- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Doru Iuga, Klaus Zander şi alte patru persoane, reţinuţi pentru proxenetism sau sex cu minori
Directorul OTV Doru Iuga, omul de afaceri german Klaus Zander şi alte patru persoane au fost reţinuţi, joi seară, în urma audierilor de la Poliţia Capitalei, patru fiind acuzaţi de proxenetism şi doi de întreţinere de raporturi sexuale cu un minor, potrivit unor surse judiciare.
Doru Iuga, Klaus Zander şi alte patru persoane, reţinuţi pentru proxenetism sau sex cu minori (Imagine: Bogdan Iordache/Mediafax Foto)
Sursele citate au precizat că în urma audierilor au fost emise şase ordonanţe de reţinere, inclusiv pentru Doru Iuga şi Klaus Zander.
Cei şase, dintre care patru sunt acuzaţi de proxenetism şi doi de întreţinere de raporturi sexuale cu un minor, vor fi duşi, vineri dimineaţă, la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, procurorii propunând instanţei arestarea lor preventivă.
În urma audierilor a peste 20 de persoane, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus punerea sub învinuire a 15 persoane, dintre care patru pentru proxenetism, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Elon Musk pune CCR la zid: „Cum poate un judecător să anuleze alegerile și să nu fie dictator?”
-
Parchetul de pe lângă ÎCCJ s-a sesizat din oficiu în urma scandalului din Parlament
-
Atacul din Germania. Ce ştim până acum despre atacul de la piaţa de Crăciun din Germania. Detalii despre atacator
-
Războiul din Ucraina. Dronele ucrainene lovesc adânc în inima Rusia. Trupele Moscovei avansează în regiunea Doneţk
Audierile continuă la Poliţia Capitalei, unul dintre suspecţi fiind adus din judeţul Maramureş.
Persoanele care se prostituau în beneficiul reţelei câştigau zeci sau sute de lei, în vreme ce proxeneţii reţineau câştiguri de ordinul a mii de lei.
Membrii reţelei racolau, de obicei, tineri din medii defavorizate, inclusiv minori fără adăpost şi le găseau clienţi pentru a se prostitua. Odată ce tinerii începeau să câştige mai mulţi bani, ajungeau să ceară ei înşişi să le fie găsiţi clienţi şi să fie transportaţi de proxeneţi la locuinţele acestora. Majoritatea tinerilor racolaţi sunt din Bucureşti şi judeţul Ilfov.
Poliţiştii şi procurorii i-au audiat, printre alţii, pe Doru Iuga, director la OTV, omul de afaceri german Klaus Zander, omul de afaceri român Andrei Staicovici, precum şi un fotbalist român din liga a IV-a, care are calitate de martor.
În acest dosar, procurorii Parchetului Capitalei fac cercetări privind infracţiuni de proxenetism şi prostituţie masculină, fiind vizate 27 de persoane. Pentru prinderea suspecţilor au fost efectuate, joi dimineaţă, 27 de percheziţii în Bucureşti şi judeţele Ilfov, Constanţa, Maramureş şi Giurgiu.
Acţiunea a fost declanşată în urma constituirii unui dosar penal la Parchet vizând infracţiuni de proxenetism şi prostituţie masculină. Toate persoanele implicate în acest caz sunt bărbaţi care aveau fie rolul de proxeneţi, fie se prostituau, fie erau clienţi. Unii dintre aceştia erau proxeneţi, dar se şi prostituau, iar alţii sunt suspectaţi inclusiv de racolare de minori şi act sexual cu un minor.
Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că Doru Iuga, director de programe la OTV, ar fi unul dintre clienţii reţelei vizate în anchetă, el nefiind acuzat de proxenetism. Pe de altă parte, Doru Iuga a declarat pentru MEDIAFAX că este doar martor în acest dosar.
Potrivit aceloraşi surse, procurorii pot cere arestarea preventivă chiar şi a clienţilor reţelei, dacă se va dovedi că aceştia au întreţinut relaţii sexuale cu persoane minore şi aveau cunoştinţă de acest fapt.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO