câte diplome are şi cât de bine pregătit este. Nici statul nu se interesează de soarta celui care vrea să se reintegreze, nu îi oferă niciun sprijin şi nici angajatorii nu au parte de facilităţi, aşa cum se întâmplă în cazul firmelor care încheie contracte cu penitenciarele.

“Nu există nicio garanţie că un om care a comis o infracţiune nu o va mai face încă o dată. Putem astăzi doar să discutăm despre statistici. O statistică ne arată că în penitenciar sunt circa 40-45%dintre cei condamnaţi anterior care au mai comis infracţiuni”, adică recidivişti”, a declarat la finalul lunii ianuarie Marius Vulpe, directorul Administraţiei Penitenciarelor.

Citeşte şi: #Dizgraţiaţii. Un om moare la fiecare trei zile în închisorile României. Imaginea unui sistem nereformat

Citeşte şi: DIZGRAŢIAŢII. România, ţara în care ultima închisoare a fost construită în 1994 şi nu a fost încă finalizată