- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (24.12.2019, 12:36)
- Departamentul Social - Mediafax
Dosarul „Bătaia din Piaţa Constituţiei”: 11 bărbaţi arestaţi preventiv şi 4 sub control judiciar. VIDEO
11 bărbaţi cu vârste cuprinse între 17 şi 52 de ani sunt arestaţi preventiv şi 4 sunt sub control judiciar în dosarul privind încăierarea din luna septembrie din Piaţa Constituţiei, în urma căreia un bărbat a murit şi altul a fost rănit.

Dosarul „Bătaia din Piaţa Constituţiei”: 11 bărbaţi arestaţi preventiv şi 4 sub control judiciar
„Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor, încăierare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice cu 11 bărbaţi în stare de arest preventiv şi 4 sub măsura controlului judiciar”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi al Poliţiei Capitalei.
În seara de 29 septembrie, în jurul orei 22.30, Secţia 17 Poliţie a fost sesizată cu privire la o încăierare în Piaţa Constituţiei în care au fost implicate mai multe persoane. În urma altercaţiei, un bărbat a murit.
Un alt tânăr, în vârstă de 20 de ani, a fost rănit. Cauza a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
„În urma activităţilor ample desfăşurate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri, audierea a zeci de persoane, identificarea, ridicarea şi vizionarea a înregistrărilor video pe o distanţă de aproximativ 11 km, au fost identificaţi membrii celor două grupuri, fiind solicitate mandate de percheziţie domiciliară la locuinţele acestora. Astfel, în intervalul 04.10.2019 – 18.12.2019, au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv un număr de 14 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 17 şi 52 de ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor, încăierare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, se arată în sursa citată.
Faptele cercetate sunt: omor, încăierare, tulburarea ordinii şi liniştii publice.
„În urma unor discuţii anterioare dintre doi bărbaţi, în Piaţa Constituţiei, sector 5 s-au întâlnit mai multe persoane, constituite în două grupuri,având asupra lor obiecte contondente, fiecare grup fiind condus de cei care discutaseră anterior. Din coroborarea probelor administrate în cursul urmăririi penale (respectiv declaraţii persoane vătămate şi martori, procese-verbale de identificare din fotografii, imagini video şi procese-verbale de vizionare), rezultă că începând cu data de 28.09.2019 cei doi au avut mai multe discuţii, unul dintre ei reprosându-i celuilalt o pretinsă legătură cu propria lui concubină, solicitându-i în acest sens să se întâlnească, pentru a rezolva problema, solicitare formulată şi de apropiaţi ai săi”, mai arată sursa citată.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe