- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (05.08.2014, 22:06)
- Otilia Ciocan
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Dosarul ICA: Popa şi Mencinicopschi au invocat probleme familiale, în ultimul cuvânt dat inculpaţilor. Pantiş a negat prejudiciul
Gheorghe Mencinicopschi a spus că nu vrea ca familia sa să ajungă în stradă, Corneliu Popa a rugat instanţa să ţină cont că are o fetiţă cu probleme de sănătate, iar Sorin Pantiş a susţinut că în dosarul ICA nu există prejudiciu, în ultimul cuvânt dat inculpaţilor în dosarul ICA.
Urmărește
1879 afișări
Gheorghe Mencinicopschi (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
Corneliu Popa, a spus, în ultimul cuvânt, că, nici când era director la ADS, nu a avut "nicio treabă cu nicio firmă din GRIVCO".
"Pe domnul Dan Voiculescu nu l-am cunoscut, pe ceilalţi inculpaţi nu i-am cunoscut în viaţa mea până în această fază procesuală. Când am fost la DNA, procurorul Eva mi-a spus că am fost omul potrivit la locul nepotrivit. Văzând cum s-a derulat acest proces, am înţeles ce a vrut să spună. Vă rog să ţineţi cont că am o fetiţă care suferă de o boală ce nu poate fi tratată în ţară şi nu am bani să merg în străinătate", a spus Popa, în faţa judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti (CAB).
La rândul său, Gheorghe Mencinicopschi a spus că s-a considerat nevinovat în tot acest timp şi că este nevinovat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Cu cât ești mai dezamăgit, cu atât trebuie să mergi duminică la vot și să pui ștampila exclusiv pe alb!
-
Ciolacu efectuează o vizită de lucru la Budapesta: Vreau să îmi finalizez mandatul cu obţinerea deciziei intrării depline în Schengen
-
Şef al armatei britanice: „Suntem pregătiţi să luptăm cu Putin în Europa de Est”
-
Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă rămân sub control judiciar
"Eu nu am avut nici un fel de atribuţii legale în fişa postului de director în privatizarea ICA. Nu am avut nici un avantaj moral sau material din această privatizare, ba aş putea să susţin că a fost chiar invers", a spus Mencinicopschi, adăugând că a suferit o intervenţie în 2009 din cauza stressului care i-a agravat boala coronariană.
El a mai declarat că a fost premiat, în 1980, de Academia Română, că are doar o casă modestă, formată dintr-un parter şi o mansardă cu trei camere, în care au locuit trei familii.
"Eram la instanţă când soţia mea a aflat că s-a extins sechestrul pe casă. (...) Nu vreau ca familia mea să ajungă în stradă", a mai spus Mencinicopschi.
Fostul ministru Sorin Pantiş i-a rugat pe judecători să îl achite, spunând că din rechizitoriu nu reiese că ar avea vreo vină.
"Singura acuză care mi se aduce este că ar fi existat o realţie între mine, Mencinicopschi şi Sandu Jean Cătălin. Eu pe aceste persoane le-am cunoscut ulterior. Pe Mencinicopschi l-am cunoscut după încheierea procesului de privatizare. Cu Sandu Jean Cătălin nu am avut nicio legătură. Îl cunosc pe domnul Voiculescu încă de pe băncile facultăţii. Dar nu mai mult de atât", a spus Pantiş, adăugând că nu are nicio implicaţie în acest proces.
"Eu nu exist în această ecuaţie. Exist doar ca mandatar, nu ca persoană. În acest dosar nu există niciun prejudiciu", a mai spus Pantiş.
Înainte ca inculpaţilor să li se dea ultimul cuvânt, procurorul DNA a prezentat concluziile finale în dosarul ICA, cerând magistraţilor de la CAB să respingă apelul inculpaţilor, cererea de schimbare a încadrării juridice din spălare de bani în tăinuire şi contestaţia fiicelor lui Voiculescu privind sechestrul asigurator.
Avocaţii inculpaţilor din dosarul ICA au cerut, marţi, în pledoariile finale, achitarea clienţilor lor, pe motiv că aceştia sunt nevinovaţi.
În cadrul pledoariilor finale, apărătorii au cerut şi ridicarea sechestrului asigurator pus în cazul mai multor inculpaţi.
Dezbaterile de marţi în dosarul privatizării ICA au fost reluate, de la ora 10.00, la CAB.
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cerut schimbarea încadrării juridice din art. 29 lit. c în art. 29 lit. b şi c din Legea 656/2002 republicată în 2012 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism.
Articolul menţionat, care se referă la spălarea banilor, prevede că această infracţiune este constituită de "ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni" (litera b), dar şi de "dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni" (litera c).
În acest context, Gheorghiţă Mateuţ a cerut, marţi, un nou termen, pentru pregătirea apărării, solicitarea fiind respinsă de instanţă. "În 7 iulie, s-a pus în vedere avocaţilor să pregătească concluziile pe schimbarea încadrării juridice. Astfel, avocaţii au avut timp suficient să pregătească apărările. Practic, nu este vorba despre noi infracţiuni, ci tot despre spălarea banilor", a explicat preşedintele completului, judecătoarea Camelia Bogdan.
După respingerea cererii de acordare a unui nou termen, Mateuţ a făcut o nouă solicitare de recuzare a completului, şi aceasta fiind respinsă, ca inadmisibilă.
La termenul de luni, care a durat circa 11 ore, procurorul a cerut pedepse mai mari pentru toţi inculpaţii şi aplicarea legii mai favorabile în acest caz, şi anume a noului Cod penal. În cazul lui Dan Voiculescu, judecat pentru spălare de bani, pedeapsa maximă prevăzută de noua lege penală este de 10 ani de închisoare.
Tot luni, avocaţii inculpaţilor au înaintat aproximativ 40 de cereri, majoritatea fiind respinse de instanţă. Avocatul lui Dan Voiculescu, Gheorghiţă Mateuţ, a cerut să fie audiaţi şeful statului, Traian Băsescu, primar general la vremea faptelor incriminate, foştii miniştri ai Agriculturii Ilie Sârbu şi Dacian Cioloş.
La acelaşi termen au fost audiaţi doi dintre inculpaţi, Jean Catalin Sandu şi Nicolae Săvulescu, ambii afirmând că sunt nevinovaţi.
Dosarul privind privatizarea ICA este judecat din 1 iulie de completul format din magistraţii Camelia Bogdan şi Mihai Alexandru Mihalcea de la CAB, aceştia fiind desemnaţi după ce preşedintele completului iniţial, Stan Mustaţă, a fost arestat pentru trafic de influenţă, iar celelălalt membru, Florică Duţă, s-a pensionat.
În 26 septembrie 2013, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe Dan Voiculescu la cinci ani de închisoare cu executare pentru spălare de bani. Instanţa a constatat atunci că a fost împlinit termenul de prescripţie specială şi a dispus încetarea procesului penal pentru cealaltă infracţiune de care a fost acuzat Dan Voiculescu de către procurorii DNA, respectiv cea de folosire, de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
Gheorghe Mencinicopschi, fostul ministru Sorin Pantiş, Corneliu Popa, Cătălin Sandu Jean, Vlad Săvulescu şi Flavius Adrian Pop au fost condamnaţi la şase ani de închisoare cu executare.
Instanţa a mai dispus condamnarea la câte cinci ani de închisoare cu executare a lui Gheorghe Sin, Constantin Baciu, Alexandru Petre, Grigore Marinescu şi Vica Ene. În cazul lui Marian Gheorghe
Domnişoru, instanţa a dispus încetarea procesul penal, constatând că acesta a decedat în cursul procesului penal.
Sentinţa a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti, care va da o decizie definitivă în acest dosar.
Dan Voiculescu şi alte 12 persoane au fost trimişi în judecată în acest dosar la începutul lunii decembrie 2008. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie susţin că privatizarea frauduloasă a ICA ar fi fost făcută în folosul lui Dan Voiculescu, fiind realizată prin subevaluarea bunurilor institutului cu peste 7,7 milioane de euro. Potrivit procurorilor, prejudiciul produs în urma acestei privatizări se ridică la peste 60 de milioane de euro.
Citește pe alephnews.ro: Fostul general al Ucrainei a declarat că „al treilea război mondial a început oficial”
Citește pe www.zf.ro: Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Putin susține că Rusia a lansat o rachetă balistică asupra Ucrainei ca răspuns la loviturile asupra teritoriului rus cu rachete americane și britanice
Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
PROSPORT.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:45
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
-
ieri, 22:36