- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
DOUĂ EXPLOZII într-o discotecă din Sighetu Marmaţiei: 17 oameni au fost răniţi, un pompier în stare critică - VIDEO
Două explozii s-au produs într-o discotecă din Sighetu Marmaţiei. Şapte persoane au fost rănite în urma unei explozii produse în jurul orei 01:00. O a doua explozie s-a produs în jurul orei 10:30 şi a dus la rănirea altor zece persoane.
Două explozii într-o discotecă din Sighetul Marmaţiei (Imagine: Cristi Vatavu/Arhiva Mediafax Foto)
UPDATE 21:20 - Ministrul Berca i-a vizitat la spital pe pompierii şi poliţişti care au suferit arsuri
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, i-a vizitat duminică seara la Spitalul de Arşi din Bucureşti pe poliţiştii şi pompierii care au suferit arsuri în urma exploziei de la Sighetul Marmaţiei, a declarat purtătorul de cuvânt al MAI, Marius Militaru.
Ministrul s-a interesat şi de celelalte victime, civile, vizitându-i la Spitalul de Arşi unde au fost internaţi pentru îngrijiri după deflagraţia de la Sighet.
ULTIMELE ȘTIRI
-
BREAKING NEWS: A demisionat Nicolae Ciucă din funcția de președinte PNL
-
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între Elena Lasconi şi Marcel Ciolacu / Călin Georgescu pe primul loc cu 22,94%
-
Marcel Ciolacu a demisionat de la conducerea PSD. Partidul nu va contesta rezultatele alegerilor prezidenţiale
-
Iohannis nu a primit informări despre ingerinţe externe în alegeri
În cursul zilei de luni, Gabriel Berca intenţionează să viziteze şi celelalte victime internate la Spitalul Floreasca din Capitală.
UPDATE 19:50 - Preşedinte CJ Maramureş: A doua deflagraţie putea fi evitată dacă se respectau normele
Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Mircea Man, care a fost director Distrigaz, a declarat pentru presa locală că a doua deflagraţie de la Sighetu Marmaţiei putea fi evitată dacă se respectau normele de lucru şi că procedurile de intervenţie după prima explozie nu au fost respectate.
Întrebat ce înseamnă respectarea normelor de lucru, Man a răspuns că se referă la securizarea perimetrului, la identificarea zonelor de scurgere a gazelor cu aparate speciale şi la izolarea reţelelor.
"Pînă nu se izolează sursa nu se poate sta şi aştepta. Nu s-a intervenit corespunzător, cred eu, însă specialiştii care investighează cazul se vor pronunţa", a afirmat Man.
Potrivit presei locale, specialiştii care vor investiga cazul au stabilit ca audierea martorilor la cele două explozii să înceapă de duminică seară.
UPDATE 19:00 - Exploziile s-ar fi putut produce din cauza unei scurgeri de gaze din stradă
"S-ar părea că explozia s-a produs din cauza unei scurgeri de gaze din stradă, de la conducta de unde erau făcute branşamentele de gaze la clădire, iar o bucată de ţeavă la o îmbinare s-a fisurat şi pe acolo s-a scurs gazul", a afirmat viceprimarul Ovidiu Nemeş.
Potrivit acestuia, după producerea celor două explozii în club şi într-o altă încăpere din imobil, gazele ar fi fost închise abia în jurul orei 13.30 întrucât vanele de închidere ar fi fost defecte.
"După ora 13.30 s-a închis gazul pe toată strada", a spus Ovidiu Nemeş.
UPDATE 18:30 - Chestorul Popa: Nu se face cercetarea la faţa locului până nu avem certitudinea că nu mai e risc
Chestorul Liviu Popa, şeful Poliţiei Române, a declarat, duminică seară, că nu se va intra în spaţiul unde au avut loc exploziile la Sighetul Marmaţiei până nu există certitudinea că nu mai este vreun risc, echipele de criminalişti şi specialişti în gaze fiind pregătite pentru investigaţii.
Potrivit chestorului Popa, specialişti ai unei firme de distribuţie de gaze "sunt în zonă pentru a reduce concentraţia de gaze la 4,5", iar din evaluările la faţa locului s-a identificat problema de la faţa locului, astfel că locuitorii nu trebuie să fie în panică.
UPDATE 18:00 - Unul dintre pompierii răniţi în cea de-a două explozie la Sighet are şanse minime de supravieţuire
La Spitalul de Arşi din Capitală sunt internate şase tinere, victime ale primei explozii, iar în cursul serii de duminică au mai fost aduşi alţi cinci pacienţi.
Concret, au fost aduşi doi pompieri, doi angajaţi ai societăţii de gaze şi notarul, care avea biroul deasupra discotecii unde a avut loc explozia sâmbătă noaptea.
UPDATE 17:40 - Nouă pacienţi, din care trei cu arsuri pe mai mult de jumătate din corp, aduşi la Bucureşti
Nouă pacienţi, diintre care trei cu arsuri pe mai mult de jumătate din suprafaţa corpului, au fost aduşi, duminică seară, de la Baia Mare la Bucureşti cu un avion militar, a declarat subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat.
"Am adus nouă pacienţi, din care trei cu arsuri pe mai mult de 50 la sută din suprafaţa corporală, iar restul cu arsuri pe 20 -35 la sută din corp, dar care au afectate şi mâinile, ceea ce implică tratament la un centru de specialitate. Zborul (n.r. - de la Baia mare la Bucureşti) a decurs foarte bine. Trei ministere au lucrat împreună extrem de bine, sincronizat, pentru aceste două misiuni (n.r. cea de duminică dimineaţă şi cea actuală), şi anume Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Sănătăţii, toate prin structurile din sistem. Cei de la Serviciul de Ambulanţă din Maramureş au făcut o treabă chiar foarte bună. A avut loc un incident tragic, dar s-a reacţionat la un nivel normal", a spus Arafat.
Potrivit sursei citate, cinci dintre cei nouă pacienţi au fost aduşi la Spitalul de Arşi, iar ceilalţi patru la Spitalul Floreasca, la Secţia de Chirurgie Plastică şi Reparatorie.
Raed Arafat a mai spus că pentru cele două misiuni au muncit şi cei de la sol, în total fiind vorba despre 60 - 70 de persoane.
"La al doilea transport am adus şi o fată care a fost rănită în prima explozie, în noaptea de sâmbătă spre duminică, şi care are arsuri la mâini, motiv pentru care a fost luată decizia aducerii ei la Floreasca", a afirmat Arafat.
Acesta a adăugat că există mai multe persoane în stare critică şi că nu se poate pronunţa dacă viaţa le este pusă în pericol, cei care pot face acest lucru fiind doar medicii de specialitate, de la Terapie Intensivă, după ce vor face evaluarea pacienţilor.
"Cu excepţia bărbatului de la Abrud, rănit într-o altă explozie, şi adus dimineaţă în primul transport, la Spitalul de Arşi, ceilalţi pacienţi nu au necesitat intubarea. Există un singur caz la care suspicionăm arsuri de căi respiratorii, dar nici în acest caz nu mă pot pronunţa", a afirmat Arafat, adăugând că în cazul arşilor recuparea durează câteva luni, uneori chiar şi câţiva ani, întrucât presupune intervenţii multiple, seriate.
UPDATE 16:00 - Reţeaua de gaz a clădirii unde avut loc exploziile ar fi fost verificată acum câteva zile
Unul dintre chiriaşii clădirii în care au avut loc exploziile, avocatul Toader Sustic, a declarat pentru presa locală că reţeaua de gaz ar fi fost verificată în urmă cu mai puţin de o săptămână de către ISCIR şi nu au fost depistate probleme.
"Nu s-a simţit niciun miros de gaz. Nu îmi dau seama ce s-a întâmplat", a spus avocatul.
Acesta spune că a fost chemat, duminică, la birou, ca să fie verificată reţea de gaz şi nu s-au găsit scurgeri.
UPDATE 15:45 - Compania E.ON Gaz Ditribuţie a trimis specialişti la Sighetu Marmaţiei pentru a sprijini cercetările
Echipele E.ON Gaz sprijină cercetările comisiei care anchetează exploziile de la Sighetu Marmaţiei la solicitarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş.
"Urmare a celor două explozii petrecute la Sighetu Marmaţiei, la solicitarea reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş, compania E.ON Gaz Distribuţie a trimis, în această după-amiază (duminică - n.r.), la locul incidentelor, echipe specializate pentru a sprijini cercetările comisiei de anchetă. Precizăm faptul că E.ON Gaz Distribuţie nu are nicio legătură cu exploziile care au avut loc la Sighetu Marmaţiei, compania noastră nefiind operator al reţelei de gaz din zonă. Consumatorii de gaz din Sighetul Marmaţiei sunt deserviţi de un alt operator de distribuţie, întreţinerea şi operarea reţelei de distribuţie intrând în competenţa respectivului operator", se arată în comunicat.
UPDATE 14:25 - Regulă elementară încălcată la a doua explozie: nu au fost oprite gazul şi electricitatea
Inspectori de la ITM Maramureş fac verificări privind producerea exploziilor din clubul din Sighetu Marmaţiei, din primele cercetări rezultând că lumina şi gazul nu ar fi fost întrerupte, deşi era o regulă elementară, a declarat pentru MEDIAFAX inspectorul general de stat de la Inspecţia Muncii, Dantes Nicolae Bratu.
Inspectorul general de stat de la Inspecţia Muncii a precizat că echipa de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Maramureş, care s-a deplasat la locul incidentului, este coordonată de inspectorul şef al instituţiei, Delia Târlea, inspectorii de muncă încercând să determine cauzele producerii incidentului de muncă.
Dantes Nicolae Bratu a precizat că cea de-a doua explozie s-a produs deasupra clubului, unde era un cabinet notarial nefuncţional, organele de ordine care au intrat acolo pentru a face cercetări aprinzând lumina şi astfel s-a produs cea de-a doua deflagraţie, considerată accident de muncă.
"O primă constatare este că nu s-ar fi întrerupt curentul şi gazele, deşi aceasta era o regulă elementară. Acest lucru urmează să fie stabilit cu certitudine până la sfârşitul anchetei", a explicat inspectorul general de stat de la Inspecţia Muncii.
Şeful IM a mai explicat că echipa de inspectori de muncă ia declaraţii la faţa locului şi înceaercă să stabilească cauzele şi împrejurările în care s-a produs incidentul.
UPDATE 13:20 - Şeful Poliţiei Române se va deplasa la Sighetu Marmaţiei pentru ancheta în exploziile de la club
Şeful Poliţiei Române, Liviu Popa, a plecat duminică după-amiază, la Sighetu Marmaţiei, însoţit de o echipă de experţi în protecţia muncii din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române pentru a-l sprijini pe procurorul care anchetează cauzele producerii exploziilor dintr-un local din Sighet.
UPDATE 13:10 - O aeronavă militară a decolat de la Bucureşti pentru a aduce de la Baia Mare victimele celei de a doua explozii
Pacienţii, care au suferit arsuri grave în urma celei de-a doua explozii produse în Sighetu-Marmaţiei, vor fi asistaţi pe timpul zborului de o echipă medicală SMURD, misiunea fiind aprobată în urma solicitării subsecretarului de stat în Ministerul Sănătăţii, dr. Raed Arafat, precizează MApN.
UPDATE 13:00 - Perimetrul unde au avut loc exploziile a fost izolat
Primarul din Sighetu Marmaţiei, Eugenia Gojda, a declarat că perimetrul unde au avut loc cele două deflagraţii a fost izolat şi că echipa de anchetă aşteaptă ca specialiştii de la gaze să stabilească dacă este posibil accesul în incintă pentru efectuarea cercetării.
UPDATE 12:30- Tinerele rănite în prima explozie au arsuri pe 30-60 la sută din corp
"Fetele au nevoie de operaţii, având arsuri pe faţă şi pe mâini, însă în cazul lor prognosticul este bun. Ele vor rămâne însă cu semne. Într-o săptămână vom începe să le facem transplanturi de grefe", a spus medicul de la Spitalul de Arşi din Capitală care s-a ocupat de paciente.
UPDATE 12:00 - Nouă dintre victimele celei de-a doua explozii vor fi transportate la Baia Mare
Nouă dintre cele zece victime ale celei de-a doua explozii vor fi transportate la spitalul din Baia Mare, urmând ca apoi să fie preluate cu o aeronavă militară la Bucureşti, acestea având arsuri de gradele 1, 2 sau 3.
Vasile Ştefanca, managerul spitalului din Sighetu Marmaţiei, unde au fost transportate cele zece persoane rănite în a doua explozie produsă în imobilul din Sighetu Marmaţiei, a declarat că victimele au arsuri de gradele 1, 2 sau 3, între 15 şi 40 - 50 la sută din suprafaţa corporală.
Potrivit sursei citate, medicii din Sighetu Marmaţiei au decis ca nouă dintre victime să fie transportate la Baia Mare, una dintre acestea, care este în stare mai gravă, să fie dusă cu elicopterul, iar celelalte cu ambulanţele, urmând să ajungă în maxim o oră şi jumătate la Baia Mare, pentru ca apoi să fie transportate la Bucureşti cu o aeronavă militară.
"Acum organizăm transportul lor la Baia Mare. Au venit cel puţin 25 de medici din spitale pentru a organiza transportul victimelor la Baia Mare. Niciunul dintre răniţi nu este în stare critică, iar la ora actuală toţi au fost stabilizaţi. Doar unul dintre pacienţi are o plagă tăiată şi o arsură minoră de gradul 1, şi acest pacient va fi ţinut în continuare la noi, ceilalţi având arsuri de gradele 1,2 şi 3. NU există niciun pacient cu arsuri de gradul 4", a spus Vasile Ştefanca
UPDATE 11:30 - Unul dintre cei trei poliţişti răniţi este în stare gravă
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Christian Ciocan, a declarat că unul dintre cei trei poliţişti răniţi în explozia de duminică de la Sighet este în stare gravă.
Potrivit oficialului, la locul deflagraţiei se afla adjunctul Poliţiei Sighet şi doi criminalişti care făceau cercetarea la faţa locului după prima explozie, produsă sâmbătă noaptea în urma unei acumulări de gaze.
UPDATE 11:15 - Arafat a cerut MApN avion pentru a aduce în Capitală opt dintre victimele celei de-a doua explozii
Secretarul de stat Raed Arafat a solicitat Ministerului Apărării un avion pentru a aduce la Bucureşti opt dintre victimele celei de-a doua explozii, cerere care a fost acceptată, avionul urmând să decoleze spre Baia Mare în aproximativ 40 de minute.
UPDATE 10:50 - O a doua explozie s-a produs la localul din Sighetu Marmaţiei, posibil alte zece victime
Potrivit lui Cornel Băbuţ, de la ISU Maramureş, nouă persoane au fost surprinse de o nouă deflagraţie produsă într-un imobil în care funcţiona un club de noapte situat la subsolul clădirii din Sighetu Marmaţiei, fiind vorba despre trei poliţişti, doi pompieri şi patru persoane civile, precum şi de un notar.
Cea de-a doua explozie s-a produs într-o încăpere alăturată celei în care se făceau investigaţiile declanşate după prima explozie.
La ora transmiterii acestei ştiri, victimele celei de-a doua explozii sunt transportate la spitalul din Baia Mare.
Clubul este situat la subsolul blocului, iar deasupra acestuia este un cabinet de avocatură.
Primarul din Sighetu Marmaţiei, Eugenia Godza, a declarat că localul funcţionează de mult timp cu acte în regulă şi nu au fost probleme până acum cu localul respectiv.
UPDATE 09:40 - Victimele rănite au ajuns la Bucureşti
Ministrul Apărării Naţionale Gabriel Oprea a aprobat duminică efectuarea unui transport umanitar cu o aeronavă militară C-27J Spartan, de la Târgu Mureş şi Baia Mare la Bucureşti, pentru salvarea vieţii a celor şapte persoane.
Cei şapte pacienţi, un bărbat şi şase femei, au fost asistaţi pe timpul zborului de o echipă medicală SMURD, misiunea fiind aprobată în urma solicitării subsecretarului de stat în Ministerul Sănătăţii, doctorul Raed Arafat.
Echipajul aeronavei C-27J Spartan, de la Flotila 90 Transport Aerian, este condus de căpitan-comandorul Ion Stăiculescu. Aeronava militară a decolat, la ora 5.45, de la Otopeni şi, după ce a preluat un pacient de pe aeroportul din Târgu-Mureş, a aterizat, la ora 7.50, la Baia Mare, de unde le-a preluat şi pe cele şase femei care necesită îngrijiri medicale în Capitală.
UPDATE 09:00 - Şapte persoane au fost rănite, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-o explozie produsă într-o discotecă
Şapte persoane au fost rănite, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-o explozie produsă într-o discotecă din Sighetul Marmaţiei. Explozia din clubul din Sighet a fost produsă, sâmbătă, în jurul orei 0.56, din cauza unei acumulări de gaze de la un etaj superior al imobilului la parterul căruia se afla discoteca, care însă nu era conectată la reţeaua de gaze.Explozia a avut loc în momentul în care trei tinere şi-au aprins ţigările în toaleta clubului.
Pentru că starea de sănătate a răniţilor era gravă, s-a luat decizia să fie aduşi la Bucureşti cu un avion militar.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO