- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (22.04.2014, 13:14)
- Departamentul Politic
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
DOSARUL ISĂILĂ: Senatorul PSD susţinea că poate "aranja" concursul la Direcţia Antifraudă a ANAF şi poate verifica anchete ale DNA. Cazul a dus la deconspirarea unui comisar şef DNA care furniza informaţii confidenţiale
Senatorul PSD Marius Isăilă susţine în discuţiile cu consilierul său Cristian Ene că poate “aranja” concursul de la Direcţia Antifraudă a ANAF, prin intervenţii la Daniel Chiţoiu şi Gelu Diaconu, dar şi că are cunoştinţe care îl pot informa cu privire la anchetele în curs ale DNA ce l-ar fi vizat.
Urmărește
3894 afișări
Senatorul Marius Isăilă (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)
"Conform celor precizate de suspectul Ene Cristian Ştefan şi surprinse în urma monitorizării ambientale, sprijinul pe care Cristescu Cătălin urma să îl primească în vederea favorizării acestuia pentru promovarea concursului amintit (pentru a intra în Direcţia Antifraudă a ANAF, n.r.) urma a se realiza prin intervenţii la nivelul unor persoane ce deţin importante funcţii de conducere: Daniel Chiţoiu – fost ministru de finanţe, Gelu Diaconu – şef ANAF sau un procuror, nenominalizat, din cadrul PÎCCJ – DIICOT, structura centrală, ce este implicat în organizarea concursului respective sau care coordonează anchete în colaborare cu ANAF", se arată în referatul procurorilor DNA, consultat de MEDIAFAX.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Aceştia au pus la dispoziţia lui Cătălin Cristescu 20.000 de euro, solicitaţi de Cristian Ene şi senatorul Isăilă, pentru “aranjarea” concursului la Direcţia Antifraudă.
După flagrantul realizat de procurori în pe 9 martie, în care Cristian Ene a fost prins în momentul în care primea cei 20.000 de euro de la Cătălin Cristescu, senatorului PSD i s-a spus că operaţiunea procurorilor DNA ar fi vizat o altă persoană.
Consilierul senatorului PSD a acceptat să colaboreze cu procurorii şi a continuat discuţiile cu Isăilă.
Astfel, Ene şi Isăilă se întâlnesc pentru a discuta pe marginea evenimentului produs cu o seară înainte, iar senatorul PSD se referă la verificările pe care le va face în cazul cercetărilor DNA.
"Senatorul Isăilă Marius Ovidiu se referă la verificările pe care le va face apelând la cunoştinţele instituţionale, pentru a afla date privind existenţa unui dosar la DNA. De asemenea, se discută şi despre ce trebuie să spună Cristescu de la care luaseră deja 20.000 de euro pentru favorizarea acestuia la concurs, cu scopul de a-l linişti, iar senatorul confirm că în aceste condiţii nu mai poate interveni pentru «aranjarea» concursului la ANAF”, se arată în referatul procurorilor.
În rechizitoriul DNA sunt redate mai multe pasaje ale conversaţiilor dintre Ene şi Isăilă, surprinse prin mijloace audio şi video:
Ene Cristian: Bun. Şi ce încotro s-o apucăm? Dacă îmi spui tu încotro s-o apucăm?
Isăilă Marius Ovidiu: Stai calm că vreau să fac nişte investigaţii
Ene Cristian: Bă, Ovidiu, bă, avem timp acuma de, de…?
Isăilă Marius Ovidiu: Da, da. Băiatu’, ascultă-mă. Tu ascultă-mă! E ceva în neregulă aici. Nasul meu de vulpoi bătrân îmi spune că e ceva în neregulă. Omule! Asta putea fi rezolvată super simplu. Chemat el şi dat o declaraţie la DNA. Nu cu venit cu camere cu alea, cu alea peste voi.
Ene Cristian: Bun. Întrebarea este...
Isăilă Marius Ovidiu: Pentru că nu are logică.
Ene Cristian: Ce-i spun ăstuia Ovidiu? Eu asta vreau să ştiu. Restu’ până m-or chema mă duc eu şi văd eu cum mă descurc.
Isăilă Marius Ovidiu: Spune-i cum…
Ene Cristian: N-am auzit.
Isăilă Marius Ovidiu: Să aştepte. Aşteptăm un pic. Bă?
Ene Cristian: Întrebare!
Isăilă Marius Ovidiu: Mă, ce vânt în…(foloseşte cuvânt obscene)…
Ene Cristian: Da. O rezolvăm sau nu? (se referă la „aranjarea” concursului pentru care Cristescu remisese cei 20.000 de euro – n.a.)
Isăilă Marius Ovidiu: Lasă-mă! Lasă-mă s-o...Eşti nebun la cap? Tu nu vezi în ce ţară trăim? Lasă-mă dracului în pace! Gândeşte-te la rece.
[….]
Ene Cristian: Ca să vedem ce se petrece. Îi spun şi lu’ ăsta, îl chem undeva şi-l dezbrac. Spun: „Bă, băiatule, ai răbdare”
Isăilă Marius Ovidiu: „Ai răbdare pentru că e ceva în neregulă” E posibil ca...e posibil ca ţinta să fiu...(vorbeşte în şoaptă şi arată cu mâna dreaptă spre el)...Mai ştii? (îi dă indicaţii consilierului său cum să îl tempereze pe Cristescu Cătălin – n.a.)
[...]
Isăilă Marius Ovidiu: Nu, mă! Nu ştiu eu dacă e monitorizat sau nu e monitorizat. Mă refer la Cătălin (Cristescu, n.r.). Ai putea să te duci să-i spui deschis: „Bă, în urma a ce s-a-ntâmplat aseară, cred că realizezi şi tu că e ceva în neregulă. Hai să vedem cum dracu o facem, banii ăia ţi-i restitui, am avut o datorie la cineva, i-am dat...(neinteligibil)...Înţelege-mă, că nu...” Tu nu i-ai spus lu’ Cătălin...Mie...a..mie nu mi-ai dat nimic.
Ene Cristian: Întrebarea este alta, Ovidiu. Nu s-o fi aflat de la tine, ceva?
Isăilă Marius Ovidiu: (gesticulează vehement din cap în sens negativ şi ridică degetul arătător al mâinii stângi) Cu un singur om am vorbit.
Ene Cristian: Aici e întrebarea!
Isăilă Marius Ovidiu: A...a...
Ene Cristian: Dacă nu te-a dat în primire...
Isăilă Marius Ovidiu: Nu i-am...nu i-am dat nume, nu i-am dat nume.
Ene Cristian: Numele cui?
Isăilă Marius Ovidiu: Persoanei. Ha, ha, ha!
Ene Cristian: Numele lu’ Cătălin?
Isăilă Marius Ovidiu: Da. Ha! Lucrez deştept eu!
Ene Cristian: Păi fii atent. Nu i-ai dat numele, a vorbit şi ne-a luat pe toţi în...(foloseşte un cuvânt obscen) ăsta o fi vorbit ceva la telefon?
Isăilă Marius Ovidiu: Nu, nu, nu, mergi prea departe! Nu, mergi prea departe, ascultă-mă! Mergi prea departe! Believe me!
Ene Cristian: Mă gândesc că, dacă îl văd...
Isăilă Marius Ovidiu: Ă? Zi, mă!
Ene Cristian: Deci, mă gândesc că, dacă ai vorbit cu ăla de ai zis tu că e procuror, sau ce (foloseşte o expresie obscenă) e...
Isăilă Marius Ovidiu: Da.
Ene Cristian: Ăla ne-a...ăla a făcut autodenunţ!
Isăilă Marius Ovidiu: Nu, mă! Nu, mă! Fugi, bă, de-aicea! Termină cu prostiile! Cristi, ai înnebunit?
Ene Cristian: Bă, tu ai văzut ce a făcut...ă...Vulpescu autodenunţ?
Isăilă Marius Ovidiu: Nu este vorba! Uită subiectul! Ascultă-mă ce-ţi spun! Uită subiectul! N-are nicio legătură. Uită subiectul! Nu are nicio legătură. Belive me! Uită subiectul!
Ene Cristian: Bun. Hai să concluzionăm, să ne vedem de drum, că n...vreau să ies afară de aici
Isăilă Marius Ovidiu: Da’ ieşim. Deci, părerea mea: calm...Calm. Eu mă voi duce să văd dacă...Să verific ceva. Să verific, să văd dacă iese ceva. Şi ne vedem peste două, trei zile. Nu ne auzim pe telefon, nu vorbim. Doar dacă mă suni: „ce faci? Tre’ să vin pe la Senat. Mă, tre’ să vin pe la Senat” Atât.
De asemenea, senatorul PSD susţine într-o altă conversaţie cu consilierul său parlamentar, Cristian Ene, că ar fi putut să verifice aspecte legate cercetările procurorilor şi face referire la o conversaţie anterioară cu un anume „şef” pe marginea unor eventuale investigaţii.
Isăilă Marius Ovidiu: Eu...ţi-am zis, eu verific. Că astăzi pot să verific. Am posibilitatea să verific.
Ene Cristian: Noi tre’ să ne asigurăm că nu e de la ăla.
Isăilă Marius Ovidiu: Da. Păi, şi eu asta vreau să fac...
Ene Cristian: Da. Ă...
Isăilă Marius Ovidiu: Dar în orice caz, în orice caz...Cristi, uită-te la mine!
Ene Cristian: Încerc să-mi aduc aminte.
Isăilă Marius Ovidiu: Ce?
Ene Cristian: Încerc să-mi aduc aminte ceva. Nu mai ştiu. Firma sau ăla...nu mai ştiu.
Isăilă Marius Ovidiu: Hm?
Ene Cristian. Firma sau ăla...da’ nu mai ştiu.
Isăilă Marius Ovidiu: Nu mai...(neinteligibil)
Ene Cristian: (Ti)...fovici, Fo...fum, Fu...Mă rog (se referă la Timofanovici – n.a.)
Isăilă Marius Ovidiu: (vorbeşte în şoaptă) Chiar aşa dacă este, ...(neinteligibil)...dă autodenunţ, suntem...(neinteligibil)...Asta mi-a zis şefu’ atunci. ...(neinteligibil – gesticulează cu ambele mâini)...Între noi.
Ene Cristian: Da, da’ noi trebui să ne punem de acord, mânca-ţi-aş gura ta! Dacă este autodenunţ, ăia ne vor chema...Eu...Eu nu cred în coincidenţe Ovidiu.
Isăilă Marius Ovidiu:...(neinteligibil)...Da.
Ene Cristian: Ne vor chema pe amândoi la spo...
Isăilă Marius Ovidiu: Da...
Ene Cristian: La spovedanie...sută la sută!
Isăilă Marius Ovidiu: Da. Şi? Stăm împreună de...(neinteligibil)...şi spunem ce vorbim. Da.
Cazul senatorului Marius Isăilă se află în atenţia Comisiei juridice din Senat, care urmează să propună plenului Senatului o rezoluţie pentru încuviinţarea arestării preventive sau respingerea solicitării formulate de DNA.
- Cazul Isăilă a dus la deconspirarea unui comisar şef DNA care furniza informaţii confidenţiale
Cazul în care senatorul PSD Marius Isăilă este acuzat de trafic de influenţă şi instigare la fals, DNA solicitând arestarea preventivă, a dus pe parcursul cercetării la deconspirarea unui comisar şef DNA care furniza celor cercetaţi informaţii confidenţiale, inclusiv despre de acţiuni de flagrant.
Conform refereratului DNA consultat de MEDIAFAX, cercetările în dosarul în care pentru senatorul Marius Isăilă se solicită arestarea preventivă au fost blocate în 2012 de o scurgere de informaţii din cadrul DNA, al cărei autor a fost comisarul şef Emil Dan Manolachi.
Astfel, în momentul în care procurorii DNA pregăteau un flagrant în care era vizat Cătălin Cristescu (intermediar folosit de senatorul Marius Isăilă), cu implicarea omului de afaceri Lucian Timofanovici, operaţiunea a fost ratată din cauza informaţiilor divulgate din interiorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Timofanovici îl denunţase la DNA pe Cristescu, care era comisar în cadrul Gărzii Financiare, după ce acesta îi solicitase în numele actualului senator PSD,Marius Isăilă o nouă sumă de bani (150.000 de euro) pentru rezolvarea favorabilă a unui control al ANAF la o firmă a sa. Anterior, Timofanovici mai achitase 200.000 de euro în acelaşi scop.
Refereratul DNA precizează că ofiţerul de poliţie judiciară din cadrul DNA, comisarul şef Emil Dan Manolachi, ar fi fost cel care a furnizat informaţii din dosarul în cauză pentru a fi avertizat Cristescu.
"Trebuie precizat că activitatea de monitorizare a lui Cristescu Cătălin a continuat şi după întâlnirea acestuia cu denunţătorul (Timofanovici, n.r.), din ziua de vineri, 6 iulie 2012, însă, săptămâna următoare, încercările repetate ale denunţătorului de a-l contacta şi de a se întâlni cu suspectul Cristescu au rămas, în mod inexplicabil, fără rezultat, mai ales că pretinderea sumelor de bani din partea acestuia, fusese explicită, fiind nejustificate desele amânări din partea sa", se arată în referatul DNA.
Procurorii precizează că inclusiv „încercările sporadice” ale lui Timofanovici, pe parcursul anului 2012 şi în a doua jumătate a lui 2013, de a-l contacta pe Cristescu au rămas fără rezultat, acesta evitând să se întâlnescă şi să-i vorbească omului de afaceri.
"Surprinzător a fost însă momentul când, în a doua jumătate a anului 2013, cei doi s-au întâlnit întâmplător într-un loc public, iar la solicitarea denunţătorului de a purta o discuţie cu el, Cristescu Cătălin l-a invitat într-un loc mai retras, i-a cerut să îşi dea jos sacoul, evident temându-se că va fi înregistrat şi apoi i-a reproşat lui Timofanovici Lucian că ar fi auzit că «cineva s-a dus la DNA şi a făcut un denunţ»”, arată procurorii, care au continuat cercetările asupra afirmaţiei acestuia.
Ei au constatat faptul că informaţiile din dosarul instrumentat de procurorii DNA proveneau chiar din cadrul instituţiei, deschizând un dosar separat.
"Astfel (…) s-a stabilit că, în baza atribuţiilor de serviciu şi a ordonanţei procurorului de delegare, comisarul şef Manolachi Dan Emil, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul DNA, a intrat în posesia informaţiilor existente în dosarul cu nr. 202/P/2012 (cel în care este acuzat senatorul Marius Isăilă, n.r.) şi care nu erau destinate publicităţii, după cum urmează: aspectele semnalate prin denunţul care a stat la baza înregistrării dosarului, solicitarea şi dispunerea autorizaţiilor de interceptare de către instanţa de judecată, rezultatul activităţilor infracţionale monitorizare urmare a autorizării de către instanţă, aspecte de ordin tactic privind ancheta şi realizarea momentelor operative", precizează procurorii.
Ei menţionează că Manolachi l-ar fi atenţionat pe Cristescu asupra flagrantului prin intermediul unui alt comisar din Garda Financiară, secţia Constanţa, Fronea Ciprian Mihail. Acesta din urmă a transmis informaţia privind flagrantul lui Cristescu lui Sorin Florea, comisar general în Garda Financiară, care i-a informat pe subordonaţii săi Tomescu Eduard şi Buduleanu Mădălina, colegi ai lui Cristescu.
„Informaţiile ce nu erau destinate publicităţii, transmise pe circuitul prezentat anterior, i-au permis lui Cristescu Cătălin să evite prinderea în flagrant, ceea ce a condus la îngreunarea anchetei şi a identificării şi prinderii făptuitorilor implicaţi în activităţi infracţionale ce făceau obiectul dosarului”, se mai arată în referatul DNA.
În cele din urmă, precizează procurorii, Curtea de Apel Bucureşti a emis mandate de arestare în cazul comisarului şef Manolachi Dan Emil pentru o perioadă de 30 de zile.
De altfel, chiar Cristescu a confirmat în declaraţii infracţiunile în care au fost implicaţi cei care i-au furnizat informaţii legate de dosarul DNA şi flagrantul ce urma a fi pregătit în cazul său, după ce în octombrie 2013 procurorii au început urmărirea penală în cazul său.
- Senatorul Isăilă, denunţat succesiv la DNA de "intermediarul" Cristescu şi apoi de "prietenul" Ene
Senatorul PSD Marius Isăilă a fost denunţat succesiv de colaboratorii săi, pe parcursul cercetărilor în dosarul în care e acuzat de trafic de influenţă, procurorii constatând că parlamentarul discuta în toalete şi îşi dezbrăca interlocutorii pentru a verifica dacă au aparatură de ascultare.
Conform referatului DNA consultat de MEDIAFAX, senatorul Isăilă a fost denunţat pe parcursul cercetărilor de "intermediarul" Cătălin Cristescu, pe care l-a folosit pentru a obţine aproximativ 200.000 de euro din trafic de influenţă, dar şi de "prietenul" şi consilierul său parlamentar, Ştefan Cristian Ene.
Cei doi au colaborat cu procurorii DNA pentru a proba infracţiunile în cazul senatorului PSD, Cristescu participând la organizarea flagrantului lui Ene, şi la rândul său Ene pentru a completa probleme de trafic de influenţă şi instigare la fals în înscrisuri.
Cazul senatorului Marius Isăilă se află în atenţia Comisiei juridice din Senat, care urmează să propună plenului Senatului o rezoluţie pentru încuviinţarea arestării preventive sau respingerea solicitării formulate de DNA.
Procurorii spun că solicitarea de arestare preventivă a lui Isăilă este justificată de faptul că au fost constatate "repetabilitatea actelor infracţionale, întinderea acestora în timp (2012 – 2014), modalitatea concretă de săvârşire a infracţiunilor – prin folosirea/interpunerea altor persoane care primeau sumele de bani pretinse urmare a traficării influenţei, modalitatea conspirată de a aborda discuţiile cu tematică infracţională (în toalete, prin dezbrăcarea interlocutorului pentru a nu avea asupra sa aparatură de înregistrare, dialog în şoaptă însoţit de gestică), precum şi încercările de a şterge urmele infracţiunilor prin redactarea unor contracte false care să creeze o altă aparenţă decât realitatea primirii unor sume de bani".
De asemenea, DNA susţine că Isăilă a încercat să afle date nedestinate publicităţii, despre posibile cercetări ce s-ar fi putut efectua faţă de persoana sa de către organele judiciare.
Procurorii precizează că Marius Isăilă a ocupat o serie de funcţii în sistemul public de finanţe, fiind director în Administraţia Financiară sector 5, director adjunct al Direcţiei de Control din cadrul ANAF, şef serviciu în Ministerul de Finanţe, la Oficiul de Plăţi şi Contracte PHARE, pentru ca din decembrie 2012 să fie ales senator.
În 2012, Isăilă ar fi solicitat o mită de 200.000 de euro de la un om de afaceri pentru a interveni în soluţionarea favorabilă a controlului ANAF, el fiind la acel moment şef serviciu în Ministerul Finanţelor. Actualul senator PSD, alături de consilierul său Ştefan Cristian Ene, ar fi primit 180.000 de euro, în vreme ce un intermediar al mitei a obţinut 20.000 de euro din suma totală.
Intermediarul, Cătălin Cristescu, era comisar în cadrul Gărzii Financiare şi reprezenta legătura cu omul de afaceri Lucian Timofanovici, deţinător al firmei SC Dave Research SRL.
Ca urmare a faptului că situaţia controlului ANAF la firma omului de afaceri nu fusese rezolvată, dar şi sub pretextul că de fapt ar fi fost vorba de o nouă verificare asupra firmei, lui Timofanovici i s-a solicitat o nouă sumă, de 150.000 de euro. În iulie 2012, omul de afaceri realizează un denunţ la DNA, în care pune la dispoziţie inclusiv o serie de înregistrări ambientale în susţinerea demersului.
Ulterior, procurorii au dispus interceptarea comunicărilor dintre Timofanovici şi Cristescu, intermediarul folosit de Isăilă şi Ene, în cursul cărora s-au confirmat plata mitei de 200.000 de euro cât şi solicitarea făcută pentru o nouă sumă, de 150.000 de euro.
Supravegherea întâlnirilor dintre cei doi a fost realizată inclusiv prin mijloace audio-video, cu scopul pregătirii unui flagrant, însă în cele din urmă demersul a eşuat ca urmare a unei scurgeri de informaţii din cadrul DNA.
Intermediarul Cătălin Cristescu este pus sub învinuire, iar după aplicarea sechestrului şi începerea urmăririi penale acesta se decide să colaboreze cu procurorii. El oferă declaraţii care confirmă infracţiunile suspectate de procurori cu privire la intermedierea realizată de acesta în scopul soluţionării favorabile a controlului ANAF pentru firma lui Timofanovici.
Ulterior, procurorii reuşesc cu ajutorul lui Cristescu să realizeze un flagrant, în martie 2014, în care Ştefan Cristian Ene primeşte suma de 20.000 de euro cu scopul ca senatorul PSD Marius Isăilă să-i faciliteze câştigarea concursului pentru un post în Direcţia Generală Antifraudă Fiscală.
Urmare a acestui flagrant, Ene decide să colaboreze cu procurorii şi confirmă infracţiunile în care au fost implicaţi atât el, cât şi senatorul Isăilă. De asemenea, consilierul lui Isăilă participă la operaţiuni de supraveghere în calitate de colaborator al DNA, redactând la solicitarea senatorului un contract de împrumut prin care Ene să şteargă urmele mitei de 20.000 de euro primită de la Cristescu. Astfel, procurorii probează infracţiunea de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În argumentaţia procurorilor pentru încuviinţarea solicitării de arestare preventivă a lui Isăilă se precizează că activităţile infracţionale ale acestuia "relevă un grad de pericol social ridicat, care este apt a determina în rândul opiniei publice o reacţie negativă – în contextul actual al diminuării încrederii populaţiei în instituţiile bazale ale statului român".
DNA susţine că activitatea acestuia mai arată periculozitatea deosebită, dar şi riscul ca Isăilă să poată influenţa negativ persoanele care au depus/depun mărturie în dosarul de urmărire penală.
În cazul în care Senatul nu ar accepta solicitarea de arestare preventivă a senatorului PSD, spun procurorii, acest lucru ar avea un impact negativ cu consecinţă directă în scăderea încrederii în Parlament şi autorităţile publice, "inducându-se treptat în conştientul colectiv ideea că persoanele cu funcţii importante, care comit ilegalităţi, scapă de rigoarea şi aplicarea legilor şi a măsurilor coercitive corespunzătoare gradului de pericol social al faptelor săvârşite de respectiva persoană".
Comisia juridică are ca termen data de 29 aprilie pentru depunerea raportului în cazul lui Marius Isăilă
- Senatorul Isăilă îşi învăţa consilierul cum să ascundă mita primită în spatele unui contract fictiv
Senatorul PSD Marius Isăilă îşi învăţa consilierul, pe Cristian Ene, cum să ascundă mita de 20.000 de euro primită de acesta în numele parlamentarului în spatele unui contract de împrumut fictiv, fiind convins de faptul că procurorii DNA nu vor putea obţine probe care să-l incrimineze.
Conform referatului DNA consultat de MEDIAFAX, procurorii susţin că pentru a rezolva problema mitei de 20.000 de euro primită de la Cătălin Cristescu, senatorul PSD îi spune lui Cristian Ene să realizeze un contract fictiv de împrumut prin care să acopere urmele infracţiunii. Ene obţinuse de la Cristescu, având acceptul lui Isăilă, suma de bani pentru ca senatorul PSD să intervină în „aranjarea” concursului la Direcţia Antifraudă din ANAF.
Discuţiile dintre senatorul PSD şi consilierul său, Cristian Ene, au avut loc după ce acesta din urmă a acceptat să colaboreze cu procurorii DNA, fără ştiinţa lui Isăilă, urmare a flagrantului în care Ene a fost prins primind cei 20.000 de euro.
Senatorul PSD îşi exprima îngrijorarea, faţă de Ene, legată de Cătălin Cristescu, care ar fi denunţat la DNA faptele pe care Isăilă le-a comis.
Isăilă: Ţinta lor cred că e...Pentru că am stat şi am gândit-o în toate părţile. (vorbeşte în şoaptă) Dacă era să fii tu sau eu, până acum apărea ceva referitor la chestiile alea de...cu Cătălin. Cătălin îmi spunea...
Ene: Şi asta cu copilul acasă sigur va da pe cineva şi acel cineva suntem noi, Ovidiu. Scurt.
Isăilă: Noi doi...gândeşte limpede...
Ene: Nu, eu îţi spun pe cine dă Cătălin
Isăilă: Eu n-am primit nimic. Tu ai primit ceva? Asta spun! (vorbeşte iar în şoaptă) „Bă, le zicem dacă ne cheamă. Nu am primit nimic. N-am făcut nimic. Să facă toate schi...Ei sunt la...Să facă...Mie îmi dă de lucru. Ai auzit ce am spus?
[…]
Isăilă: (vorbeşte în şoaptă) Fii atent...te duci la birou şi faci un contract de împrumut între tine şi el...te duci...
Ene: Hai, mă...
Isăilă: Te vezi cu el
Ene: Nu mă văd cu ăsta acum.
Isăilă: Nu acum. Tocmai că l-am întrebat...
Ene: Nu.
Isăilă: (vorbeşte în şoaptă) Duminică...şi că te vezi cu el.
Ene: Primul lucru pe care îl fac, mă pune să semnez.
Isăilă: Să semnezi. Exact. Bravo! Şi laşi spaţiu...Şi laşi spaţiu acolo...
Ene: Eu oricum nu pot să mă duc la el şi să-i spun: Domne,...am venit să-ţi dau banii înapoi.
Isăilă: Nu
Ene: Mă duc la el, îi spun: Hai să ne vedem. Ne vedem, primul lucru...să semneze.
[...]
Isăilă: Îl pui să semneze
Ene: Contractul de împrumut.
Isăilă: Da.
[…]
Isăilă: Ăsta ar putea fi...Ascultă-mă pe mine
Ene: Eu îţi spun, eu cred în continuare că istoria ne-a prins din urmă.
Isăilă: Nu
Ene: Eu...părerea mea, tu faci cum vrei. Crezi ce vrei. Eu îţi spun că istoria ne-a prins din urmă.
Isăilă: Omule...dacă, să presupunem că e o variantă.
Ene: Iar ei pot foarte bine să ţină...2012...2013...2012. Ei pot ţine un dosar doi ani numai ca să prindă ce au nevoie. Poate că la vremea respectivă tu n-ai fost important şi acum eşti. Ţi-ai pus şi întrebarea asta? A zis, lasă, bă, ce luăm un director de la...cu ANAF. Dă-l în p...mea. Şi un...d-ăsta de la o de-asta cu ONG...
Isăilă: Nu, mă, dar nu sunt...dar nu sunt probe. Probe, eu asta îţi spun...că noi trebuie să contruim apropo de ce spui tu. Ne gândim şi la asta. Omule...
[…]
Isăilă: S-a interesat...Da. Asta ştiu....că mi-au povestit băieţii...Povestea noastră e următoarea...Ne cunoaştem cu el. Îl cunoaştem. Dacă ne întreabă...
Ene: N-avem cum să ne...că ne pune la detectorul de minciuni şi nu...
Isăilă: Eu m-am văzut cu el de două ori. De două ori – trei ori maxim. O dată la petrecere la el, o dată nu ştiu ce. Prieteni mai apropiaţi eraţi voi doi.
Ene: Da.
Isăilă: Da? Deci, ca să ştii ce vorbeşti.
Ene: Da.
Isăilă: Şi că...Eu nu ştiu. Da, m-a rugat o dată să mă văd cu cineva. Nu mai ţin minte, nu mai ţin...Dacă mă întreabă. Nu ţin minte nume, nu ştiu...Chiar nu mai ştiu cum arăta persoana. M-a rugat frumos dacă...Ce se întâmplă cu o returnare de TVA. Adică m-a întrebat metodologia returnării TVA-ului.
[…]
Isăilă: Dragul meu, tu te duci...ştii, te duci acolo şi scrii, da, ştii?
Ene: A, deci, să-l semnez cu data la care mă duc cu el!
Isăilă: Te duci azi...da, dragul meu!
[…]
Ene: Şi acum tu mă trimiţi să mă întâlnesc cu Cătălin să-l pun să semneze ceva!
Isăilă: Nu, nu! Nu, ascultă-mă, nu!...(vorbeşte în şoaptă) Dacă te vezi cu el îi spui aşa uşor cu voce tare, tocmai ca să elimini...(neinteligibil, vorbeşte în şoaptă)...că e denunţ calomniator împotriva ta! Zici „Băi, tu ai înnebunit?” Acum intervii tu, asta mi-a zis şefu’, „Băi, acuma te duci tu cu tupeu, lejer, elegant. Tati, referitor la aia, n-am apucat să facem hârtia aia! Vino, te rog frumos, ca...hai vino puţin să ne întâlnim să facem hârtia”...(neinteligibil)...”Hai să facem pentru că altfel ştiu ce aţi făcut voi”...
Ene: Mi-au transpirat mâinile în zece secunde!
Potrivit procurorilor DNA, în urma acestei discuţii a fost emisă o ordonanţă prin care Cristian Ene a fost autorizat drept colaborator al organelor judiciare, acesta prezentându-i pe 31 martie senatorului PSD contractul de împrumut redactat conform solicitării acestuia.
„După studierea acestui contract de împrumut fals, la redactarea căruia instigase, senatorul Isăilă şi-a dat acceptul ca fiind conform dorinţei sale şi a cerut să fie semnat”, se mai arată în referatul DNA.
Citește pe alephnews.ro: Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Citește și: Senatorul Isăilă îşi învăţa consilierul cum să ascundă mita primită în spatele unui contract fictiv
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Meta este dat în judecată pentru „traumatizarea pe viață” a moderatorilor Facebook din Kenya. Peste 140 de angajați sunt diagnosticați cu PTSD
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe