DNA: Bădescu, reţinut pentru luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave

Primarul municipiului Ploieşti, Iulian Bădescu, a fost reţinut pentru luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, fiind acuzat că a dispus plata a opt milioane de lei, în trei tranşe, către Asociaţia "Lupii Galbeni 2012", deşi cunoştea că nu este legală, precizează DNA.

Urmărește
429 afișări
Imaginea articolului DNA: Bădescu, reţinut pentru luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave

DNA: Bădescu, reţinut pentru luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave (Imagine: Alexandru Hojda/Mediafax Foto)

Potrivit unui comunicat de presă al DNA, procurorii Serviciului teritorial Ploieşti al instituţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, până în 4 martie, la ora 16.15, a primarului municipiului Ploieşti, Iulian Bădescu, pentru luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave având ca rezultat obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit (2 acte materiale).

De asemenea, procurorii DNA au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de secretara Primăriei Ploieşti, Oana Cristina Iacob, pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave având ca rezultat obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit (2 acte materiale) şi faţă de Iulia Alina Alexandru, director executiv la Direcţia administraţie publică, juridic - contencios, achiziţii publice, contracte, din cadrul Primăriei municipiului Ploieşti, pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave având ca rezultat obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit (2 acte materiale).

În cazul celor două femei, procurorii DNA au luat măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, începând din 3 martie 2015.

Conform anchetatorilor, Iulian Bădescu, în calitate de primar al Ploieştiului şi ordonator principal de credite, a semnat, în 21 ianuarie 2013, un contract de cooperare încheiat între municipiul Ploieşti şi Asociaţia Comunitară "Lupii Galbeni 2012” Ploieşti, iar în 28 iunie 2013 a semnat regulamentul privind punerea în aplicare a acestuia, în lipsa vizei de control financiar preventiv propriu, sustrăgând aceste operaţiuni controlului de legalitate, regularitate şi încadrare în creditele bugetare şi a dispus plata sumei de 8.000.000 lei, în trei tranşe, către asociaţie, deşi cunoştea că nu este legală.

"Aceste fapte au avut ca rezultat prejudicierea bugetului local cu suma anterior menţionată, precum şi obţinerea de către Asociaţia Comunitară «Lupii Galbeni 2012» Ploieşti a unui folos necuvenit de aceeaşi valoare. Prin semnarea contractului şi a regulamentului sus menţionate, inculpatul Bădescu Iulian şi-a îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu prevăzute de Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale şi a încălcat dispoziţiile din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv şi pe cele din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale", se arată în comunicatul citat.

Potrivit aceluiaşi document, Bădescu i-a pretins unui reprezentant al Asociaţiei Comunitare "Lupii Galbeni 2012” Ploieşti, în schimbul derulării contractului de asociere şi a regulamentului de aplicare a contractului, precum şi a efectuării plăţilor către asociaţie, suma de 300.000 euro reprezentând un comision de 10% din valoarea totală a sumelor ce urmau a fi acordate de primărie jucătorilor echipei de fotbal Petrolul Ploieşti, ale cărei interese erau reprezentate de Asociaţia Comunitară, precum şi foloase necuvenite constând în contravaloarea transportului şi a cazării, în perioadele ianuarie - februarie 2013, respectiv ianuarie - februarie 2014, la două hoteluri din Turcia, unde Iulian Bădescu a însoţit echipa în desfăşurarea cantonamentului.

Totodată, conform comunicatului citat, secretara municipiului Ploieşti, Oana Cristina Iacob, a avizat pentru legalitate, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiei de serviciu, Hotărârile Consiliului Local Ploieşti prin care s-au aprobat încheierea contractului de cooperare între municipiul Ploieşti şi Asociaţia Comunitară "Lupii Galbeni 2012” Ploieşti şi Regulamentul de aplicare a prevederilor contractului, hotărâri adoptate cu încălcarea dispoziţiile legale.

Rapoartele de specialitate prin care a propus Consiliului Local Ploieşti, spre aprobare, contractul şi regulamentul de aplicare au fost semnate de Iulia Alina Alexandru, director executiv la Direcţia administraţie publică, juridic - contencios, achiziţii publice, contracte din cadrul Primăriei municipiului Ploieşti, deşi nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.

DNA mai precizează că, în cursul zilei de miercuri, Iulian Bădescu va fi prezentat Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Iulian Bădescu a fost scos cu cătuşe de la DNA Ploieşti, marţi după-amiază, după aproximativ şapte ore de audieri, şi dus în arestul Poliţiei Prahova, la ieşirea din DNA el negând orice implicare şi toate acuzaţiile legate de o mită pe care ar fi luat-o din banii alocaţi echipei Petrolul.

Marţi dimineaţă, procurorii DNA au făcut percheziţii la Primăria Ploieşti şi la locuinţa primarului PSD Iulian Bădescu, în jurul orei 11.00 el fiind adus la DNA pentru audieri în dosarul finanţării echipei de fotbal Petrolul Ploieşti cu fonduri de la bugetul local.

Primarul Bădescu declara că presupune că percheziţiile şi chemarea sa la DNA sunt urmare a unui posibil denunţ făcut de patronul Clubului de Fotbal Petrolul Ploieşti, Daniel Capră.

Iulian Băsescu, lider al PSD Ploieşti, este la primul mandat de primar, după ce în perioada 2008-2012 a fost senator din partea PDL.

În decembrie 2012, Consiliul Local Ploieşti a aprobat alocarea câtorva milioane de euro de la bugetul local, suma finală variind în funcţie de performanţele competiţionale ale echipei Petrolul. Întrucât echipa a câştigat Cupa României şi s-a plasat pe un loc de top în Campionatul Naţional, suma finală aprobată a fost de trei milioane de euro, bani care să fie folosiţi, conform contractului, pentru salariile şi premiile jucătorilor şi ale staff-ului.

La începutul anului trecut, DNA a deschis o anchetă în acest caz, consilierii locali, dar şi primarul Iulian Bădescu fiind chemaţi pentru audieri în acest dosar, în care investigaţia nu s-a finalizat.

În luna martie a anului trecut, Asociaţia "Lupii Galbeni”, ONG prin intermediul căreia echipei de fotbal Petrolul Ploieşti i s-a promis alocarea a trei milioane de euro de la bugetul municipiului Ploieşti pentru performanţele competiţionale obţinute de Petrolul a dat în judecată municipiul Ploieşti pe motiv că autorităţile locale au achitat doar aproximativ 1,7 milioane de euro din suma promisă, în condiţiile în care între autorităţile locale şi Asociaţia "Lupii Galbeni” există un contract cu privire la alocarea banilor. În octombrie 2014, Asociaţia "Lupii Galbeni” a pierdut procesul intentat municipiului Ploieşti la Tribunalul Prahova.

Gruparea Petrolul Ploieşti traversează o criză financiară de la sfârşitul anului trecut, acţionarii Daniel şi Nicolae Capră precum şi directorului general al clubului, Marius Bucuroiu, fiind acuzaţi de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 15 milioane de euro.

În 6 februarie, Tribunalul Prahova a admis cererea societăţii care administrează clubul Petrolul Ploieşti de deschidere a procedurii generale a insolvenţei, stabilind termen pentru continuarea procesului data de 6 aprilie.

Acţionarii Petrolul Ploieşti, Daniel şi Nicolae Capră, şi directorul general al clubului, Marius Bucuroiu, trimişi în judecată în decembrie 2014 sub acuzaţiile de constituire de grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu de 15 milioane de euro, sunt în arest preventiv. Ei au fost plasaí în mai multe rânduri în arest la domiciliu prin decizia Tribunalului Prahova, însă de fiecare dată procurorii au contestat decizia, iar Curtea de Apel Ploieşti a menţínut arestul preventiv.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici