Dragnea: Nu mai este nicio localitate izolată şi nici vreun drum blocat din cauza zăpezii

Ministrul pentru Administraţie şi Dezvoltare Regională, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că nu mai este nicio localitate izolată şi nici vreun drum naţional sau judeţean blocat ori închis, ca urmare a zăpezii căzută în urmă cu o săptămână.

Urmărește
105 afișări
Imaginea articolului Dragnea: Nu mai este nicio localitate izolată şi nici vreun drum blocat din cauza zăpezii

Dragnea: Nu mai este nicio localitate izolată şi nici vreun drum blocat din cauza zăpezii

Liviu Dragnea a spus că pe o distanţă de opt kilometri există pe râul Bistriţa o acumulare de gheţuri ce au grosimi de zece, 80 de centimetri, zona fiind monitorizată de specialiştii de la Apele Române Neamţ, pecum şi de comitetele pentru situaţii de urgenţă din localităţile Poiana Teiului, Fărcaşa şi Borca.

Ministrul a precizat că nivelul râului este scăzut, iar dacă acesta va creşte "specialiştii au materialele necesare pentru a interveni în scopul distrugerii lor".

Dragnea a afirmat că a cerut tuturor prefecţilor judeţelor afectate de condiţiile mteorologice câte un raport complet în care să consemneze "cum s-a intervenit, când s-a intervenit, dacă au fost sancţiuni, dacă s-au reziliat contracte", raport ce va sta la baza unei analize serioase, astfel încât în 2013 să nu mai fie situaţii dezastruoase.

Întrebat ce se va întâmpla cu prefecţii judeţelor Boroşani şi Neamţ (afectate de ninsori-n.r.), Dragnea a spus că este atributul primului-ministru să analizeze. Nu vreau să influenţez, dar prefectul de Botoşani a acţionat foarte bine şi a ajuns azi, la ora 7.00, în satul Ichimeni (până duminică, singura localitate izolată-n.r.)", a adăugat Dragnea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici