Dosarul privatizării ICA - Fostul ministru al Comunicaţiilor Sorin Pantiş: Dacă procedura de privatizare nu avea loc, acesta intra în insolvenţă

Fostul ministru al Comunicaţiilor Sorin Pantiş a declarat luni, la Curtea de Apel Bucureşti, că dacă Institutul de Cercetări Alimentare (ICA) nu ar fi fost privatizat, atunci acesta ar fi intrat în procedura de insolvenţă şi de faliment, în baza legilor de la acea vreme.

Urmărește
652 afișări
Imaginea articolului Dosarul privatizării ICA - Fostul ministru al Comunicaţiilor Sorin Pantiş: Dacă procedura de privatizare nu avea loc, acesta intra în insolvenţă

Sorin Pantis (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)

"Dacă procedura de privatizare a ICA nu avea loc, în baza legilor de la acea vreme, ar fi fost băgată în procedura insolvenţei şi a falimentului de către creditorii bugetului de stat, tocmai cei care tebuiau să prevină acest lucru", a afirmat Pantiş, în faţa instanţei.

Fostul ministru a adăugat că, în cele din urmă, activitatea ar fi ajuns să fie oprită la ICA, dacă acesta ar fi intrat în insolvenţă.

"Grivco nu a făcut foarte mult pentru Institutul de Cercetare Alimentară, dar a făcut suficient, când a fost vorba despre achitarea unor salarii", a adăugat Sorin Pantiş.

Tot el a spus că dacă Dan Voiculescu ar fi împrumutat Grivco, iar Grivco împrumuta ICA, acest lucru ar fi însemnat o activitate financiar-bancară, iar atunci "Banca Naţională ar fi tăiat în carne vie".

De asemenea, Sorin Pantiş a semnalat în faţa instanţei că procesul privind privatizarea ICA pleacă de la "falsuri, minciuni şi incompetenţe".

Fostul ministru a fost audiat luni, alături de alţi inculpaţi din dosar, de completul de la Curtea de Apel Bucureşti format din judecătorii Camelia Bogdan şi Mihai Alexandru Mihalcea.

Astfel, Dan Voiculescu a arătat luni, în declaraţia dată la instanţă, că ştie ce învinuiri îi sunt aduse în dosarul ICA, dar nu le recunoaşte, susţinând că procurorul de caz a intimidat martorii, că s-a stabilit un prejudiciu fals şi că au dispărut 40 dintre volumele de material probatoriu.

Fostul director al Institutului de Cercetări Alimentare, Gheorghe Mencinicopschi, a declarat, la rândul său, că nu a obţinut niciun avantaj de pe urma privatizării ICA, precizând că nu este "omul de casă al lui Voiculescu".

Înainte de audierea inculpaţilor, avocatul lui Dan Voiculescu a cerut ca dosarul ICA să fie trimis pentru repartizare aleatorie unui alt complet, motivând că cei doi magistraţi din această cauză au fost desemnaţi în 26 iunie, când aceştia erau încă judecători la Tribunalul Bucureşti.

Avocatul Gheorghiţă Mateuţ a precizat că la 26 iunie, Curtea de Apel Bucureşti a decis noii membri ai acestui complet, deşi aceştia erau atunci judecători la Tribunalul Bucureşti şi au venit la CAB din 1 iulie, când au şi început judecarea dosarului ICA.

Cererea a fost susţinută şi de ceilalţi avocaţi din dosar, în final fiind respinsă de instanţă, care a trecut la audierea inculpaţilor.

Dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare este judecat din 1 iulie de completul format din magistraţii Camelia Bogdan şi Mihai Alexandru Mihalcea, aceştia fiind desemnaţi după ce preşedintele completului iniţial, Stan Mustaţă, a fost arestat pentru trafic de influenţă, iar celelălalt membru, Florică Duţă, s-a pensionat.

În 26 septembrie 2013, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe Dan Voiculescu la cinci ani de închisoare cu executare pentru spălare de bani.

Instanţa a constatat atunci că a fost împlinit termenul de prescripţie specială şi a dispus încetarea procesului penal pentru cealaltă infracţiune de care a fost acuzat Dan Voiculescu de către procurorii DNA, respectiv cea de folosire, de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Gheorghe Mencinicopschi, fostul ministru Sorin Pantiş, Corneliu Popa, Cătălin Sandu Jean, Vlad Săvulescu şi Flavius Adrian Pop au fost condamnaţi la şase ani de închisoare cu executare. Instanţa a mai dispus condamnarea la câte cinci ani de închisoare cu executare a lui Gheorghe Sin, Constantin Baciu, Alexandru Petre, Grigore Marinescu şi Vica Ene. În cazul lui Marian Gheorghe Domnişoru, instanţa a dispus încetarea procesul penal, constatând că acesta a decedat în cursul procesului penal.

Sentinţa a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti, care va da o decizie definitivă în acest dosar.

Dan Voiculescu şi alte 12 persoane au fost trimişi în judecată în acest dosar la începutul lunii decembrie 2008. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie susţin că privatizarea frauduloasă a ICA ar fi fost făcută în folosul lui Dan Voiculescu, fiind realizată prin subevaluarea bunurilor institutului cu peste 7,7 milioane de euro. Potrivit procurorilor, prejudiciul produs în urma acestei privatizări se ridică la peste 60 de milioane de euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici