- Home
- Social
- FOCŞANI, (05.05.2014, 18:19)
- Departamentul Corespondenţi
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Două eleve au vrut să se arunce de pe bloc din cauza notelor mici de la şcoală. Ele au fost salvate după găsirea unui bilet în caietul uneia. Povestea ideii sinuciderii
Două eleve din Focşani au încercat să se sinucidă, luni după-amiază, urcându-se la mansarda unui bloc, ele fiind convinse de poliţişti şi jandarmi să coboare de pe clădire după ce un profesor a găsit în caietul uneia dintre ele un bilet în care îşi anunţau intenţia motivând că au luat note mici.
Urmărește
1821 afișări
Două eleve au vrut să se arunce de pe bloc, fiind salvate după găsirea unui bilet în caietul uneia (Imagine: Bogdan Maran/Arhiva Mediafax Foto)
Cele două fete, în vârstă de 13 şi, respectiv, 12 ani, eleve la Şcoala Gimnazială nr.3 din Focşani, au vrut să se sinucidă, luni după-amiază, una dintre ele lăsând un bilet într-un caiet în care îşi explicau intenţia motivând că le este frică să nu fie certate de către părinţi pentru nişte note mai mici pe care le luaseră la şcoală.
Ideea sinuciderii ar fi fost a elevei de clasa a VI-a, Sonia Diana V., care ar fi convins-o şi pe eleva de clasa a ,V-a Sara Denisse C., să plece de la cursuri şi să facă acel gest necugetat. După ce s-au înţeles, eleva mai mare a scris pe o bucată de hârtie că este bătută acasă, că vrea o familie normală, dar şi că ar vrea să existe o mai bună comunicare între ea şi părinţi, după care a pus bileţelul în caietul de fizică şi le-a spus apoi colegilor de clasă că va merge să se sinucidă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Știi cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot și cauți Trump pe buletin. Cu Nicu și Marcel rămâne cum am stabilit
-
Adrian Sârbu: Ştii cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot şi cauţi Trump pe buletin. Cu Nicu şi Marcel rămâne cum am stabilit
-
Ciucă: Al doilea zbor privat plătit de Nordis pentru Ciolacu, acum la Madrid. Menţin apelul să se retragă
-
Donald Trusk avertizează că ameninţarea unui război global este „serioasă şi reală”
În timpul unei pauze, fata a plecat însoţită de cealaltă elevă, cele două intrând într-un bloc din apropierea şcolii şi urcându-se la mansarda imobilului, cu intenţia de a se arunca în gol.
Biletul din caietul de fizică a fost găsit de unul dintre profesori, care a anunţat conducerea şcolii.
"În urma unei conjuncturi am găsit bileţelul. Când am făcut prezenţa, copiii mi-au spus că Sonia a plecat să se sinucidă. Nu am luat în serios şi le-am spus elevilor ca nici măcar în glumă să nu spună asta. Apoi le-am spus elevilor că le predau şi să scoată caietele. Colega de bancă a Soniei a vrut să îi scrie lecţia şi când a deschis caietul a găsit bileţelul. Atunci am considerat că este ceva serios şi am anunţat direcţiunea. Sonia este o elevă bună, are 10 la fizică. Este o fetiţă activă şi nu a făcut niciodată probleme, este unul dintre copiii activi. Este clar că fetiţa are o problemă. Acest gest este un semnal de alarmă să fim mai atenţi la copiii noştri, să le acordăm mai multă atenţie", a spus profesoara de fizică Daniela Gheorghiţă.
Conducerea şcolii s-a arătat surprinsă de acest incident şi a precizat că părinţii ar trebui să fie mult mai apropiaţi de copiii lor.
"Este pentru prima dată când la noi în şcoală se întâmplă aşa ceva. Ancheta este în curs de desfăşurare. Una din fetiţe a lăsat un bileţel în care spunea că este bătută acasă, că s-a săturat să fie agresată şi că doreşte o familie normală, părinţi normali cu care să stea de vorbă mai mult. Nu ştim nici noi şi de acum încolo încercăm să vedem despre ce este vorba", a declarat Tatiana Bănică, director adjunct al Şcolii Nr 3 din Focşani.
Cele două copile au fost convinse să se dea jos de pe bloc de către poliţiştii şi jandarmii focşăneni.
"Luni, în jurul orelor 13.00, am fost direcţionaţi de ofiţerul de serviciu al Poliţiei municipiului Focşani să ne deplasăm pe strada Doctor Telemac, unde se sesizase faptul că două persoane minore intenţionează să se arunce de la mansarda unui bloc. Ajunşi la faţa locului, am urcat la mansardă, unde am identificat cele două fetiţe minore, eleve la Şcoala nr. 3, care intenţionau să se arunce de la mansardă. La faţa locului erau prezenţi şi părinţii celor două fetiţe, dar şi profesorul lor de engleză. Împreună cu aceştia am convins copiii să coboare de la mansarda blocului, după care au fost preluaţi de echipajul ambulanţei sosit la faţa locului", a explicat căpitanul Dan Vrânceanu, de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Vrancea.
Cele două fete au fost consultate de către medicii de pe Ambulanţă, care le-au recomandat părinţilor celor două fete să le facă un examen psihiatric.
"Sunt echilibrate cardio-respirator, doar că au luat nişte note mai mici şi le-a fost teamă că vor fi certate acasă. Li s-a recomandat un examen la psihiatrie, dar mamele au refuzat transportul la spital, deşi li s-au explicat consecinţele. Au spus că vor merge ulterior la un psiholog împreună cu familia. Nu m-a surprins gestul pentru că există carenţe de comunicare, probleme familiale", a explicat Geta Chirilă, asistent în cadrul SAJ Vrancea.
Conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vrancea (DGASPC) a declanşat o anchetă pentru a stabili cauzele care le-au determinat pe cele două fetiţe să recurgă la acest gest şi dacă aceste cauze au legătură cu posibile probleme familiale.
"Suntem în plină desfăşurare a anchetei pentru descoperirea cauzelor care au dus la această situaţie. De regulă, o comunicare defectuoasă, o lipsă de atenţie, de receptivitate la nevoile copilului şi accesul la informaţii necorespunzătoare vârstei pot conduce la apariţia acestor situaţii. Fetele vor beneficia de consiliere psihologică, de informare şi de îndrumare pentru înlăturarea sentimentelor negative în vederea creşterii stimei de sine, iar urmare a evaluării detaliate a cazului vom identifica servicii optime de realizare a nevoilor minorilor. Şi părinţii vor beneficia de tot sprijinul DGASPC în vederea reabilitării psiho-sociale şi a normalizării relaţiilor cu copiii lor", a declarat Daniela Nicolaş, directorul DGASPC Vrancea.
Citește pe alephnews.ro: Intră România în Schengen din ianuarie? Momentul decisiv ar putea fi reprezentat de discuția de la Budapesta
Citește pe www.zf.ro: Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
PROSPORT.RO
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
CANCAN.RO
Cod roșu de viscol și ninsori abundente în România, emis de meteorologii de la Severe Weather Alert
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe