Doi morţi şi doi răniţi după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tren în Braşov

Două persoane au murit şi alte două au fost grav rănite, marţi la prânz, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de un tren la intrarea în localitatea Cristian, judeţul Braşov, la faţa locului deplasându-se mai multe echipaje SMURD şi ale Poliţiei

Urmărește
1063 afișări
Imaginea articolului Doi morţi şi doi răniţi după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tren în Braşov

Doi morţi şi doi răniţi după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de un tren (Imagine: Adi Piclisan/Mediafax Foto)

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, Ciprian Sfreja, în urma impactului dintre autoturism şi tren, două persoane au murit şi alte două au fost grav rănite.

Cele două persoane care au murit erau femei şi se aflau pe bancheta din spate a maşinii, una fiind decapitată, iar cealaltă aruncată din autoturism la o distanţă de 15 metri.

Răniţii sunt doi bărbaţi care au suferit politraumatisme, fiind transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Braşov.

Conform sursei citate, accidentul a fost anunţat la numărul unic de urgenţă 112, la ora 10.45

Potrivit unui martor, mecanicul trenului personal care circula pe ruta Zărneşti-Braşov a văzut că autoturismul se oprise pe calea ferată şi a avertizat cu semnale sonore, apoi a frânat brusc, încercând să evite impactul.

La locul accidentului au ajuns două echipaje SMURD şi de descarcerare, precum şi mai multe echipe de poliţişti şi criminalişti care au izolat zona şi au făcut măsurători.

Circulaţia feroviară în zonă a fost oprită, iar trenul a staţionat mai mult de o jumătate de oră la o distanţă de circa 50 de metri de la locul impactului.

Trenul care a lovit autoturismul aparţine operatorului privat Regiotrans, secţia de circulaţie Bartolomeu-Zărneşti fiind închiriată gestionarului privat RCCF Trans, a precizat compania CFR.

Şoferul autoturismului nu a respectat indicatorul "Crucea Sfântului Andrei" şi a fost lovit de trenul care circula pe ruta Zărneşti - Braşov, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, comisarul şef Liviu Naghi.

"Indicatoarele sunt foarte clare, iar şoferii trebuie să le respecte şi să nu se expună riscului", a spus Liviu Naghi.

Cei doi bărbaţi răniţi, care au fost transportaţi la spital, sunt în stare foarte gravă, a spus directorul medical al Spitalului Judeţean Braşov, dr. Adrian Albotă.

"Ambii au suferit politraumatisme diverse şi sunt în stare foarte gravă. Acum sunt la Reanimare, în investigaţii. Unul dintre ei are mai multe coaste rupte, fracturi în zona abdominală şi lichid peroneic. Celălalt a suferit traumatisme cranio-cerebrale, fractură la bazin şi este nevoie de intervenţie neurochirurgicală", a spus dr. Adrian Albotă.

Potrivit unui martor care se afla în tren, înainte de autoturism, peste calea ferată a trecut un TIR şi, probabil, şoferul maşinii nu s-a mai asigurat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici