- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Doi militari români au murit în Afganistan - VIDEO
Doi militari români au decedat, miercuri, în Afganistan, după ce autovehiculul de tip Humvee în care se aflau a fost ţinta unui atac cu un dispozitiv improvizat acţionat de la distanţă. Potrivit MApN, cei doi militari făceau parte din Batalionul 33 Manevră, dislocat în Afganistan şi au căzut la datorie, miercuri, 23 iunie, ora 14.30 (ora României).
Caporalul Paul Caracudă (S) şi sergentul major Dan Ciobotaru (D)
"Sergentul major Dan Ciobotaru şi caporalul Paul Caracudă executau o misiune de luptă pe autostrada A1 Kabul-Kandahar. La aproximativ 30 de kilometri de Qalat, autovehiculul de tip HUMVEE în care se aflau a fost atacat cu un dispozitiv exploziv improvizat, acţionat de la distanţă. În urma deflagraţiei, cei doi militari şi-au pierdut viaţa", precizează MApN.
Sergentul major Dan Ciobotaru, promoţia 2007, avea 28 de ani şi era necăsătorit. Caporalul Paul Caracudă, în vârstă de 36 de ani, era angajat în Ministerul Apărării Naţionale din anul 1996, era căsătorit şi avea doi copii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Centrul Global de Angajament (GEC) din cadrul Departamentului de Stat al SUA, acuzat de republicani că-i cenzurează pe americani, se închide după ce a rămas fără finanțare. Elon Musk l-a catalogat ca fiind „cel mai mare infractor din SUA”
-
ISU Tulcea, despre incidentul aviatic: nu au fost înregistrate apeluri la 112
-
MApN: în judeţul Tulcea a fost detectată o ţintă aeriană de mici dimensiuni
-
Azerbaidjanul „se aşteaptă ca partea rusă să recunoască” doborârea avionului de pasageri
Ministrul Apărării Naţionale a acordat gradul de sublocotenent post-mortem celor doi militari care au decedat. De asemenea, ministrul Apărării a înaintat Preşedintelui României propunerile de decorare a sublocotenenţilor post-mortem Dan Ciobotaru şi Paul Caracudă cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război.
Ministrul Apărării, Gabriel Oprea, şi şeful Statului Major General, amiralul Gheorghe Marin, îşi exprimă "profundul regret" pentru pierderea vieţii celor doi camarazi şi sunt alături de familiile greu încercate, transmite MApN.
Numărul militarilor români care au murit în Afganistan se ridică la 15. Alţi 53 de militari au fost răniţi.
În Afganistan sunt dislocaţi circa 1.460 de militari români, dintre care 1.350 în ISAF.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO