Rusia a fost lipsită de accesul la piesele şi întreţinerea pe care le primea anterior din ţările occidentale.
Situaţia reiese dintr-o serie de presupuse documente aparţinând Agenţiei Federale de Transport Aerian Rus, Rosaviatsiya, pe care Kievul pretinde că le-a obţinut printr-o „operaţiune specială cibernetică” a serviciilor de informaţii militare ucrainene (GUR).
Potrivit materialului prezentat astăzi de GUR, numărul defecţiunilor aeronavelor civile ruseşti s-a triplat în primele nouă luni ale acestui an faţă de aceeaşi perioadă din 2022.
Aceste probleme au dus la un număr neobişnuit de mare de accidente cu diferite niveluri de risc. „Cele mai problematice zone pentru aviaţia rusă sunt motoarele şi şasiurile, precum şi elementele importante precum sistemele hidraulice, aripile şi software-ul”, spun serviciile de informaţii militare de la Kiev în analiza documentelor.