Dragnea: Sunt câteva zeci de localităţi care sunt în insolvenţă sau au cerut să intre

Ministrul Dezvoltării Regionale, vicepremierul Liviu Dragnea, a declarat, joi, că există câteva zeci de localităţi care sunt în insolvenţă sau au cerut să intre, el arătând că se caută soluţii, împreună cu Ministerul de Finanţe, astfel încât plata datoriilor să fie suportată din bugetul de stat.

Urmărește
312 afișări
Imaginea articolului Dragnea: Sunt câteva zeci de localităţi care sunt în insolvenţă sau au cerut să intre

Dragnea: Sunt câteva zeci de localităţi care sunt în insolvenţă sau au cerut să intre (Imagine: Shutterstock)

"Sunt câteva situaţii de localităţi care au arierate foarte mari. De exemplu, sunt comune în care foştii primari au depus şi au obţinut finanţări europene - în majoritate sunt la PNDR, la Agricultură - şi, din varii motive, nu au derulat aşa cum trebuie procedurile de achiziţie şi de implementare a proiectului şi sunt obligate, localităţile respective, să returneze toată suma în Euro pe care au primit-o de la programele de la Agricultură. E vorba de câteva zeci, ori 40, ori 60 şi ceva de comune", a spus Dragnea.

TITLURILE ZILEI

El a arătat că ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, împreună cu ministerul de Finanţe, înceară să găsească soluţii pentru ca aceste datorii să fie suportate din bugetul de stat în cazurile negrevate de fraude.

"Ministrul Constantin, cu ministerul de Finanţe, caută soluţii pentru a vedea dacă pot şi ei să aplice metoda pe care am aplicat-o noi, şi anume toate corecţiile financiare care nu sunt însoţite de cercetări penale, dosare în instanţă sau alte fraude să poată să fie suportate de la bugetul de stat pentru a putea elibera localităţile sau judeţele respective de această presiune uriaşă", a spus Dragnea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici