Potrivit DSU, aeronavele militare au decolat din Baza 90 Transport Aerian Otopeni, în jurul orei 9.00, una dintre aeronave având ca destinaţie Gaziantep (Turcia), iar cealaltă, Beirut (Liban).
Acestea transportă bunuri materiale ce constau în mai multe tipuri de produse de cazarmament (corturi, saltele, paturi) şi produse alimentare, conserve, donate de statul român şi puse la dispoziţie de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale.
Bunurile materiale cu destinaţia Gaziantep vor fi preluate de OIM (ONU), care va asigura distribuirea lor la populaţia din zona de nord-vest a Siriei, iar cele predate la Beirut vor fi preluate de reprezentanţi ai ONU şi vor ajunge în Siria la Semiluna Roşie.
Sprijinul se acordă în baza hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă privind acordarea de asistenţă internaţională Republicii Arabe Siriene, prin Mecanismul European de Protecţie Civilă.