- Home
- Social
- SIBIU, (02.11.2014, 14:59)
- , Diana Stancovici
Dorin Cioabă, însoţit la urne de zeci de persoane: Am votat pentru o ţară fără discriminare
Autointitulatul rege internaţional al romilor, Dorin Cioabă, a mers, duminică, la secţia de votare din municipiul Sibiu de care aparţine însoţit de aproximativ 30 de persoane, iar la ieşire a spus că a votat "pentru un preşedinte bun şi pentru o ţară prosperă şi fără discriminare”.
Urmărește
304 afișări
Dorin Cioabă, însoţit la urne de zeci de persoane: Am votat pentru o ţară fără discriminare (Imagine: Sebastian Marcovici/Mediafax Foto)
Preşedintele Partidului Alianţa Democrată a Romilor (PADR), Dorin Cioabă, a ţinut, duminică, la Biserica Penticostală din cartierul Turnişor, municipiul Sibiu, slujba obişnuită de duminică, el fiind şi pastor al acestei biserci, transmite corespondentul MEDIAFAX.
La finalul slujbei, Dorin Cioabă a spus că el şi cele 70 de persoane aflate în biserică s-au rugat "pentru ca Dumnezeu să le ajute să aleagă un preşedinte bun”.
De la biserică, Dorin Cioabă, însoţit de un alai de aproximativ 30 de persoane care au purtat steagul României, dar şi steaguri ale etniei romilor, a mers la secţia de votare de care aparţine şi a votat, alături de ceilalţi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Avertismentul lansat de premierul polonez Tusk: UE trebuie să se înarmeze pentru a „supravieţui” unei lumi incerte
-
Intrarea în Schengen şi deschiderea autostrăzilor de la Craiova la Paşcani încing piaţa de logistică
-
Consiliul UE adoptă recomandări pentru ţările în procedură de deficit excesiv, între care România
"Am votat pentru un preşedinte bun pentru România, o ţară prosperă şi fără discriminare”, a declarat Dorin Cioabă, la ieşirea din secţia de votare.
În judeţul Sibiu, numărul persoanelor cu drept de vot înscrise pe listele electorale pentru alegerile prezidenţiale este de 376.750, fiind amenajate 370 de secţii de votare.
Citeşte şi:
ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 - BEC: Prezenţa la vot în Capitală la ora 13.00 - 20,78%, mai mare faţă de turul I al alegerilor din 2009
Citește pe alephnews.ro: Micile detalii fac diferența. Ce să NU faci la un interviu de angajare
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 14:23
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1064. Zelensky: Ucraina se va alătura NATO dacă Trump doreşte / Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace / Secretarul de Stat al SUA: Vrem să punem capăt războiului din Ucraina, astfel încât acesta să nu reînceapă peste 3-4 ani
-
astăzi, 14:20