Doi morţi şi doi răniţi într-un accident în care a fost implicată o maşină de transport dializă

Două persoane au murit, iar alte două au fost rănite după ce maşina de transport dializă a unui centru de sănătate din Drobeta Turnu Severin a intrat într-un cap de pod, accidentul petrecându-se miercuri, pe DN 56 A, în judeţul Mehedinţi.

Urmărește
828 afișări
Imaginea articolului Doi morţi şi doi răniţi într-un accident în care a fost implicată o maşină de transport dializă

Doi morţi şi doi răniţi într-un accident în care a fost implicată o maşină de transport dializă (Imagine: Ghita Porumb/Arhiva Mediafax Foto)

► Una din cele două persoane rănite, miercuri, în accidentul din Mehedinţi în care a fost implicată o maşină a unui centru de dializă este în stare gravă, fiind vorba despre o femeie în vârstă de 50 de ani care era transportată la spital pentru dializă.

În urma accidentului, petrecut după ce şoferul maşinii de transport dializă a pierdut controlul volanului, iar autovehiculul a intrat într-un cap de pod, şi-au pierdut viaţa un bărbat şi o femeie, cu vârste de 68 şi 71 de ani, care erau transportaţi la spital pentru dializă.

De asemenea, au fost răniţi şoferul şi o altă pacientă, în vârstă de 50 de ani, aceasta din urmă fiind înternată în stare gravă la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin.

Maşina implicată în accident aparţine Centrului de Dializă RENAMED din Drobeta Turnu Severin, fiind cumpărată în anul 2011, iar inspecţia tehnică era valabilă până în 2013, potrivit poliţiştilor.

Poliţiştii Serviciului Rutier Mehedinţi au stabilit că accidentul s-a petrecut din cauza imprudenţei şoferului, care nu a adaptat viteza pe un drum cu serpentine.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, inspector Nicolae Lohon, şoferul, care a fost şi el rănit, dar este în stare stabilă, va fi cercetat pentru omor şi vătămare corporală din culpă.

Totodată, poliţiştii au stabilit că niciunul din cei trei pacienţi aflaţi în maşină nu purta centura de siguranţă.

Accidentul s-a petrecut miercuri, în jurul orei 11.00, pe DN 56A, pe Dealul Stârmina, în timp ce maşina de transport dializă se îndrepta către Drobeta Turnu Severin.

► Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, inspector Nicolae Lohon, accidentul s-a petrecut în jurul orei 11.00, pe DN 56 A, pe Dealul Stârmina, în timp ce maşina de transport dializă se îndrepta către Drobeta Turnu Severin.

La faţa locului a ajuns un echipaj de descarcerare al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mehedinţi, care a găsit două persoane - un bărbat şi o femeie - decedate.

De asemenea, alte două persoane, între care şoferul, au fost rănite, fiind scoase din maşină de către echipajul ISU şi duse la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin.

Conform primelor informaţii furnizate de Poliţie, cele două persoane care au murit ar fi pacienţi care erau transportaţi la spital pentru dializă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici