Dosarul ursului împuşcat la Sibiu a fost mutat la Curtea de Apel Alba Iulia, "pentru obiectivitate"

Dosarul privind împuşcarea ursului care s-a plimbat trei ore pe străzile din centului Sibiului a fost preluat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, prim-procurorul şef al Parchetului Sibiu spunând că decizia a fost luată „pentru obiectivitate”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
507 afișări
Imaginea articolului Dosarul ursului împuşcat la Sibiu a fost mutat la Curtea de Apel Alba Iulia, "pentru obiectivitate"

Dosarul ursului împuşcat la Sibiu a fost mutat la Curtea de Apel Alba Iulia, "pentru obiectivitate"

Potrivit unui comunicat transmis vineri corespondentului MEDIAFAX de reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, dosarul penal a fost trimis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

"Dosarul penal cu nr. 728/P/2016, privind uciderea unui urs prin împuşcare la data de 12 octombrie 2016, în centrul vechi al Sibiului, a fost trimis la data de 20 octombrie 2016, în vederea preluării, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. În dosar urmează a se efectua cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de uz de armă fără drept, omorârea cu intenţie a animalelor, complicitate la omorârea animalelor cu intenţie, braconaj, complicitate la braconaj, braconaj şi abuz în serviciu", se arată în comunicat.

Întrebat de ce s-a luat decizia trimiterii dosarului la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, prim procurorul şef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu susţine că motivul principal a fost "obiectivitatea".

"S-a luat această decizie pentru obiectivitate. Deşi este o cercetare in rem, vrem să nu existe nicio bănuială, dat fiind faptul că se aduc în discuţie nume cu care lucrăm în alte dosare. Decizia nu are la bază nimic altceva decât obiectivitatea", a declarat corespondentului MEDIAFAX Ion Veştemena, prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici