Două ambarcaţiuni s-au scufundat în apropierea coastelor Italiei. 11 oameni şi alţi 60 au dispărut

  • Două ambarcaţiuni s-au scufundat în apropierea coastelor Italiei.
  • 11 oameni au murit şi alţi 60 au dispărut.
Urmărește
1476 afișări
Imaginea articolului Două ambarcaţiuni s-au scufundat în apropierea coastelor Italiei. 11 oameni şi alţi 60 au dispărut

Două ambarcaţiuni s-au scufundat în apropierea coastelor Italiei. Peste 60 de oameni au dispărut

Naufragiile au avut loc în apropierea coastei sudice a Italiei. Printre dispăruţi sunt şi 26 de copii, au anunţat luni organizaţii, oficiali din paza de coastă şi agenţii ONU, potrivit Reuters.

Grupul german de ajutor RESQSHIP a declarat că a luat 51 de persoane dintr-o barcă de lemn care se scufunda, inclusiv două care erau inconştiente. Germanii au găsit 10 cadavre prinse de puntea inferioară a navei.

Supravieţuitorii au fost predaţi luni pazei de coastă italiene. Se pare că barca venea din Libia şi transporta migranţi din Siria, Egipt, Pakistan şi Bangladesh.

Al doilea naufragiu a avut loc la aproximativ 200 km est de regiunea italiană Calabria. O ambarcaţiune care a plecat din Turcia a luat foc şi s-a răsturnat.

64 de persoane au fost date dispărute, în timp ce 11 au fost salvate şi duse la ţărm de paza de coastă italiană. Echipele au găsit şi un cadavru.

Reprezentanţii ONU au spus că migranţii din al doilea naufragiu provin din Iran, Siria şi Irak.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici