Dosarul de luare de mită al lui Radu Mazăre: Firma lui Morgenstern plănuia lucrări de calitate slabă, pentru a maximiza profitul - documente DNA

Procurorii anticorupţie arată, într-un document din dosarul de luare de mită al lui Radu Mazăre, obţinut de MEDIAFAX, că firma care a câştigat contractul pentru construirea locuinţelor din campusul "Henri Coandă" căuta metode de maximizare a profitului în detrimentul calităţii lucrărilor.

Urmărește
4364 afișări
Imaginea articolului Dosarul de luare de mită al lui Radu Mazăre: Firma lui Morgenstern plănuia lucrări de calitate slabă, pentru a maximiza profitul - documente DNA

Firma lui Morgenstern plănuia lucrări de calitate slabă, pentru a maximiza profitul - documente DNA

Anchetatorii susţin, în documentul citat, că angajaţi ai omului de afaceri Avraham Morgenstern discutau cum să micşoreze costurile prin efectuarea unor lucrări slabe din punct de vedere calitativ. În acest context, a fost menţionată reducerea costurilor "la materiale, la structură".

"Sub aspectul gravităţii faptei trebuie avut în vedere şi că, imediat după obţinerea contractului, societatea reprezentată de inculpat căuta metode de a-şi maximiza profitul în detrimentul calităţii lucrărilor efectuate (aspect rezultat din convorbirea din data de 24 noiembrie 2011, în care un alt reprezentant al societăţii arată că trebuie 'să discute despre costuri şi să vedem unde le putem reduce. Dacă putem să o facem la materiale, la structură, asta e ceva la care trebuie să ne gândim şi să găsim o modalitate' ", se arată în documentul procurorilor DNA.

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, şi omul de afaceri Avraham Morgenstern, care i-ar fi dat mită 175.000 de euro pentru a-şi asigura câştigarea contractului pentru construirea locuinţelor sociale din campusul "Henri Coandă", vor fi cercetaţi în libertate, sub control judiciar, a decis, miercuri seară, ICCJ.

Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) nu este definitivă, ea putând fi contestată la aceeaşi instanţă.

De altfel, reprezentanţii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au precizat, pentru MEDIAFAX, că vor contesta decizia de miercuri seară.

Radu Mazăre este acuzat de procurorii anticorupţie că a luat mită 175.000 de euro de la Avraham Morgenstern - reprezentant al firmei care a construit campusul de locuinţe sociale "Henri Coandă" -, pentru a o ajuta pe aceasta să câştige licitaţia şi pentru a mări, ulterior, valoarea contractului.

DNA a informat, marţi, că Mazăre este urmărit penal pentru luare de mită, iar Morgenstern, pentru dare de mită.

Cei doi au fost reţinuţi marţi seară, după audieri la sediul central al DNA.

Surse judiciare au declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, că fratele primarului Constanţei, senatorul PSD Alexandru Mazăre, este cercetat în acest dosar pentru luare de mită, după ce ar fi primit, şi el, bani în contextul favorizării firmei care a construit campusul de locuinţe sociale "Henri Coandă".

Potrivit aceloraşi surse, senatorul ar fi avut cunoştinţă de activitatea infracţională a fratelui său şi i-a oferit acestuia ajutorul.

Mita dată lui Radu Mazăre de Avraham Morgenstern a ajuns la edil, prin intermediul lui Elan Schwartzenberg, în trei tranşe, în conturi din Israel deţinute de primarul Constanţei şi de fratele acestuia, susţin anchetatorii anticorupţie, potrivit unor documente obţinute de MEDIAFAX.

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a declarat miercuri seară, la ieşirea din arest, că banii puşi în contul lui de Elan Schwartzenberg au reprezentat o datorie preluată de acesta de la "un grec" şi că în acest dosar nu a existat niciun denunţător şi nu s-a dat nicio mită.

Întrebat în ce relaţie este cu Elan Schwartzenberg şi ce reprezentau banii ce ar fi fost puşi de acesta în contul său, edilul a spus: "Elan este prietenul meu, e de notorietate lucrul ăsta. (...) Am împrumutat un grec, Elan a preluat creanţa asta şi mi-a pus o parte din bani în cont, fără să mă anunţe. (...) Fratele meu nu-l cunoaşte pe Elan, el doar a venit la inaugurarea locuinţelor sociale".

În ultima sa declaraţie de avere, edilul a menţionat, printre altele, că are şi un împrumut de 600.000 de euro acordat unei persoane fizice - Ioanis Poulos Skantzikas.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici