- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (27.04.2014, 14:29)
- Valentin Anghel
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
DOSARUL operaţiilor estetice: Managerul Spitalului de Arşi şi alţi doi medici, ARESTAŢI
Managerul Spitalului de Arşi din Capitală, Vitalie Stan, şi alţi doi medici de la aceeaşi unitatea sanitară au fost arestaţi preventiv în dosarul operaţiilor estetice, potrivit unei decizii luate duminică de Tribunalul Capitalei.
Urmărește
2825 afișări
DOSARUL operaţiilor estetice: Managerul Spitalului de Arşi şi alţi doi medici, ARESTAŢI (Imagine: Shuterstock)
Alături de director, au fost arestaţi şeful Secţiei de chirurgie plastică, Nicolae Antohi, şi medicul Elena Cristina Isac.
În cazul celorlalţi medici de la Spitalul de Arşi pentru care s-a propus arestarea preventivă - Florica Guşă, Carmen-Elena Boiangiu, Ioan Costică Ghiţă Plujdescu, Florin Parasca, Ivan Vătămănescu şi Aurelia Isac -, dar şi al unei angajate a unei clinici private, instanţa a decis cercetarea sub control judiciar.
Decizia Tribunalului Capitalei nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.
ULTIMELE ȘTIRI
-
ICC emite mandat de arestare pe numele lui Netanyahu și Gallant
-
Ciolacu efectuează o vizită de lucru la Budapesta: Vreau să îmi finalizez mandatul cu obţinerea deciziei intrării depline în Schengen
-
Şef al armatei britanice: „Suntem pregătiţi să luptăm cu Putin în Europa de Est”
-
Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă rămân sub control judiciar
Avocatul unuia dintre medicii arestaţi a declarat, de altfel, că va contesta decizia.
Cei nouă medici de la Spitalul de Arşi şi o angajată a unei clinici private au fost reţinuţi de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti (PTB) vineri, după percheziţi şi audieri.
Potrivit anchetatorilor, medicii vizaţi în dosarul operaţiilor estetice pretindeau mită sume cuprinse între 450 şi 3.400 de euro, în funcţie de tipul intervenţiei, banii fiind împărţiţi între membrii echipei operatorii, iar în cazul în care raportărilor acestora erau validate, Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti deconta aproape 5.000 de lei pe operaţie.
Procurorii susţin că pacienţii care doreau efectuarea unor operaţii estetice contactau suspecţii, medici angajaţi ai Spitalului Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reconstructivă şi Arsuri, în baza unor anunţuri postate pe internet sau la recomandarea altor pacienţi care au efectuat operaţii similare.
Suspecţii, medici în specialitatea chirurgie plastică, reconstructivă şi estetică, ofereau consultaţii pacienţilor care doreau efectuarea unor operaţii estetice, atât în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reconstructivă şi Arsuri, cât şi în cadrul unor clinici private, au mai spus anchetatorii.
"În discuţiile purtate, suspecţii le comunicau pacienţilor că pot opta pentru efectuarea intervenţiei în spitalul public sau într-o clinică privată, prezentându-le avantajele financiare (un preţ mai mic) de care ar fi beneficiat în cazul în care intervenţia s-ar fi realizat într-o unitate spitalicească publică. În situaţiile în care pacienţii optau pentru efectuarea intervenţiei în spital, astfel cum le indicau suspecţii, se întocmea documentaţia medicală în care erau menţionate un diagnostic şi un tip de intervenţie medicală nereale", a mai arătat PTB.
Ulterior, pe baza acestor documente falsificate, se întocmeau raportările către Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB) şi Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti (SNSPMPDSB), prin care se solicita decontarea serviciilor medicale.
"În cazul în care raportările erau validate de către CASMB şi SNSPMPDSB, se deconta suma de 4.921,83 lei pentru fiecare intervenţie medicală. Pentru ”serviciile” oferite (efectuarea unor analize medicale, internarea într-un spital public în baza unui diagnostic fals, intervenţia chirurgicală propriu-zisă, folosirea frauduloasă a logisticii spitalului) medicii pretindeau cu titlu de mită sume cuprinse între 450 euro şi 3.400 euro, în funcţie de tipul intervenţiei, acestea fiind împărţite între membrii echipei operatorii (medicul principal de intervenţie, medicul secundar de intervenţie şi medicul anestezist)", au mai spus anchetatorii.
În acest dosar sunt urmărite penal 26 de persoane, pentru luare de mită, dare de mită, înşelăciune şi fals intelectual. Cercetările vizează 16 medici din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reconstructivă şi Arsuri, o asistenţă medicală şi nouă pacienţi, a precizat PTB.
Anchetatorii au făcut, vineri, percheziţii la Spitalul de Arşi şi la 22 de adrese din Bucureşti, inclusiv la locuinţele unor medici, unde au găsit importante sume de bani. În unele cazuri, percheziţiile au fost întârziate până la sosirea maşinilor de numărat bani, în condiţiile în care anchetatorii au găsit la un doctor 170.000 de euro, iar la un altul, 700.000 de lei, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Acasă la un alt medic au fost găsiţi 50.000 de euro, la un altul, 40.000 de euro, iar la un doctor care fusese în tura de noapte, 1.000 de euro, conform aceloraşi surse.
În total, la cei vizaţi de percheziţii au fost găsiţi peste 500.000 de euro, au mai precizat sursele citate.
Cadrele medicale care ar fi realizat în spital operaţii estetice, cereau pentru aceste intervenţii sume mult mai mici decât preţul pieţei, pe care le încasau direct. Spre exemplu, pentru o rinoplastie se percepea aproximativ 5.000 de lei, iar pentru un implant mamar, aproximativ 2.500 de euro, au precizat sursele citate.
Conform unor surse apropiate anchetei, printre pacienţi se numără Anda Adam şi Ioana Tufar.
În acest dosar, la Poliţia Capitalei au fost audiate, vineri, zeci de persoane, învinuiţi şi martori. La audieri vor fi chemaţi şi pacienţi, însă aceştia vor fi citaţi în zilele următoare, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Anchetatorii au fost sesizaţi în 2012 de Direcţia de Informaţie şi Protecţie Internă că la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri au loc fraude privind modul de internare al unor pacienţi, iar ulterior a existat şi un denunţător, al cărui caz este cuprins în anchetă, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.
Preşedintele Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB), Gheorghe Iana, a declarat, pentru MEDIAFAX, că operaţiile estetice nu sunt decontate, iar spitalul trebuie să supravegheze că ceea ce se trece pe hârtie ca diagnostic corespunde cu ceea ce se întâmplă în unitate, responsabilitatea raportării fiind a conducerii spitalului.
Citește pe alephnews.ro: Unul din trei oameni suferă de „ura față de mișcare”. Fenomenul poartă numele de misokinezie
Citește pe www.zf.ro: Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Citește și: DOSARUL operaţiilor estetice: Directorul Spitalului de Arşi şi alţi opt medici, reţinuţi
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Preotul care a lăsat-o pe Sabrina Carpenter să filmeze scene provocatoare în Biserică a fost eliberat
Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
PROSPORT.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe