Video Doi pui de urs, salvaţi dintr-un puţ abandonat. Unul a urcat pe un buştean, altul a fost tranchilizat - VIDEO

Mai mulţi jandarmi, poliţişti şi pompierii au intervenit pentru salvarea a doi pui de urs care au căzut într-un puţ abandonat din judeţul Buzău. Unul dintre ei s-a căţărat pe un trunchi de copac introdus de salvatori în puţ, dar pentru eliberarea celui de-al doilea a fost nevoie de tranchilizare.

Urmărește
1105 afișări

Potrivit reprezentanţilor IJJ Buzău, autorităţile au fost alertate printr-un apel la 112 făcut de un paznic de vânătoare, care a semnalat că doi pui de urs au căzut într-un puţ abandonat, lângă localitatea Grebănu.

La intervenţie au participat nouă jandarmi, doi poliţişti şi doi pompieri, împreună cu vânătorii din cadrul AJVPS Buzău.

„Intervenţia comporta riscuri majore, în contextul în care ursoaica este prezentă în apropiere, fiind foarte agitată”, au transmis reprezentanţii Jandarmeriei Buzău.

Salvatorii au reuşit eliberarea unuia dintre pui, care s-a căţărat pe un trunchi de copac introdus în puţ, dar pentru eliberarea celui de-al doilea pui salvatorii au fost nevoiţi să folosească tranchilizante, întrucât acesta părea rănit şi nu putea ieşi singur.

Taguri:
urs,
salvat,
jandarmi

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici