- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (17.02.2019, 09:45)
- Mihaela Gidei
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
DNA prezintă costurile supravegherii: 2,57 lei minutul de interceptare. Cât costă o oră de filaj
Minutul de interceptare costă 2,57 lei, iar ora de filaj este 314 lei, se arată într-un document transmis de DNA Braşov instanţei, în dosarul retrocedărilor ilegale în care sunt vizaţi Paul al României, Dan Andronic şi Remus Truică.Avocaţii spun că e firesc să existe un control al Curţii de Conturi.
Urmărește
5956 afișări
DNA prezintă costul supravegherii: 2,57 lei minutul de interceptare. Cât costă o oră de filaj
Procurorii DNA Braşov au transmis, la cererea instanţei de la Curtea de Apel Braşov, un document prin care justifică modalitatea de calcul a sumei de 246.505 lei ceea ce reprezintă mandatele de supraveghere tehnică şi de siguranţă naţională, dar şi supravegherile operative.
„În ceea ce priveşte actele legate de modul de stabilire a cheltuielilor efectuate cu punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, precizăm că în conformitate cu prevederile art. 272 Cod procedură penală, organul de urmărire penală a realizat o apreceiere/estimare echitabilă şi proporţională a costurilor pe care le-au presupus activităţile desfăşurate în cauză, inclusiv cele pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, avându-se în vedere elemente de cost) pentru minutul de înregistrare şi ora de supraveghere ambientală/operativă) anterior cunoscute şi utilizate în alte cauze, fără a exista pentru această cauză o comunicare a unor astfel de date, elemente ori acte din partea SRI”, se arată în document.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Protest la Universitate, în București, față de Călin Georgescu: „Iubirea de țară nu e legionară”
-
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între Elena Lasconi şi Marcel Ciolacu / Călin Georgescu pe primul loc cu 22,94%
-
Elena Lasconi, mesaj către diaspora: „Vom construi o Românie în care să vă întoarceţi”
-
Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal
Mai departe, procurorii DNA explică faptul că au interceptat un anumit număr de minute, pe care le-au înmulţit cu 2,57 lei minutul.
„Referitor la mandatele de supraveghere tehnică şi de siguranţă naţională (interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice), în această cauză, în urma punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică şi de siguranţă naţională, a rezultat trafic audio interceptat şi înregistrat în total 51.340,35 minute în cazul mandatelor de supraveghere tehnică şi respectiv 514,47 minute în cazul mandatelor de siguranţă naţională ceea ce au totalizat un cost de 133.270 lei”, se arată în document.
Astfel, calculul oferit de procurori este:
- 51.340,35 minute x 2,57 lei/minut = 131.945,29 (mandate supraveghere tehnică).
- 514,47 minute x 2,57 lei/minut = 1322,99 lei (mandate supraveghere naţională).
DNA precizează că din totalul traficului audio interceptat şi înregistrat au fost ataşate cauzei şi înaintate instanţei de judecată aproximativ 122 minute obţinute în urma punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică şi respectiv 514,47 minute obţinute în urma punerii în executare a mandatelor de siguranţă naţională.
„Referitor la activităţile de investigaţii, verificări şi supraveghere operativă realizate în această cauză, menţionăm faptul că în cauză au fost efectuate investigaţii, verificări şi supravegheri operative/mediu ambiental necesar confirmării unor date privind locuinţa efectivă, mediile frecventate, locul de muncă, contactele, localizarea efectivă, activitatea derulată la un moment dat ori într-un anumit interval de timp şi eventual anturajul persoanelor investigate şi care s-au valorificat fie prin întocmirea de procese verbale în care s-au consemnat rezultatul activităţilor, fie doar în transmiterea de date şi informaţii de interese necesare desfăşurării unor activităţi procedurale, la care au totalizat un cost de 113.235 lei”, se arată în document.
- 24 ore x 314 lei/oră = 7536 lei (supraveghere operativă din 19.11.2015).
- 96 ore (24 ore x 4 persoane) x 314 lei/oră = 30.144 lei (verificări, investigaţii şi supravegheri operative Truică Remus, Mateescu Lucian Claudiu, Marcovici Marius Andrei şi Andronic Dan Cătălin realizate în proximitatea efectuării percheziţiilor domiciliare şi valorificate prin comunicarea/transmiterea de date şi informaţii de interes).
- 75.555 lei reprezintă costul estimat al celorlalte investigaţii şi verificări suplimentrare care, deşi au fost efectuate în scopul documentării aspectelor investigate, nu au avut rezultatul scontat şi deci nu au fost valorificate ori concretizate prin întocmirea unor materiale ori transmiterea de date şi informaţii de interes.
Procurorii DNA Braşov au dispus, în mai 2016, trimiterea în judecată a lui Paul al României, Dan Andronic, Remus Truică, Tal Silberstein şi alţii, în dosarul privind retrocedările ilegale ale Pădurii Snagov şi a Fermei Regale Băneasa, infracţiunile anchetate fiind constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, în formă continuată, spălare a banilor, complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit cu consecinţe deosebit de grave, spălare a banilor, complicitate la abuz în serviciu, dare de mită etc.
Rechizitoriul acestui dosar arată că procurorii au stabilit suma de peste 500.000 lei ca fiind totalul cheltuielilor judiciare, Remus Truică, Tal Silberstein, Benyamin Stenmetz, SC Reciplia SRL şi Al României Paul fiind cei care au de plătit sumele cele mai mari, de câte 50.000 lei fiecare.
În contextul în care preşedintele Comisiei de control SRI, senatorul PSD Claudiu Manda, a declarat că în perioada 2005-2016, mai mult de şase milioane de români au fost interceptaţi de SRI, dar şi că a fost sesizat că în 2012 aproape tot Guvernul şi peste 100 de parlamentari au fost interceptaţi, sumele necesare pentru aceste activităţi desfăşurate în aceşti ani ar putea depăşi un total de sute de miliarde de lei.
În privinţa cheltuielilor pe care DNA Braşov le-a explicat în documentul menţionat, fostul membru CSM, avocatul Toni Neacşu, a subliniat că justiţia şi democraţia nu sunt ieftine, însă este importantă gestionarea corectă a resurselor financiare.
„Problema cheltuielilor pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere în dosarele penale se află într-o nebuloasă, atât juridică cât şi contabilă. Este adevărat ca justiţia, ca şi democraţia, se întreţine cu bani mulţi, nu este ieftină. Există însă o problemă de eficienţă şi de corectă gestionare a banilor publici. Dacă din peste 850 de ore de înregistrare a unor convorbiri telefonice, doar echivalentul a cca 2 ore ajunge să fie considerat util pentru a fi folosit ca probă mai departe în dosar, judecătorul urmând să decidă dacă şi dovedesc ceva, este evident că nu mai putem vorbi de randament, fie şi numai din punct de vedere economic. Într-un dosar cunoscut al lui Dan Diaconescu au existat 18.000 de ore de interceptări, echivalentul a cca 1 milion de lei, dar exemplele sunt nenumărate şi sunt deja publice. Nu se pot face la nesfârşit dosare penale doar pe baza interceptărilor, iar rechizitoriile serioase ar trebui sa mai conţină şi altceva”, a declarat, pentru MEDIAFAX, avocatul Toni Neacşu.
Totodată, avocatul mai atrage atenţia că un control al Curţii de Conturi este firesc în astfel de situaţii.
„Din punct de vedere legal nu există modalităţi de calcul a cheltuielilor aferente, se pot pune efectiv din burtă, la fel cum nu există nici un fel de control asupra eficienţei economice. Fiind bani publici, chiar dacă teoretic se recuperează de la persoanele care în final ar fi dovedite vinovate, firesc ar fi să existe un control direct din partea Curţii de Conturi. Una este realitatea că factura pentru democraţie şi justiţie este mare şi alta este dacă aceste costuri mai sunt şi justificate, sau reprezintă doar costul ineficienţei anchetatorilor”, mai explică Toni Neacşu.
Citește pe alephnews.ro: BREAKING NEWS: A demisionat Nicolae Ciucă din funcția de președinte PNL
Citește pe www.zf.ro: Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
BREAKING NEWS: Ciolacu demisionează de la conducerea PSD după rezultatele alegerilor prezidențiale din primul tur. „Cine e vinovat?” – „Eu!”
Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Cine este tânărul din România care a preluat conducerea imperiului de sute de milioane de euro construit de tatăl său
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
PROSPORT.RO
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de fapt
CANCAN.RO
Cine e misteriosul bogătaș BOGPR care a făcut campania independentului Călin Georgescu: Regele TikTok-ului dă sute de mii de € la maneliști și nu vrea să i se dezvăluie chipul. Imagini în premieră absolută!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe