Dosar penal după ce o fetiţă a murit spânzurată cu gluga de la hanorac

Un dosar penal pentru ucidere din culpă a fost deschis, luni, după ce o fetiţă de doi ani şi patru ani dintr-o localitate din judeţul Arad s-a urcat pe un gard, iar la coborâre şi-a agăţat gluga de un ţepuş şi s-a spânzurat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
2401 afișări
Imaginea articolului Dosar penal după ce o fetiţă a murit spânzurată cu gluga de la hanorac

Dosar penal după ce o fetiţă a murit spânzurată cu gluga de la hanorac

Incidentul a avut loc în satul Ţipari, care aparţine de comuna Sintea Mare, din judeţul Arad.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu Criş, Brigitte Sighete, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că fetiţa de doi ani şi patru luni se afla, duminică seara, în curtea casei bunicii şi se juca.

“În casă se afla bunica şi mama acesteia, care mai avea şi un copil de trei luni. Fetiţa a fost lăsată nesupravegheată să se joace în curte şi urcându-se pe un gard, la coborâre s-a prins gluga care era închisă până sus de un ţepuş de la gard şi s-a spânzurat. Când a găsit-o bunica, fetiţa era deja fără suflare”, a afirmat Brigitte Sighete.

În cauză, luni, a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici