„În data de 6 octombrie, DGPMB a declanşat cercetări conform art. 385 CP, împiedicarea exercitării drepturilor electorale şi respectiv art. 296 CP, purtare abuzivă, faţă de doi politişti ce asigurau protecţia unei secţii de votare de pe raza sectorului 5”, informează reprezentanţii Poliţiei Capitalei.
Potrivit sursei citate, verificările au început după ce un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că poliţiştii făceau propagandă electorală şi l-au jignit. După ce a sunat, bărbatul a depus şi o plângere la poliţie, care a fost transmisă procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.
Un echipaj al Secţiei 17 s-au deplasat la Facultatea de Drept pentru cercetări, iar conducerea Poliţiei Capitalei a cerut ca cei doi agenţi să fie retraşi şi înlocuiţi.