Dosarul "Ionuţ": ADP Sector 2, SC Tei Rezidenţial şi Constantin Ciorăscu, trimişi în judecată

Procurorii Parchetului instanţei supreme au trimis în judecată, vineri, în dosarul "Ionuţ", Administraţia Domeniului Public Sector 2, SC Tei Rezidenţial şi pe Constantin Ciorăscu, pentru ucidere din culpă.

Urmărește
798 afișări
Imaginea articolului Dosarul "Ionuţ": ADP Sector 2, SC Tei Rezidenţial şi Constantin Ciorăscu, trimişi în judecată

Dosarul "Ionuţ": ADP Sector 2, SC Tei Rezidenţial şi Constantin Ciorăscu, trimişi în judecată

Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică au finalizat cercetările în cauza cunoscută generic sub denumirea "copil ucis de maidanezi" şi au dispus trimiterea în judecată a Administraţiei Domeniului Public Sector 2 Bucureşti şi SC Tei Rezidenţial SRL Bucureşti, pentru ucidere din culpă, faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 178 alineatul 2 din Codul penal din 1969, cu aplicarea articolului 5 alineatul 1 din noul Cod penal, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În aceeaşi cauză a fost trimis în judecată şi Constantin Ciorăscu, pentru ucidere din culpă, faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 192 alineatul 2 din Codul penal.

"Diferenţa existentă în ceea ce priveşte încadrarea juridică a infracţiunii de ucidere din culpă reţinută în sarcina persoanelor juridice, faţă de cea reţinută în sarcina persoanei fizice, are la bază succesiunea de legi penale care a intervenit din momentul săvârşirii faptei şi până în prezent. Astfel, dacă în cazul răspunderii persoanei fizice limitele iniţiale de pedeapsă au fost păstrate şi de noul Cod penal - închisoare de la 2 la 7 ani -, în materia răspunderii penale a persoanei juridice a intervenit o creştere a limitelor de amendă, în virtutea dispoziţiilor din noul Cod penal", au precizat procurorii.

În cazul lui Constantin Ciorăscu a fost reţinută infracţiunea din Codul penal în vigoare, iar în ceea ce priveşte răspunderea persoanelor juridice s-a aplicat excepţia care decurge din principiul aplicării legii penale mai favorabile.

Procurorii arată, în rechizitoriul trimis instanţei, că Administraţia Domeniului Public Sector 2 Bucureşti nu a luat măsuri corespunzătoare de împrejmuire sau delimitare a zonei amenajate a Parcului Tei de terenul viran aflat în imediata vecinătate, fapt care a permis trecerea lui Ionuţ Anghel şi a fratelui acestuia "într-o zonă sălbatică şi a creat condiţiile pentru intrarea acestora pe un teren privat neîngrădit, păzit de şapte câini, al căror atac a condus la decesul minorului A.I.C".

În cazul societăţii Tei Rezidenţial SRL Bucureşti şi al administratorul firmei, Constantin Ciorăscu, s-a reţinut faptul că "nu au asigurat cadrul organizatoric apt să preîntâmpine atacul canin asupra minorului A.I.C., prin menţinerea integrităţii împrejmuirii, pentru ţinerea câinilor societăţii exclusiv în interiorul perimetrului îngrădit al firmei, şi prin îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din legislaţia referitoare la deţinerea de câini, inclusiv a celor periculoşi sau agresivi, împrejurări care au dus la moartea minorului A.I.C".

Dosarul a fost trimis Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Ionuţ Anghel, în vârstă de patru ani, a murit în 2 septembrie 2013, după ce a fost atacat de câini, pe un teren din apropierea Parcului Tei.

Decesul a fost cauzat de hemoragia externă, pe corpul copilului fiind găsite sute de plăgi, declara în 3 septembrie 2013, pentru MEDIAFAX, medicul care a făcut autopsia, Abdo Salem, de la Institutul Naţional de Medicină Legală. Medicul preciza că doar pe tălpile copilului de patru ani nu au fost găsite plăgi, restul corpului fiind cu sute de muşcături de câini.

Dosarul privind decesul lui Ionuţ Anghel a fost deschis în 3 septembrie 2013, de Parchetul Tribunalului Bucureşti, iar o zi mai târziu ancheta a fost preluată de procurorii Parchetului instanţei supreme, care au făcut cercetări pentru ucidere din culpă.

Anchetatorii i-au audiat în acest dosar, printre alţii, pe părinţii şi pe bunica lui Ionuţ Anghel, pe Răzvan Băncescu, coordonator de proiect la Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor, Carmen Secăreanu, preşedinta Asociaţiei Caleidoscop, Lavinia Mirela Nica, fost voluntar al Asociaţiei Caleidoscop, Marcela Pîslă, preşedinta Asociaţiei "Cuţu, cuţu", Constantin Ciorăscu, proprietarul terenului unde Ionuţ Anghel a fost omorât de câini, şi Octavian Sandu, bărbatul care l-a adus pe fratele lui Ionuţ Anghel la bunica acestuia, în Parcul Tei.

Şase câini au fost ridicaţi, în 2 septembrie 2013, de pe proprietatea firmei de pe strada Tuzla, din apropierea Parcului Tei, unde a fost ucis de câini Ionuţ Anghel. Unul dintre aceştia, care avea urme de sânge pe bot, fusese sterilizat de ASPA şi adoptat de Fundaţia Caleidoscop în 2008, declara Răzvan Băncescu.

Poliţiştii au amendat, în septembrie, firma SC Tei Rezidenţial SRL, care are în administrare terenul unde a fost ucis de câini Ionuţ Anghel. Reprezentanţii firmei au primit o amendă de 2.000 de lei pentru că nu aveau un plan de pază a proprietăţii, declarau pentru MEDIAFAX surse din Poliţia Capitalei.

De asemenea, paznicul proprietăţii a fost amendat de poliţişti cu 300 de lei pentru că nu avea atestat, acesta nefiind calificat pentru a presta servicii de pază.

Imaginile surprinse de camerele de supraveghere din Parcul Tei în 2 septembrie 2013, înainte ca Ionuţ Anghel să fie găsit mort, au fost difuzate în 19 septembrie în presă. Ionut Anghel şi fratele lui de şase ani au fost surprinşi în timp ce se jucau şi aleargau pe o alee din parc, bunica acestora nefiind în înregistrare. La un moment dat, fratele lui Ionuţ este adus în parc de mână de către un bărbat. Acesta merge cu copilul la un agent de pază, iar după câteva secunde cei trei se îndreaptă spre locul unde ar fi stat bunica celor doi copii. După alte câteva minute, bărbatul care l-a adus pe băiat apare în înregistrare în timp ce se îndreaptă spre ieşirea din parc. În jurul orei 11.30, Ionuţ a fost găsit ucis de câini pe un teren privat din apropierea Parcului Tei.

După apariţia în presă a imaginilor, procurorul care investighează cazul a dispus ridicarea imaginilor surprinse de camerele de supraveghere din Parcul Tei.

Procurorii l-au audiat în calitate de martor şi pe Octavian Sandu, bărbatul care l-a dus pe fratele lui Ionuţ Anghel la bunica acestuia, în Parcul Tei.

Octavian Sandu declara atunci, la ieşirea din Parchetul instanţei supreme, că în 2 septembrie 2013 l-a văzut pe fratele lui Ionuţ pe stradă, care era speriat, l-a luat şi l-a dus în Parcul Tei, unde era bunica lui. Acesta a precizat că s-a apropiat de băieţel după ce l-a văzut că plânge, dându-şi seama că s-a întâmplat ceva în neregulă. Acesta a mai spus că a aflat că mai este un copil care s-a pierdut în momentul în care l-a dus pe fratele lui Ionuţ în parc, la bunica acestuia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici